La 30 de minute distanță de Sibiu, destul de departe încât să uiți de Big City Life, dar suficient de aproape încât să ajungi repede în oraș dacă e nevoie, apărați de umbra zidurilor fortificate ale Bisericii Evanghelice, s-au întâlnit în acest sfârșit de săptămână sibieni și prieteni străini, sași, maghiari sau români la Festivalul Holzstock 2017. Știați că denumirea în limba germană a Hosmanului este Holzmengen și că Holzstock ar putea fi denumirea adaptată local a Woodstock-ului?
Deja de vineri după amiază Hosmanul nu mai avea loc de parcare în apropierea bisericii. Toată lumea se grăbea să își găsească un loc de campare și să prindă concertul celor de la Suburbia 11, care aniversa totodată și ziua de naștere a lui Marius, vocalistul formației dar și un an de când aceștia au cântat pentru prima dată pe scena unui festival, chiar la Holzstock. Ceea ce reprezenta în trecut formația sibiană Shogorii, s-a transformat în anul 2015 într-o formație promițătoare de muzică alternativă, rap, ska, reggae cu accente balcanice de trompetă și cu energia necesară pentru a se face îndrăgiți la orice concert pe care îl susțin.

Foto: Dragoș Dumitru

Foto: Dragoș Dumitru

Foto: Monika Tompos

Foto: Dragoș Dumitru

Foto: Monika Tompos











