Sentimentul unui sfârșit este una dintre cărțile care te urmăresc multe săptămâni după ce ai citit-o. Poți merge pe stradă liniștit, când te lovești de un tânăr Tony Webster care ascultă The Smashing Pumpkins în căști sau un Tony Webster care stă scaunul din librărie și citește Ted Hughes, Eliot sau Auden.
Tu îl privești cum fiecare minut îl transformă, cum ajunge acel bărbat care nu vrea să mai irosească niciun minut din viața lui, pentru că e nevoie de cea mai mică plăcere sau durere să învețe cât de maleabil poate fi timpul și, totuși, să nu înțeleagă nimic.
Ajuns la a doua tinerețe, după o căsnicie și un divorț liniștit, Tony Webster ar vrea să fie din nou anarhist, sex-hungry și book-hungry, să poarte după el cărțile lui George Orwell, Aldous Huxley și să nu-l intereseze că viața noastră nu este viața noastră, doar o poveste pe care o spunem celorlalți despre viața noastră, până când rămânem fără resurse și inventăm tot felul de trecuturi credibile.
„Dar timpul…Cum ne ține consemnați la început și ne derutează după aceea. Ne credem maturi, dar eram doar în siguranță. Ne imaginăm răspunzători, dar eram doar lași. Ceea ce numeam realism s-a dovedit a fi o modalitate de-a evita lucrurile, nu de-a le aborda fățiș. Timpul…dați-ne destul timp și cel mai bine argumentate hotărâri vor părea șovăielnice, iar certitudinile noastre vor fi capricioase.”
„Trăim cu presupuneri simpliste, nu? De exemplu, că memoria înseamnă evenimente plus timp. Dar e mult mai ciudat decât atât. Cine-a zis că memoria e ce credem c-am uitat? Și s-ar cuveni să fie evident pentru noi toți că timpul nu funcționează ca fixativ, ci mai degrabă ca solvent. Dar nu e convenabil – nu e util – să credem așa ceva; nu ne-ajută să ne vedem de viețile noastre; așa că trecem pe lângă.”
de Krista Szocs
Sentimentul unui sfârșit, Julian Barnes
Editura Nemira, 2012
Traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu
