Să crezi în puterea cuvintelor și într-o lume ce nu este definită prin cifre și știință, ci prin cuvinte și imagini. Înseamnă Dada. Să crezi în libertatea absolută și să poți să spui nu. Înseamnă Dada.
Dada nu e nimic / Dada e totul.
Acum 100 de ani, în Zurich, la Cabaret Voltaire se rostea manifestul dadaist: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.” A fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire. În anul centenarului Dada, Adrian Notz spune că astăzi avem nevoie de Dada mai mult ca oricând. Adrian Notz este din 2012 directorul Cabaret Voltaire. L-am întâlnit la Sibiu, unde a fost invitat de Lia Perjovschi să participe la evenimentul „Dada 100”.
Ce înseamnă în prezent Cabaret Voltaire?
Adrian Notz: Cabaret Voltaire este astăzi, în primul rând, un monument, un memorial despre 1916. Oamenii vin aici pentru că știu că este locul unde s-a născut mișcarea Dada. Aș spune că e ca asemeni un loc de pelerinaj. E un monument, pentru că reamintește oamenilor revoluția pe care a inițiat-o Dada. În acest sens, e un loc de rezistență activă. În al doilea rând, e un loc de inspirație artistică. Inspiră activiștii care crează, artiștii politici sau în general, artiștii. În al treilea rând, folosim acel spațiu în prezent și pentru expoziții, pentru spectacole performative, se întâmplă multe evenimente. Avem și un bar, un magazin, sunt toate în unul.
Ați afirmat într-un interviu mai vechi că Dada nu e un stil, e un manifest.
Adrian Notz: Cred că este mai degrabă o declarație sau o aserțiune, deoarece dacă te uiți la Dada și încerci să găsești un stil, e foarte dificil. Vei găsi o mulțime de stiluri. Poate Dada e un fel de metastil. Poți găsi impresionism, expresionism, futurism, cubism, constructivism… De aceea, trebuie să găsim o altă definiție. Noi spunem: ”Asta este dada. Această lucrare este una dadaistă”. De foarte multe ori, în artele vizuale titlurile arată că aceasta este o lucrare dadaistă sau e trecut ”dada” în pictură, în colaj. Uneori, artistul în sine, precum Max Ernst de exemplu, își zice Dada – Dada Max Ernst. Însă pe lângă această abordare prin prisma istoriei artei, Dada poate fi percepută ca atitudine – și aceasta articulează foarte bine ce au încercat să facă dadaiștii și cum și-au dedicat viața artei. Ei au încercat să elibereze umanitatea de rațional, de automatisme logice și constrângerile sistemului economic. Au militat pentru o atitudine – a protesta și a se ridica pentru ceea ce cred. La fel precum un dandy care prin autoafirmare devine ceea ce este sau cum ar spune Lady Gaga, să-ți descoperi nebunul din tine (discover your inner freak) – o modalitatea de a scoate la suprafață un fel de animal spiritual sau un jongler care poate fi orice din afara sistemului și care se joacă cu sistemul social
Cum ați început acest an, centenarul Dada?
Adrian Notz: Am mers în Singapore.
Cu Dada on Tour?
Adrian Notz: Da. Centenarul Dada l-am început cu dimineața de 5 februarie 2016, de la 6.30, când am ținut Dada Offizium, un fel de rugăciune scurtă pentru dadaiști. Atunci am prezentat viața și opera lui Louise Straus, soția lui Max Ernst și ne-am lamentat cum fac preoții catolici în biserică: gadji beri bimba glandridi…
În acea dimineață erau cam 20 de oameni acolo. Seara, bineînțeles, am avut o petrecere, la care au venit vreo 2000 de oameni. Era plin înăuntru, erau pline și străzile de afară. Am avut mai multe performance-uri, printre care unul mai special, al unui artist din Milano care a interpretat Vexations, de Eric Satie ore în șir, de 814 ori. Acesta a început pe la 3 după-amiaza și a încheiat pe la 11 seara. A fost unica muzică pe care am avut-o… Același sunet…
Și acum ce evenimente se petrec acolo?
Adrian Notz: Pentru că am descoperit 165 dadaiști importanți în lume, am decis să sărbătorim 165 zile. Din 7 februarie până în 18 iulie, în fiecare dimineață, de la 6.30, am fost acolo, prezentând, pe rând fiecare dadaist.
Ulterior, de la jumătatea lunii mai, am avut în fiecare zi evenimente, un mixt. Au fost invitați mulți artiști internaționali, foarte mulți veneau ei cu ceva. Am avut o expoziție, pe care am numit-o Obsession Dada. Am instalat o scenă de cupru, care era un fel de obsesie de-a noastră, o scenă dadaistă. Artiștii își prezentau pe rând obsesiile. În acest fel, am încercat să reîncărcăm Cabaret Voltaire cu energii contemporane, care să facă trecerea de la cei 100 de ani la alții 100 care vor veni.
În iunie, am avut Manifesta 11 care s-a încheiat în septembrie. În fiecare zi se întâmplau iarăși evenimente diferite. Am construit o scenă la etaj. Am creat practic o ghildă, ca un sindicat medieval al artiștilor. Artistul care avea o reprezentație pe acea scenă, devenea membru al ghildei.
Acum, câteva săptămâni am redeschis Cabaret Voltaire. Am afirmat atunci că nu e o instituție sau un spațiu artistic. Cabaret Voltaire este un Gesamtkunstwerk, este în sine o operă de artă. Încercăm să oferim lumii o imagine a întregului, încercăm să păstrăm lucrurile clare. O bere, absența cuiva… aici totul este artă.
Aveți proiecte împreună cu artiști români care promovează mișcarea dada?
