BBC Culture a realizat o listă cu clădiri din jurul lumii ce conţin adevărate comori ale civilizaţiilor.
Muzeul d’Orsay, Franţa

Credit: Daniella Nowitz/Corbis
Aflat pe malul stâng al Senei, respectabilul muzeu parizian a fost deschis în 1986 într-o fostă staţie de metrou şi hotel în stil Beaux-Arts. Dispunerea face uz maxim de acest stil arhitectural – galeriile se îngrămădesc în jurul navei principale, iar lumina îşi face loc prin acoperişul de sticlă. Proiectat pentru a complementa colecţiile muzeului Luvru şi a Centrului Cultural Pompidou, aceasta se axează pe arta sfârşitului de secol XIX şi începutul secolului XX, găzduind una din cele mai mari colecţii de picturi impresioniste şi post-impresioniste.
Muzeul Guggenheim din Spania

Credit: Art Kowalsky / Alamy Stock Photo
Pe parcursul unei perioade de dezvoltare a întregului oraş Bilbao, la finele anilor ’80, ideea muzeului s-a format din colaborarea autorităţilor basce şi Fundaţia Solomon R. Guggenheim. Arhitectul Frank Gehry a câştigat concursul de design, urmând ca muzeul să-şi deschidă uşile în luna octombrie a anului 1997. Clădirea se află la marginea râului Nervion şi centrul vechi industrial al oraşului. Aceasta este din sticlă şi calcar, îmbrăcată în fâşii de titan. A ajuns un fenomen instant; arhitectul Philip Johnson a numit-o „cea mai măreaţă clădire a timpurilor noastre”.
Muzeul Oscar Niemeyer din Brazilia

Credit: Chris Schmid Photography / Alamy Stock Photo
Muzeul a fost deschis în 2002-2003 şi poreclit „ochiul”, asemănându-se unui ochi de om uriaş aşezat pe o coloană aurie. Arhitectul brazilian legendar ce l-a creat (şi i-a dat porecla) a fost un om de bază în mişcarea modernistă; împlinise 95 de ani la finalizarea acestei clădiri. Spaţiul muzeului de aproximativ 200 metri pătraţi găzduieşte artă din toată lumea, precum şi multe creaţii a lui Niemeyer însuşi.
Muzeul Britanic, Londra

Credit: David Pearson / Alamy Stock Photo
Arhitectul Robert Smirke a proiectat partea principală a muzeului în stil neo-clasic, fiind deschis în 1852. Marea intrare sudică, cu frontonul şi coloanele impresionante, inspirate din Grecia antică. În 2000, Foster şi Asociaţii au creat noua Curte Regală, care prin acoperişul de sticlă a transformat curtea interioară a muzeului în cea mai mare suprafaţă acoperită din Europa.
Muzeul Roial din Ontario, Canada

Credit: Bill Brooks / Alamy Stock Photo
Acest muzeu de ştiinţele naturii, artă şi cultură este cel mai mare al Canadei, cu peste şase milioane de obiecte în colecţia sa. Pe lângă clădirile originale şi cele din secolul XX, noul model de intrare, proiectat de Studioul Daniel Liebeskind, ce a fost inaugurat drept Cristalul Michael Lee-Chin, în 2007, a fost descris drept „noul simbol distinctiv al Torontoului secolului XXI”. Structura prismatică complexă din sticlă şi aluminiu cu rame de oţel are totuşi dezavantaje – în 2009 a fost clasată pe locul 8 în lista „cele mai urâte clădiri din lume”.
Muzeul Sumaya din Mexico City

Credit: Frederic Soltan/Corbis
Instituţia culturală privată a fost înfiinţată în 1994 şi se găseşte între Plaza Loreto şi Plaza Carso în Mexico City. Cea din urmă a fost proiectată de arhitectul mexican Fernando Romero şi deschisă în 2011. O clădire de 46 de metri, învelită în 16,000 bucăţi hexagonale de aluminiu, muzeul pe 6 etaje conţine lucrări predominante din Mexic şi Europa, inclusiv cea mai mare colecţie a lui Rodin din afara Franţei.
Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg, Rusia

Credit: Konstantin Kalishko / Alamy Stock Photo
Unul din cele mai mari şi vechi muzee din lume, muzeul Ermitaj a fost deschis în 1764 de Împărăteasa Caterina cea Mare şi găzduieşte peste trei milioane de lucrări de artă şi artefacte culturale. Lunguieţul complex muzeal de stat constă în mai multe clădiri, inclusiv marele Palat de Iarnă alb-verzui, fosta casă a Ţarilor Rusiei. Palatul colosal a fost proiectat de Francesco Bartolomeo Rastrelli, într-un stil baroc lucrat minuţios.
Muzeul Artei Islamice din Doha

Credit: Iain Masterton / Alamy Stock Photo
Deschis în capitala Qatarului în 2008, muzeul a fost proiectat de arhitectul IM Pei, câştigător al Premiului Pritzker. La 91 de ani, Pei a călătorit prin lumea arabă timp de şase luni pentru a se inspira pentru proiect. Impozanta clădire din calcar, pe cinci etaje, e situată pe tărâm recucerit, cu panoramă spre ţărmul Dohei, cele două aripi fiind conectate printr-o curte mare centrală. Găzduieşte o colecţie de artă islamică de peste 1400 de ani.
Muzeele Vaticanului, Italia

Credit: Exotica / Alamy Stock Photo
Muzeele Vaticanului au fost deschise de către Papa Julius al Doilea în secolul XVI; complexul muzeal conţine 52 de galerii şi este unul dintre cele mai mari muzee din lume. Colecţia muzeului de sculpturi şi picturi religioase include lucrările lui Raphael, Titian şi Caravaggio. Camerele acestora includ Galeria Hărţilor şi Galeria Tapeturilor, iar ultima sală este magnifica Capelă Sixtină, cu pereţii decoraţi de artişti precum Perugino şi Botticelli şi acoperişul boltit pictat de Michelangelo.
Muzeul Naţional de Artă, Osaka

Credit: Robert Harding / Alamy Stock Photo
După demolarea clădirii iniţiale din 1970, o nouă clădire proiectată de Cesar Pelli s-a deschis în 2004. Cea mai mare parte a muzeului – inclusiv colecţiile sale de artă – se găsesc la nivel subteran, singura intrare fiind holul de deasupra pământului. Pentru efect de impresie, studioul lui Pelli a creat o intrare masivă din sticlă şi oţel, semnănând cu stufărişul unui ţărm de râu sau tulpinii de bambus.
traducere de Petty Stăvar