Sibiul înseamnă îndeobște teatru, jazz, film documentar. De câțiva ani, însă, sibienii aplaudă și un alt fel de teatru: teatrul de balet. Și pe lângă gingășie, echilibrul și armonie, Teatrul de Balet din Sibiu aduce umor. Scoaterea din zona de confort a clasicului, a tiparului aproape sobru, înseamnă curaj, iară la rădăcina curajului o găsim pe Aleisha Gardner, balerina care de la vârsta de 16 ani, deja, percepea scena ca fiind acasă.

Aleisha pătrunde în conversație cu naturalețe și prospețime precum cei care și-au asumat talentul și pasiunea întru totul, simetria, simfonia care există între sine și această asumare răsunând în fiece întâlnire. Aerul din jurul oamenilor care merg spre împlinire neînfricați și zâmbitori este revigorant, energizează parcă, iar discuția are notele luxuriante ale omului cu orizonturi întinse și încă atît de flexibile.

Ce înseamnă arta pentru tine?

Arta înseamnă deschidere. Înseamnă comunicare cu interiorul tău și cu exteriorul. Presupune să te înțelegi pe tine, dar și mediul în care arta ta se întâmplă. Eu sunt genul de artist care vrea să-și înțeleagă publicul. Mereu sunt atentă la pulsul acestuia.

De unde mobilitatea aceasta de a schimba țări, continente pentru balet?

Școala de balet este o școală a adaptării, alături de multe altele. Însă una dintre lecțiile cele mai importante pe care le înveți aici este flexibilitatea. Nu doar fizică. Trebuie să poți reacționa rapid și corect, prin mișcări, oricărui coregraf care poate să aparțină fie școlii franceze, fie ruse sau cubaneze… Fiecare școală are o tehnică specifică de dans ce include, printre altele, o estetică aparținând mai multor generații de dansatori. Așadar, baletul se află dincolo de granițe. Un alt aspect al formării mele l-a reprezentat dorința mea de perfecționare care, la un moment dat, m-a împins dincolo de țara mea, Noua Zeelandă, întrucât acolo avem o singură școală de balet. În acest fel am ajuns în Australia alături de dansatori din Italia, Japonia, America. Baletul și arta, în general, înseamnă comunicare, comunicare atât cu cei care îți sunt parteneri în cadrul spectacolului până la comunicarea cu publicul. Mobilitatea aceasta despre care vorbești este un element intrinsec baletului, precum grația sau un en dehors fără cusur.

DSC_0572

Cum ți-ai însușit România? Care este punctul în care România te-a atins, te-a sensibilizat? Și mai ales crezi că există diferențe mari între continente, țări, popoare? Nu este oare lumea aceeași cu mici diferențe de nuanță?

Surprinzător, România nu-mi pare foarte diferită de Noua Zeelandă. Poate sunt munții, poate este ospitalitatea cu care am fost primită… Și da, lumea este aceeași, oameni sunt frumoși, mohorâți, zgomotoși sau somnoroși peste tot. Diferențele care îmi vin acum în minte sunt cele legate de gastronomie, de muzică, dar chiar și aici, uneori te pot surprinde similitudinile. Revenind la România, iubesc urcatul pe munte, aerul curat, efortul de a reuși să îmblânzești piatra, fie în zile însorite, fie în zile ploioase. Mă uimește de fiecare dată publicul de aici, care este un public foarte cald, care iubește dansul și mai ales încrederea și susținerea pe care o primesc din partea întregii echipe, dar mai ales din partea domnului Dragoman, fondatorul și directorul Teatrului de Balet Sibiu. Și pentru ca tabloul să fie întregit, România este țara în care mă voi căsători în august anul acesta. Logodnicul meu este sibian, deci aș putea spune că Sibiul și România au un loc aparte, un loc special în sufletul meu.

Cum este să faci artă într-o țară nouă? Cum reușești să atingi, să sensibilizezi, să faci să râdă un public nou?

Am fost fascinată de noua țară adoptivă, încă de acum șase ani, când m-am mutat în România și am încercat mereu să fiu receptivă la tot ceea ce a fost nou pentru mine, aici. Cred că e important pentru fiecare artist să fie deschis comunicării, să caute în peisajul social, cultural, noi sensuri, noi pârghii de înțelegere, să profite de fiecare posibilitate ce îi dă șansa unui schimb de experiență și de viziune. Pe de altă parte publicul din Sibiu este unul cu totul aparte. Are deschidere pentru artă, pentru frumos și cel mai important este un public care iubește dansul.

DSC_0564

Aduci publicului sibian un balet … scos din context, scos din povestea clasică, povestea cuminte de dragoste, piperând spectacolul cu umor, de exemplu..

Întâlnirea cu publicul din Sibiu a fost o revelație pentru mine, o revelație ce m-a făcut să visez, să împing contururile cu care eram obișnuiți spre o altă sferă a poveștii. Poate tocmai pentru că și manifestarea din sală este una pe care nu am întâlnit-o nicicând în Noua Zeelandă sau Australia unde publicul aplaudă discret, doar la sfârșit. Aici, oamenii trăiesc povestea de pe scenă alături de dansatori, aplaudă cu sinceritate când simt și aceasta ne motivează și ne entuziasmează.

