Coregrafa Sasha Waltz este unul dintre acei artiști extrem de generoși când vine vorba să își împărtășească experiențele, căutările, ideile. Vorbește despre lucrurile în care crede cu o pasiune care te ține acolo, să asculți ce are de spus. Așa s-a văzut și auzit Sasha Waltz la ediția specială FITS online 2020, unde dialogul dintre artistă și Octavian Saiu a deschis seria conferințelor speciale.

Provocată să se prezinte singură, Sasha Waltz a vorbit despre originile sale germane, a povestit că dansează de la vârsta de 5 ani, iar la 15 ani a avut revelația că dansul este viața ei.

De atunci, am participat la ateliere, în principal în Europa, dar și în Statele Unite. La 18 ani, am decis să mă mut la Amsterdam, ca să studiez la School For New Dance Development. (…) Era o formă de educație care implica (…) exerciții experimentale cu mulți artiști din New York. (…) Practic, mi-am petrecut toată viața în dans, într-un fel sau altul. Călătoresc mult. Iubesc oamenii, îmi place să împărtășesc și să comunic și cred că asta este, de asemenea, pasiunea mea… să fiu performer sau să lucrez în artele spectacolului. Pentru că, atunci când există un public și un spectacol, împărtășim cu toții un moment absolut unic. Încă este un ritual antic, acela de a fi parte dintr-un moment și de a lăsa în urmă tot ce ne supără. Este aproape un moment de meditație. În aceste vremuri foarte moderne ale noastre, noi mergem către ceva foarte vechi. Și asta este ceea ce eu încă iubesc la teatru”.

În 1993, la Berlin, Sasha Waltz și soțul ei au înființat împreună compania Sasha Waltz and Guests.

De atunci, lucrăm împreună. Și ne-am făcut o familie și am creat mai multe teatre. Dar am interese foarte diferite în zona artelor spectacolului. Creez coregrafii, dar mă preocupă și opera, după cum, de asemenea, mă interesează foarte mult întâlnirea dintre arte. (…)

Sunt o persoană foarte curioasă și mi se pare foarte important să pătrund pe tărâmuri necunoscute. Poate fi foarte înspăimântător, dar asta mă ajută să cresc, să îmi dezvolt repertoriul artistic, dar și pe mine, ca persoană”.

Tema corpului femeii, a feminității, dar și tema puterii femeii sau a înțelepciunii acesteia au fost reluate constant de Sasha Waltz de-a lungul întregii sale cariere.

Am făcut, de exemplu, un spectacol în urmă cu doi ani numai cu dansatoare femei (n.a Women)În acel spectacol am analizat ce înseamnă feminitatea, nu doar în aspectele ei pozitive. E o putere creatoare, dar e și o putere distrugătoare. Nu e vorba numai despre feminitatea mamei care te sprijină mereu sau care e senzuală. Eu relaționez mai mult cu zeița indiană care poate fi și dătătoare de viață, și distructivă. Există mai multe fațete ale femeii și cred că trebuie să acceptăm toate capetele zeiței, într-un fel, care coexistă în noi, pentru a deveni mai puternice. (…) Cred că problema femeilor în societate e cu siguranță ceva la care m-am raportat de multe ori, pentru că e important ca femeile să își asume responsabilități și să-și asume puterea. Și asta nu pentru că aș fi avidă de putere, ci mai degrabă pentru că am vrut să dau un exemplu că e posibil și am vrut să deschid un drum. Trebuie să facem asta!”.

Poate dansul să schimbe ceva în lume?

Cred că dansul are potențialul să ajungă cu adevărat la oameni și să îi transforme în profunzime. Nu sunt sigură că, la o scară largă, prin dans, lumea s-ar schimba. Dar la nivelul  transformării personale, a avea o experiență printr-un spectacol, în asta cred. Și revin la ce am spus la început. Pentru mine, e un ritual pe care îl trăim, îl experimentăm împreună. Și e foarte profund. Poate nu se întâmplă tot timpul, iar spectatorul trebuie să fie pregătit și pentru asta. Cred că nu ține de spectacol. Cred că depinde foarte mult de cum ești ca persoană când percepi ceva, cât de deschis ești.

Simt acum că orice direcție sau orice limbaj, orice poate deveni parte din practica mea artistică”.

Compania coregrafei Sasha Waltz a fost prezentă pentru prima dată la FITS în 2013,  cu spectacolul „Continu”. Anul viitor, Sasha Waltz va primi o stea pe Aleea Celebrităților, în cadrul FITS 2021.

de Luana Pleșa

cover foto: Tanja Dorendorf

*articol publicat în Capital Cultural nr. 22, ediție specială FITSonline 2020