Cea de-a șaisprezecea ediție a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane” va începe vineri, 26 august 2016, la Sibiu. Ediția din acest an, aduce artiști din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Spania. Totodată, în cadrul evenimentului fi sărbătoriți 825 de ani de artă, cultură și istorie medievală, la Sibiu.

Timp de trei zile, în Piața mare vor avea loc  zeci de momente de animație stradală, concerte de muzică medievală, spectacole de dansuri medievale, spectacole de teatru pentru copii, ateliere meșteșugărești, demonstrații de lupte medievale, tabere medievale și spectacole pirotehnice. Nu vor lipsi nici conferințele de medievistică, susținute anul acesta de istoricii Răzvan C. Pop și Zeno K. Pinter. Gazdele ediției vor fi actorii sibieni Andrada Grosu şi Bogdan Sărătean, alături de coregrafa neozeelandeză Aleisha Gardner, stabilită de opt ani la Sibiu.

artă, cultură și istorie medievală, la Sibiu

Piața Dragoner, locul așezării primilor coloniști

După ce în anii precedenți parada festivalului a pornit, rând pe rând, din Bulevardul Nicolae Bălcescu, str. Azilului, cu trecere pe sub Podul Minciunilor, Biblioteca ASTRA Sibiu sau din curtea Bisericii Evanghelice, în acest an publicul este invitat vineri 26 august 2016, de la ora 21:00, în Piața Dragoner, locul așezării primilor coloniști acum 825 de ani. Parada va porni din Piața Dragoner și va avea următorul traseu: Strada Argintarilor – Piața Aurarilor – Piața Mică – Podul Minciunilor – Piața Huet – Biserica Evanghelică – Str. Samuel von Brukenthal – Piața Mare. Seara de vineri va continua cu două concerte: Anno Musica (Ungaria) – trupă în premieră la Sibiu, de la ora 21:30 și Bordo Sarkany (Ungaria) de la ora 22:00. De la ora 22:30, Compania Carros de Foc (Spania), împreună cu Grupul Saltarello (România) vor prezenta pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, spectacolul itinerant, în premieră la Sibiu, „Caballo Real”.

825 de ani de artă, cultură și istorie medievală, la Sibiu Ediția din acest an aduce în program o nouă locație: etajul doi din Turnul Sfatului, unde va fi expusă o machetă ce reproduce o scenă de asediu și o reproducere a unei scene de execuție cu călău. Decorul va fi completat cu o expoziție de imagini, ce reproduc scene de execuție sau arme de asediu specifice Evului Mediu.

825 de ani de artă, cultură și istorie medievală, la Sibiu

Scenă de asediu cu berbec, sala tronurilor și un castel medieval sunt decorurile din Piața Mare – locația principală a evenimentului. Tabere medievale și ateliere meșteșugărești în toate cele trei zile de festival

În Piața Mare, publicul va putea descoperi în acest an, elemente noi de decor, inspirate toate din istoria Evului Mediu. Este vorba despre o reproducere la scară a unei scene de asediu cu berbec și o sală a tronurilor – ambele gândite ca foto cornere. Un alt element important de decor va fi castelul medieval, spațiu care va fi scena de desfășurare a spectacolelor pentru copii, pe toată perioada celor trei zile de festival. Un element suplimentar, care va fi instalat în Piața Mare în acest an va fi un umbrar, pentru a oferi publicului un spațiu de refugiu în zilele toride de festival. Din programul festivalului nu vor lipsi companiile de reconstituire istorică. Anul acesta, își vor instala taberele în Piața Mare companiile Anacronism (Sibiu), Cavalerii de Terra Medies (Mediaș) și Terra Ultrasilvana (Brașov). Taberele vor putea fi vizitate de public, de dimineața de la ora 10:00 și până la ora 23:00, în fiecare zi de festival. Aici vor avea loc expoziții de arme și armuri de Ev Mediu, demonstrații de luptă și ateliere meșteșugărești. Cu două ateliere meșteșugărești, unul de fierărie și unul de prelucrare a pietrei, vor fi prezente în Piața Mare și „Calfele Călătoare”.

825 de ani de artă, cultură și istorie medievală, la SibiuProgramul complet al tuturor evenimentelor incluse în programul festivalului poate fi consultat pe siteul oficial al evenimentului: www.fmct.ro. Accesul publicului este gratuit în toate locațiile și pentru toate evenimentele din cadrul festivalului.