UniCredit Bank este alături de FITS şi la această ediţie, continuând astfel un parteneriat de tradiţie. Cum şi de ce ne-a spus Anca Ungureanu, Director Identitate şi Comunicare, UniCredit Bank.

Ce înseamnă pentru UniCredit aceasta prietenie de lungă durată cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu?

Anul aceasta se împlinesc 18 ani de la prima cola­borare între UniCredit Bank şi Festivalul Inter­naţional de Teatru de la Sibiu, deci s-ar putea spune că această relaţie frumoasă îşi ani­versează majoratul la ediţia curentă a Festivalului.

Prietenia cu FITS, aşa cum frumos spuneţi, este o expresie a lucrurilor în care credem, dar şi o promisiune onorată an de an: susţinem evenimente culturale din comunităţile în care suntem prezenţi, rămânem alături de sibieni, dar şi de comunitatea tuturor iubitorilor de frumos – publicul din întreaga lume care vine la Sibiu special pentru festival.

Pentru UniCredit, acestă colaborare de tra­diţie înseamnă şi bucuria de a fi parte din acest eveniment minunat care se întâmplă la Sibiu în fiecare vară.

Ce aduce nou parteneriatul în acest an?

Ne dorim, la fel ca în fiecare an, să oferim experienţe unice, care contează, publicului de la festival, în linie cu tema pe care organizatorii au ales-o. Acum doi ani, la ediţia „Arta de a dărui”, am oferit oamenilor “Copacul care dăruieşte / The Giving Tree”, un proiect multi­media prin care spectatorii au devenit la rândul lor artişti, parte din spectacolul interactiv: din gândurile lor bune trimise prin aplicaţia FITS ”creştea” proiecţia copacului pe Biserica Romano-Catolică din Piaţa Mare – iar reacţiile au fost absolut copleşitoare.

Anul acesta, tema festivalului este „Construim speranţa împre­ună”, iar noi propunem publi­cului care va fi prezent la Sibiu să construim împreună Zidul Speranţei. Va fi tot un proiect colaborativ de artă generativă, desfăşurat în două locaţii – în Piaţa Mare şi în foaierul de la sala Faust – prin care toţi cei de la festival ne pot trimite câte o speranţă personală, iar aceasta va deveni o cărămidă în Zidul Speranţei.

La această ediţie, FITS transformă arta în speranţă, iar noi, împreună cu publicul, vom transforma speranţa în artă, într-un continuum ce va dura pe întreaga perioadă a evenimentului.

Continuăm, desigur, susţinerea pentru proiectul Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA – UniCredit, care a devenit deja una dintre cele mai importante destinaţii pentru iubitorii artelor spectacolului, atât în timpul FITS cât şi în afara sa, şi un centru de excelenţă.

De asemenea, revenim cu aplicaţia FITS 2021, într-o formă actu­al­i­zată care, ne dorim, va îmbunătăţi experienţa tuturor parti­cipanţilor, şi nu lipseşte nici revista tipărită a Festivalului, ofe­rită gratuit în câteva mii de exemplare, şi care conţine pro­gramul complet, împreună cu recomandări şi alte detalii.

De ce e important pentru o companie să investească în cultură?

Am experimentat cu toţii aproape un an în care n-am putut să interacţionăm altfel decât online cu artele spectacolului, n-am putut să ne bucurăm, fără teamă, de reîntâlnirea în cadrul unui eveniment cultural, fie că vorbim de teatru, film, concerte sau expoziţii.

Noi am sprijinit mereu cultura, artele şi industriile creative, însă acum, după această perioadă atât de încercată, mi se pare mai clar ca niciodată că avem nevoie de cultură, iar cultura are nevoie de susţinere.

Tot ce înseamnă artă, creativitate în acest domeniu, reprezintă un demers care, dincolo de valoarea intrinsecă, ne ajută să fim mai empatici, mai deschişi, mai înţelegători, educaţi şi toleranţi. Toate acestea sunt valori pe care le preţuim acum cu atât mai mult.

Cum se crează legătura între cultură, eco­no­mie, comunitate şi încredere reciprocă?

Cel mai simplu, dar şi cel mai onest răspuns ar fi „în timp”.

Toată această legătură şi rezultatele sale nu apar altfel decât pe termen lung, se consolidează în timp, exact aşa cum construim noi relaţia cu FITS şi comunitatea din Sibiu şi a tuturor celor care simt binele şi frumosul ca expresii ale evenimentelor din cadrul Festivalului.  De altfel, există numeroase studii şi cercetări care arată clar că investiţiile pe termen lung în cultură au ca efect educarea unei comunităţi, creşterea gradului de simţ civic şi, inerent, creş­terea veniturilor şi a calităţii vieţii în acea comunitate. Însă nu se întâmplă de azi pe mâine, ci doar pe termen lung, într-un angajament care trebuie să fie autentic şi nu doar un efort de PR.

(articol apărut în ediția specială a revistei Capital Cultural, Nr. 27)

(articol susținut de FITS)

[for English version, click here]