Aniversăm trei decenii de la momentul schimbării politice din 1989 iar scena independentă a recuperat în acest răstimp teatrul documentar ca instrument de cunoaștere și înțelegere a destinelor generaționale, trăite împreună sau izolat în cercul limitărilor economice, de statut social, de vârstă. Subiectele teatrului independent comentează transformările societăţii româneşti privite prin lupa vieţii cotidiene. Cei ce au crezut în puterea statutului de a-i proteja la bătrânețe s-au trezit la pensie, după ani de muncă și zbateri pentru o viață decentă, uitați la marginea societății. Viitorul pe care îl meritau s-a dovedit azi un loc al abandonului și al singurătății. Cum să-i reziste, cum să-şi salveze demnitatea? Poveștile pensionarilor de azi ne spun istoria părinților tineri de acum 30-40 de ani, a celor care au trăit euforia căderii regimului totalitar, s-au confruntat cu anii cenuşii ai tranziției și ai neoliberalismului pragmatic de azi. Memoria vieţii trăite de oamenii simpli compune un fragment din fresca celor trei decenii scurse din 1989, pe care o revizitează spectacolul colectiv de teatru documentar Baladele memoriei.
A(u)scultarea ca terapie prin empatie
Sunt oameni a căror viață se organizează în liste: liste cu obiective de îndeplinit pe termen mediu și scurt, liste cu obiecte de dat, liste de cumpărături, liste cu nume de prieteni sau cunoștințe de invitat la aniversări și parastase. Lista ca inventar concis al vieții e dovada conținutului ei, și la metoda listelor trimite Baladele memoriei, spectacolul de la Reactor de creație și experiment Cluj, selectat în Festivalul Național de Teatru 2019. E unul din cele două spectacole documentare (alături de Limite de Mihaela Michailov și Radu Apostol de la Replika) prin care teatrul independent se regăsește în lista selecției FNT printre spectacolele oficial reprezentative ale stagiunii trecute. Cuprinsul spectacolului e sortat și ambalat sonor în titluri de melodii: Balada tranziției, Balada copilăriei, Balada fabricilor dispărute, Balada lucrurilor pe care nu vrei să ți le amintești etc. Fără să propună propriu-zis melodii, prin analogie cu genul baladei, spectacolul înlănțuie scurte mărturii personale. Titlurile, anunțate ca scene autonome în spectacol, documentează viața în România ultimelor decenii din perspectiva celor ce erau maturi, dar și a celor care ieșeau din copilărie în anii ’90. La Reactor de creație și experiment din Cluj se face teatru angajat, la creație participă întreaga echipă, metodele devised și cele de teatru documentar constituie baza scrierii textelor de spectacol. Recunoaștem amprenta stilistică sobră a Nicoletei Esinencu, secondată de Raul Coldea, deşi spectacolul e semnat colectiv. Baladele memoriei e o colecție de amintiri de viață trăită, compuse din perspectiva schimbărilor la care au făcut față oamenii simpli. Istoria s-a amestecat în destinele lor, le-a răsturnat certitudinile și i-a încercat atât pe cei ce i-au rezistat până în ’89, cât și pe cei ce i-au supraviețuit după ’90.
În fapt, Baladele memoriei e un performance sonor, condus cu delicatețe și empatie de actorii Oana Hodade și Doru Taloș, ce ne ghidează pe traseul sinuos al deceniilor. Instalația scenografică expune pe bancul metalic bricolat de domnul Ioan, un fost lăcătuș, acum la pensie, două magnetofoane și două casetofoane din anii ’80, încă funcționale. Achiziționate la piața de vechituri a Clujului, aparatele sunt manevrate de cei doi performeri pe parcursul spectacolului. Unul din magnetofoane înregistrează banda martor a întregului performance. Celelalte aparate redau voci înregistrate, bruiază ascultarea lor, reiau în buclă cuvinte şi expresii conclusive pentru mărturia tocmai ascultată sau reînvie spiritul timpului prin muzica deceniului evocat. Cu dată, oră și loc, benzile martor vor păstra versiuni ale poveștilor relatate la fiecare reprezentație, racord simbolic la distorsiunile mici și mari pe care le generează rememorarea istoriilor personale/colective.
Versiunea 24 octombrie 2019, ora 17, Centrul Educațional Replika, București. Spectacolul citează forma teatrului experților. În rama mărturisirii Ionelei, expertul civil invitat în spectacol cu propria biografie, sunt fixate amintiri ce parcurg deceniile, pornind de la tinerețea trăită în anii ’50, până în prezent. E o reconstituire fragmentară a vieții profesionale şi de familie a Ionelei, azi pensionară la cei 69 de ani. Amintirile ei interferează cu episoade extrase din biografiile altor experţi congeneri, prezenți în spectacol prin înregistrări. Vocile înlănțuie frânturi de amintiri plasate în cadrul mai larg al istoriei și compun astfel lista de cuprins a unui imaginar LP cu balade. Gen împrumutat din literatură şi muzică (cântec bătrânesc), balada juxtapune tonul elegiac al rememorării peste caracterul narativ al istorisirilor personale. Relatarea obiectivă a faptelor din înregistrări restituie demnitatea resemnată a bătrânilor de azi. Ionela ne vorbeşte direct, cu seninătate împăcată despre încercările şi pragurile vieţii ei. Pe măsura derulării amintirilor se apropie de public, se aşază în faţa noastră, ne priveşte în timp ce ascultăm alte voci, ne obligă să luăm act de prezența ei fizică. Cei doi performeri, amorsează treptat un joc duplicitar cu audienţa. Aparenta detașare cu care îşi încep mărturisirile virează subtil spre o implicare emotiv-dubitativă în comentariul relaţiei copii-părinţi. Oana Hodade și Doru Taloș ne spun, din perspectiva generației Y, povestea nesiguranței și a neputinței părinților, transmisă, în pofida schimbării cadrului istoric, de la o generație la alta. Atitudinea lor recuperează prin spectacol solidaritatea și iubirea filială mărturisită ca liant al fracturii dintre generații. Baladele memoriei e un album despre tinerețe dezamăgită și bătrânețe însingurată. Spectacolul seamănă cu răsfoirea unui album de familie în care fotografiile au fost înlocuite cu instantaneele sonore fixate pe bandă. Captarea memoriei volatile cu instrumentele epocilor evocate în amintiri reînvie aerul timpului. Urmele transformărilor prin care am trecut în decenii, invocă empatia ca mijloc de conectare la viața invizibilă a generațiilor în vârstă.
Primul meu casetofon a fost un Grundig polonez, primit târziu, în anii liceului. Ca tânăr adult am avut un pick-up și apoi, un magnetofon. Azi sunt piese de muzeu sau, mai degrabă, madlene prețioase nu doar prin memoria involuntară pe care o declanșează vederea lor, ci și prin accesul la lumea încapsulată în înregistrările arhivate pe suport magnetic. Se află acolo voci ce se întorc din etape de viaţă considerate definitiv încheiate, dar care capătă noi nuanțe privite dinspre prezent. Ascultându-le, înțelegem că ceea ce suntem azi a fost modelat de valorile lumii pe care am traversat-o în ultimele trei decenii. Baladele memoriei e un spectacol dedicat eroismului cotidian al părinților noștri, odinioară tineri, trădați de istorie în speranțele lor, neglijați de prezent. Totuşi, spectacolul afirmă importanța prezentului trăit conștient și o susține cu înregistrarea integrală pe banda de magnetofon, pentru memoria emotivă a zilei de mâine.