Tura-vura Uvertura… Mi-a plăcut mult titlul și abia așteptam să te aud pronunțându-l. Spune-mi cum ai ajuns la tura-vura?

Turavura Unvertura mi s-a părut genial ca nume. Până să ajungem aici, însă, am tot căutat variante, însă niciuna nu s-a potrivit precum Turavura. Cu ideea numelui a venit colegul nostru Mihai, noi fiind într-un plin proces de deliberare. Eram foarte nehotărâți când, deodată a apărut această propunere: “Turavura”. Și așa a rămas. Bucuria și mai mare legată de această coregrafie a fost reacția extrem de bună a publicului. Nu vă pot spune cât de mult ne-am bucurat cu toții când am auzit din culise tot publicul râzând în sală, iar aplauzele îndelungi pe care le-am primit pentru această coregrafie de balet comic au fost tot ce aveam nevoie fiecare dintre noi după câteva săptămâni de muncă asiduă în studioul de repetiții.

DSC_0531

 În curând, vom avea o nouă premieră, La fille mal gardée.

Așa este. “La fille mal gardée” este un text clasic, unul dintre cele mai cunoscute de altfel, dar și unul dintre cele mai vesele. Când începi să lucrezi la un spectacol comic, cu cât avansezi în dezvoltarea proiectului, noi idei buclucașe apar. “La fille mal gardée” va fi în mod cert un spectacol cu totul diferit, prin comparație cu spectacolele pe care le-am prezentat până acum publicului din Sibiu. Elementele noi pe care le-am introdus sperăm să placă publicului care ne-a răsplătit, de fiecare dată, pe măsură.

Și nu pot pleca fără să aflu câte ceva despre următorul proiect, „Sunt o babă comunistă”. Ce te-a motivat să pui în scenă un spectacol cu un subiect atât de îndepărtat ție ca și experiență. Mai mult, este o premieră pentru baletul românesc chiar… De unde curajul ăsta?

Povestea a început acum doi ani chiar, când, cu dicționarul alături, am citit romanul lui Dan Lungu. Știu că pare neverosimil, dar am auzit atât de multe despre această carte și chiar am vrut să o citesc. A fost un moment foarte savuros pentru mine, am râs citind cartea, poate și pentru că, fiind în România de câțiva ani, am parcurs cât de mult am putut din istoria acestei țări. Și nu doar citind, ci și ascultând cu poftă poveștile, istorioarele prietenilor, mamelor prietenilor și chiar poveștile bunicilor acestora. Au un haz aparte povestite! Toate acestea, corelate cu entuziasmul publicului de aici, dar mai ales cu susținerea pe care am primit-o din partea echipei TBS, m-au făcut să simt că vreau și mai ales pot face, acum, în acest context, un spectacol de dans – teatru inspirat de România. Da, trăiesc un an intens: premiere, nunta… sunt o norocoasă!

Aleisha Gardner s-a născut în Auckland – Noua Zeelandă, în anul 1987, şi încurajată de mama sa, fostă balerină, a început cursurile de balet încă de la vârsta de patru ani. La vârsta de 16 ani s-a mutat la Melbourne – Australia, pentru a se alătura Şcolii Naţionale de Balet Australia. În 2004 a câștigat titlul “Balerina anului” în Noua Zeelandă. De aici totul a curs natural, ușile s-au deschis, cortinele s-au ridicat, după Australia a urmat Europa, continent spre care cei din partea aceea a lumii privesc ca spre un spațiu al culturii înalte. După ce a absolvit, obținând “Diploma avansată în Arte” (dans clasic), a interpretat numeroase roluri în spectacole de balet, precum: “Frumoasa din pădurea adormită”, “Corsarul”, “Giselle”, “Cenușăreasa”, Spărgătorul de nuci”. În 2008, aflată într-un turneu prin România, Aleisha s-a oprit în Sibiu, unde în prezent, activează ca balerină a Teatrului de Balet Sibiu. Prima coregrafie realizată pentru baletul sibian a fost cea pentru spectacolul de dans contemporan “Anotimpurile”, spectacol ce a avut premiera în februarie 2013. În anul 2014, Aleisha Gardner a realizat coregrafia spectacolului de balet neoclasic “Impetus” și a lucrat alături de Russell Hewey pentru coregrafia spectacolului de dans contemporan “Nota, vă rog!”, ambele coregrafii fiind prezentate, în premieră, în cadrul spectacolului “Geneza”, care s-a desfășurat în Piața Mare din Sibiu. În cadrul spectacolului “Gala de balet”, din 28 ianuarie 2015, Aleisha Gardner a semnat coregrafiile momentelor “Grit”, “Reverie”, “Rapsodie” și a momentului care a încheiat gala de balet, iar alături de Russell Hewey a realizat coregrafia baletului comic “Tura-Vura. Uvertura”.

Foto: Cristian Bîscă