„Cineva mi-a scris că deși fotografiile sunt alb-negru, ele sunt pline de culoare. Mi-a plăcut cum a formulat ideea asta. Nici nu mă gândisem la asta. Color vedem tot timpul, alb-negru vedem mai rar”, spune Rareș Helici. Da, e fotograful din Sibiu care și-a propus să realizeze 1000 de fotografii alb-negru.
Proiectul l-a intitulat exact așa „1000 Portraits” și a prins repede la oameni. Poate că nici nu se gândea Rareș câtă bucurie va oferi fiecărui om care participă la proiectul lui, doar așa, de la o singură poză. Dar asta tocmai pentru că nu e vorba doar de o poză, ci de mai mult.
Nu o spun doar eu, pentru că, bineînțeles că n-am rezistat tentației de a participa la proiect, ci o spun și alți oameni cu care am vorbit și au primit cadoul de la Rareș Helici: cea mai frumoasă poză alb-negru.
„Ridică-ți privirea, tu ești un om deschis, căruia îi place să zâmbească și să fie în preajma oamenilor. În momentul următor mi-a apărut pe chip o privire mirată care reflectă în același timp înțelegerea unui adevăr și… clic, poza a fost facută”, îmi împărtășește Ioana când o întreb despre experiența ei în cadrul proiectului „1000 Portraits”. „Explicația celor câteva clipe în care a fost realizat portretul se poate opri aici, ochiul format al lui Rareș a știut să transmită ceva ce se pierde în cotidian. Se poate spune însă, și puțin mai mult despre ce s-a întâmplat în spatele chipului în acele momente, adică în mintea mea… mi-am dat seama că ceea ce mi se spusese deja cu începere din adolescență la ‘fotografii profesioniști’ care realizează poze oficiale, respectiv „jos bărbia” deodată nu se mai aplică. Și da, îmi plac oamenii, îmi place să le zâmbesc deschis, să mă apropii de ei cu o vorbă, chiar mai multe. De multe ori însă, când suntem priviți de un obiectiv, ceva ne sperie și ne pierdem din degajare, nu mai suntem noi. Dar dacă cel care îți surprinde portretul, te poate aduce la tine în așa scurt timp, mie îmi pare că este un dar fantastic al fotografului. Îi mulțumesc lui Rareș pentru ce a făcut pentru mine, am plecat bucuroasă și mult mai “eu”, Ioana, de acolo. Îi mulțumesc că este omul potrivit care face cu drag și mult talent ce face… și mai cu seamă pentru că nu face pentru el, ci pentru fiecare dintre noi, cei 1000″, încheie Ioana.
Ioana // Fotografie realizată în cadrul 1000 Portraits// Rareș Helici
Cele 1000 de portrete realizate în Piața Mică, spun toate o poveste, una simplă. Rareș a ajuns la numărul 350. Parcursul pare simplu. Anunți sau nu anunți, mergi la Sibio și participi. Însă, nimic nu e ceea ce pare a fi. Ajungi acolo, te trezești pe o bancă, iar în fața ta e o cameră foto din care vezi numai lentila (care acoperă fața fotografului). Și atunci îți dai seama că habar nu ai ce trebuie să faci. Să stau cu geaca pe mine? Să o dau jos? Să îmi aranjez părul? Să râd? Să stau serios? Să mă uit în altă parte sau la aparat? Toate aceste gânduri dau valma și Rareș tocmai ți-a făcut acea poză. „Oamenii pleacă de aici cu mai multă încredere decât cum au venit”, îmi spune fotograful. „Câțiva vin foarte deschiși din prima. Ceilalți sunt fix așa cum sunt și eu. Adică nu poți să te duci deschis în fața unui străin din prima. E greu. Și să mai și stai la o poză în fața cuiva pe care nici nu îl știi, poate numai ai auzit de el. Dar încet-încet povestind, oamenii se deschid”.
Cum este oare pe partea cealaltă a lentilei să surprinzi „acel ceva” la o persoană pe care nu o cunoști?
„Până acum mi-a fost destul de ușor. E mai greu să trec de bariera cu care vine omul, dar până la urmă reușesc. De fapt, nu pleacă până când nu a ieșit poza aceea”, completează Rareș.
Proiectul a pornit de la o idee simplă, într-o seară. Curând, ideea a prins contur, găsindu-și casă la Sibio. De ce tocmai acolo? Pentru că Rareș colaborează des cu Adrian, proprietarul juice-bar-ului și i s-a părut un loc potrivit. „Eu nu plec cu gândul de a face ceva. Dacă îmi vine o idee, o fac și vedem apoi ce se întâmplă”, îmi explică Rareș.
Ramona // Fotografie realizată în cadrul 1000 Portraits// Rareș Helici
„Rareș Helici nu este fotograf. E cineva care face poze”, se autodescrie el. Caută în poze bucuria și crede că nu prea mai știm să zâmbim fără motiv. Nu are un mesaj anume pe care vrea să îl transmită. A început să facă poze cu ajutorul unui prieten, și a acceptat critica contructivă pentru a învăța diferitele tehnici. În cadrul acestui proiect îl interesează strict fața: ochi, buze, nas, bărbie, pomeți. Prelucrează apoi pozele în funcție de situație și categorie – copii, femei și bărbați. „La copii e mai simplu”, îmi spune. „Sunt naturali. Nu ai ce să scoți în evidență, decât să dai eventual un pic de lumină pe față. Că în rest, e exact ce trebuie. La adulți îmi place să scot în evidență anumite trăsături, cearcăne, un anume rid, pentru că pun omul în evidență.”
Rareș îmi spune că vin și oameni obisnuiți cu selfie-urile, dar și oameni care nu se simt confortabil în fața aparatului. Din 350 de persoane surprinse în fotografiile realizate până acum, una singură nu s-a regăsit în fotografie: „În general sunt oameni care sunt obișnuiti să își facă selfie-uri. La partea feminină în mod special, prima reacție este cu capul înclinat și bărbia în sus. I-am mai sfătuit să își facă selfie-uri de jos. Că atunci pot lăsa bărbia jos. Să se vadă și altfel. Cu alte proiecte am avut experiența că oamenii nu erau obișnuiți să se vadă în poze, nu se regăseau. Făcându-și atâtea selfie-uri erau obișnuiți să se vadă în oglindă. Iar când vezi o imagine cu tine ai tendința să spui că nu sunt eu acolo, că nu mă recunosc. E foarte greu să te vezi așa de aproape.” Bineînțeles că voiam să întreb care este poziția corectă (nu făcusem încă poza). „Nu e nicio poziție corectă. Toate sunt corecte”, îmi explică.
Portretele le preferă alb-negru.
„Alb-Negru e mai simplu. Mai de poveste. În general sunt fan alb-negru, cel puțin la portrete, în 90% dintre cazuri.”
Rareș Helici // Foto: Facebook Rareș Helici
Pentru a-și organiza proiectul „1000 Portraits”, Rareș Helici a început cu un concurs pe Facebook. „Trebuia să fac oamenii să vrea să participe. Nu îmi place să mă duc pe stradă să spun cuiva hai să îți fac o poză. Am zis inițial 1000 și s-au înscris 1108. Și știind că nu o să vină toți, i-am luat pe toți 1108. Și se pare că sunt mulți care nu au participat, dar au aflat după. Și atunci locul celor care s-au înscris și nu au mai venit e cadoul altora”, îmi spune Rareș. „Sunt și oameni care au anunțat că vin și alții care vin pur și simplu. Eu m-am referit inițial la sibieni, dar au venit persoane și din alte orașe. Îți dai seama că nu m-am așteptat să vină oameni din alte orașe pentru o poză. Eu nu știu dacă aș fi făcut asta. Mi-ar plăcea să fac proiectul și în alte orașe, e clar”, mai spune el.
Dacă vor fi mai mult de 1000 de doritori, atunci Rareș continuă proiectul și anul viitor. I-ar plăcea să facă și o expoziție cu toate portretele. „Reacțiile sunt foarte faine până acum. Văd oamenii cum se distrează. Ce mesaje trimit după ce văd poza. Și atunci e clar. Trebuie făcut și la anul”, îmi povestește.
Daniel //Fotografie realizată în cadrul 1000 Portraits// Rareș Helici
Proiectul „1000 Portraits” nu este numai despre fotografie, este și despre percepție. Despre o lecție pe care ai ocazia să o înveți în cinci minute distractive din Piața Mică, și anume cât de inconfortabil te simți atunci când un necunoscut încearcă să te surprindă fără nicio barieră protectivă. Că nu e ușor deloc să te privești pe tine.
Și, să îți imaginezi ce poveste conține fotografia ta, este asemenea unui univers condensat într-un click de o secundă. Iar Rareș Helici reușește să facă asta. De 1000 de ori.
