„Cred că în toată perioada aceasta de izolare, mi-a fost dăruită șansa de a încetini, de a privi lucrurile diferit, de a mă gândi. Am avut mai mult timp la dispoziție pentru a gândi. Când am început să lucrez în teatru, cea mai mare grijă a mea a fost că nu va fi timp pentru reflecție și că ar fi mult mai interesant să fii în natură în acel timp. Să stai într-un parc și să visezi cu ochii deschiși. Să ai timp să te gândești.”
Cu aceste reflecții a început Robert Wilson dialogul cu Octavian Saiu, în cadrul conferințelor găzduite de FITSonline2020. Simplitatea și claritatea conversației dintre cei doi, au făcut ca acea oră să sintetizeze biografia și concepția despre teatru a marelui regizor, să puncteze metodele sale de creație, dar și întâlnirile care i-au definit viața și opera.
Regizor, dramaturg, coregraf, performer, pictor, sculptor, artist video și designer de sunet și lumini, Robert Wilson este unul dintre cei mai mari artiști de teatru avangardinst din America, recunoscut la nivel mondial. Primele piese le-a scris împreună cu un băiat surdo-mut pe care l-a întâlnit întâmplător și care nu a fost niciodată la școală.„Felul prin care acel băiat înțelegea lumea era să o asculte cu ochii. Și aceasta a fost apoi traiectoria operei mele în teatru, și încă este și în prezent. În contextul în care ne aflăm acum, am avut șansa să petrec timp în natură. Și mă gândesc să creez un performance care să nu fie teatru, unde lumea să se plimbe pur și simplu, împreună, prin grădinile de la Watermill Center. Iar performance-ul să se numească walking. Iar dacă plimbarea ar dura în mod normal 40 de minute, atunci mă gândesc ca spectacolul să transforme acea plimbare într-una de 4 ore. Atunci percepțiile noastre se vor schimba. Felul în care vom asculta și vedea va fi diferit, pentru că, pur și simplu, ne vom rezerva mai mult timp pentru a privi în jurul nostru.”, spune Robert Wilson.
Artistul este convins că singurătatea ne oferă ocazia să reflectăm. Iar această dimensiune este poate cea mai importantă în zilele noastre. „Mă gândeam la călătoria mea în Texas de acum câțiva ani, pentru a-mi vizita tatăl. Am trecut și pe la o vecină pe care nu am mai văzut-o de ani de zile. Avea acum un fiu de 3 ani. Iar copilul stătea în mijlocul camerei și-și ținea mâinile în fața ochilor mișcându-și foarte încet degetele – aproape deloc. Și l-am privit zece minute. Când a venit mama lui i-am spus: sssht, și am arătat spre băiat, spre fiul ei. După aproximativ douăzeci de secunde a strigat impacientată: John, John, ce faci? Iar copilul a spus: nimic. Doar nimic. Mă gândesc des la acel moment și la frumusețea lui. La copilul acela care stătea în cameră și la răspunsul lui: Nu fac nimic, doar nimic.”, povestește artistul.
Unul dintre momentele importante pentru Robert Wilson, care i-au influențat cariera, a fost întâlnirea cu John Cage. Felul în care a perceput textul Lecture on Nothing, filosofia acestuia, a reprezentat pentru el, la momentul acela, un mod total diferit de a gândi. „Nu era același cu ceea ce eram noi obișnuiți, cu educația vestică, bazată pe filosofia greacă, ci era bazat pe filosofia orientală”, după cum îl descrie el. „Cage a scris o carte numită Silence, iar aceea mi-a schimbat pentru totdeauna viața. Cage susține că nu există ceva, numit liniște. Că de fapt atunci când ne aflăm în cea mai mare liniște ajungem să auzim cele mai multe sunete. Iar un sunet va exista cu certitudine mereu, atâta timp cât vom trăi și vom respira, și anume respirația noastră. Vom auzi bătăile propriei noastre inimi. Un sunet există mereu. Nu există ceva numit liniște, iar acest lucru pentru mine este foarte important atunci când concep un spectacol.”, explică el.
Filosofia orientală a fost mereu integrată în lucrările lui Wilson, însă numai după călătoria sa în Japonia a devenit un aspect cu adevărat conștientizat, pentru el. De multe ori i s-a spus că spectacolele sale par a fi influențate de teatrul și cultura japoneză, însă Robert Wilson nu știa prea multe despre aceasta. El crescuse într-un oraș mic din Texas, iar cultura japoneză îi era pe atunci necunoscută. „Când am călătorit prima oară în Japonia am simțit o conexiune foarte puternică”, își amintește el. „Era o confirmare a ceea ce făceam. Apoi am avut șansa să lucrez acolo cu un actor minunat și de la el am învățat că mișcarea înseamnă liniște. Câteodată, atunci când stăm foarte liniștiți, devenim mult mai conștienți de mișcare decât atunci când facem foarte multe mișcări. Iar atâta vreme cât trăim și conștientizăm mișcările din interiorul nostru, dacă ne mișcăm spre exterior, linia continuă. Prin urmare, nu putem spune vreodată că începem ceva. La fel cum nu putem spune că încheiem ceva. Atunci când mergem pe scenă și ne oprim, de fapt continuăm să mergem – pentru că suntem vii.”
FITSonline 2020 s-a încheiat cu spectacolul de operă Mesia de Händel, o coproducție ORF/ 3sat și UNITEL, în cooperare cu Stiftung Mozarteum și Festivalul Salzburg, în regia lui Robert Wilson și sub bagheta dirijorului Marc Mikowski. Spectacolul a avut premiera în 26 ianuarie 2020 și a fost descris de revista Opernglas ca fiind „O operă cu adevărat completă.”