Adrian Notz: Am avut mai multe proiecte cu Lia Perjovschi, printre care expoziția „Dada Est? Artiștii români de la Cabaret Voltaire”. Am colaborat cu mulți artiști români contemporani: Dan Perjovschi, Sebastian Moldovanu, Cristi Pogăcean, Ştefan Constantinescu, Ion Grigorescu, Ciprian Mureşan ș.a. Am menținut tot timpul relații strânse cu artiștii români contemporani, desigur și pentru că Tzara și Iancu au venit din România și această idee de avangardă românească. Însă n-am colaborat niciodată cu instituții din România, în afară de Muzeul Național Brukenthal.
Adrian Notz și Dan Perjovschi
Cum găsiți arta contemporană românească?
Adrian Notz: Îmi place, pentru că îți dă senzația de lejeritate, cel puțin așa era acum 10 ani când am descoperit-o eu. Are și multă ironie, ceea ce mă face să observ elemente dadaiste. Este foarte jucăușă. Însă așa cum spunea cineva „arta e un joc serios”. Și văd aceasta mai ales la mulți artiști români. Creațiile lui Dan Perjovschi… Există probleme politice și sociale serioase, iar artiștii români încearcă să le dea sens artistic… Îmi place mult umorul românilor. Cred că România este țara unde am călătorit cel mai mult. Am și o slăbiciune pentru România…
Ce este de fapt Dada on Tour?
Adrian Notz: Dada on Tour este practic un cort. Am avut expoziția „Dada in nuce”, la Cabaret Voltaire, prin care am prezentat și am explicat pe scurt dadaismul. Este vorba despre un film cu informații despre toți cei 165 de dadaiști și toate locurile relevante pentru mișcarea dadaistă. Acest cort e un fel de expoziție în mișcare prin toată lumea. Aveam 3 proiectoare, unde se derula filmul nostru și de unde se obține lua mai multe informații. Am fost cu cortul în New York, Hong Kong, Rio de Janeiro, India, Germania, Singapore, Brazilia, Belgrad… Cortul reprezintă o mediere: noi ne spunem poveștile și din partea cealaltă, primim altele. Era o modalitate prin care să ne facem prieteni, oameni de peste tot care rezonează cu dadaismul, să descoperim mișcări artistice. De exemplu, în Belgrad am descoperit mișcarea Zenit, în Brazilia am dat de Antropofagia (practic, canibalism cultural). La cort, spunem multe, dar în același timp, învățăm foarte multe. Uneori, cortul nu e decât un fel de pop-up. În jur vezi doar vaci sau doar scoici și pe nimeni altcineva. E și un fel de tabără pentru a explora orașe, cartiere și aglomerații umane.
Când ați devenit interesat de Dada?
Adrian Notz: De când am început să lucrez la Cabaret Voltaire. Sunt acolo de 12 ani. Am început ca asistent, neștiind prea multe despre Dada. Știam nu mai multe decât cineva care a studiat istoria artei sau a urmat o școală de artă. Am învățat din mers, implicându-mă în diferite activități, ceea ce a fost foarte bine. Fiind naiv, puteam întreba specialiștii dadaiști orice. Am avut oportunitatea să merg prin lume să întâlnesc toți acești oameni. Fac un fel de turism dadaist.
De ce avem nevoie astăzi de Dada?
Adrian Notz: Astăzi cred că avem nevoie de dada mai mult decât am avut nevoie cu 100 de ani în urmă. E destul de simplu. Hugo Ball în cartea sa „Flight out of time”, care reprezintă un jurnal din perioada 1914-1923, enunță din prima pagină că lumea de astăzi există în limitele fatalismului economic și aceasta le oferă tuturor un rol clar. Suntem cu toții verigile unui sistem anume. În Europa, mai ales, încă avem fatalism economic, care ne dictează cum să vorbim, cum să ne îmbrăcăm.
Adrian Notz, la Sibiu
„Trebuie să vorbești ca un manager”, „trebuie să porți cravată”… Hugo Ball spunea că este în căutarea unei forțe, care să ne elibereze de aceste constrângeri. Și tot acolo, Ball scrie despre necesitatea creării unei ligi de oameni care se opun la tot ce este util și necesar. Practic, caută niște oameni care să renunțe să mai fie productivi. Consider că, în prezent, situația este mult mai nefastă, cu niște momente mai bune în anii 60-70, în Europa și SUA. Însă, acum, oamenii sunt și mai mult parte a sistemului– economic, politic, birocratic, de control, și nu realizează acest lucru. Un fel de control de la distanță. Consider că toate acestea vin din ideea de iluminism, din încercarea de a defini lumea prin știință, prin logică și raționalitate. Eu cred că oamenii au nevoie de mai mult decât raționalitate și cifre. În acest sens, dadaismul te poate ajuta să te joci, să te eliberezi de acest sistem ciudat, să devii un jongler sau poate un dandy. Să crezi în puterea cuvintelor și să creezi o lume ce nu este definită prin cifre și știință, ci prin cuvinte și imagini. Este vorba de a deschide mințile oamenilor spre iluzii.
E dificil să mențineți deschis Cabaret Voltaire?
Adrian Notz: E dificil în privința costurilor enorme. Apoi, există dileme de natură politică. Mulți politicieni din Zurich nu agreează ideile promovate prin dadaism și își pun problema ce ar putea declanșa promovarea acestora în afara cabaretului. În prezent ne autosusținem prin vânzările de la bar și magazin și prin închirierea spațiului. Cu acești bani plătim oamenii și proiectele din Cabaret Voltaire. Așadar, nu este dificil să îl ținem deschis, mai greu este să îl menținem ca spațiu artistic activ.
editor: Teia Brînză, foto: Săndel Cândea
