Bienala de arhitectură din Veneția se află în anul 2016 sub semnul ajutorului social. Deși intențiile creative nu se traduc neapărat în idei strălucite, cele mai bune dintre planurile arhitecturale combină utilitatea cu chibzuința și frumusețea.
Arhitecții sunt nesiguri cu privire la utilitatea lor. Aceștia lucrează cu clădiri care sunt de obicei mari, costisitoare, trecute și importante vieții, nefiind mereu evident ce este important din aspectul arhitectural specific al muncii lor – rearanjările și desăvârșirile obiectului funcțional, care este posibil să fi fost dealtfel creat și fără ajutorul acestora. Dacă au vreo influență asupra bugetelor mari, de fapt dezvoltatorii sau politicienii hotărăsc deciziile adevărate. În cel mai bun caz, arhitectul este asemenea unui jocheu, pe un cal. De multe ori acesta are rolul de îngrijitor, împletind codițe din coamă, sau coadă.
Arhitectul trebuie deasemenea să facă față acuzațiilor de autoindulgență, de silirea comisiilor pentru îndeplinirea propriilor dorințe creative, era arhitecturii ”emblematice” apropiindu-se de sfârșit, mai repede ca niciodată, acea eră în care arhitecții își foloseau abilitățile în a ajuta oamenii din zone avariate sau pe cei care suferă de nevoi. Ce ar putea fi mai folositor, decât a ajuta în astfel de situații? Nimic, atâta vreme cât arhitecții ajută cu adevărat. Altfel își aduc autoindulgența la un nivel mai înalt, pe cheltuiala celor care nu-și permit acest lucru.
Raportând de pe Front
Astfel de probleme sunt discutate, dacă nu pot fi rezolvate în totalitate, la ediția din 2016 a Bienalei de Arhitectură din Veneția, cea mai mare expoziție de arhitectură din lume. Sub mesajul titlului Raportând de pe Front, aceasta tinde să exploreze „capătul social, politic, economic și pentru mediul înconjurător, al spectrului”. Nu este prima dată când Bienala din Veneția și-a desemnat un scop social, însă ideea este urmărită în acest an, mai mult ca niciodată.
O serie de acvarii în Medllin, Colombia, care stăteau cândva îngrădite de iarbă, și în jurul cărora s-au ridicat locuințe, sunt acum deschise drept oaze pentru public. Arhitectul indian Anupama Kundoo a construit o copie improvizată a proiectului ei numit Full Fill Home (cămin deplin), formată din bucăți transparente de fier-ciment pentru a obține „în mod rapid unități locuibile, ieftine și cu impact minim asupra mediului”. Wang Shu și Lu Wenyu expun panouri de cărămidă și țiglă, ca parte a campaniei pentru promovarea tehnicilor rurale tradiționale, și pe care le folosesc în noul muzeu din orașul Fuyang.
O mostră de Anupama Kundoo „rapid și la prețuri accesibile”.
Fotografia: Vincenzo Pinto / AFP / Getty Images
Dronele pot livra medicamente
Cu ajutorul fundației sale Foster Foundation, Norman Foster a reușit să producă un prototip în toată regula, a planului său impresionant, de a construi dronoporturi în zonele inaccesibile din Rwanda, unde dronele să poată livra medicamente, unelte și alte lucruri necesare. Combinând tehnologia high-tech cu cea low-tech, porturile sunt gândite ca fiind niște clădiri boltite, realizate din cărămizi de pământ, ce pot fi construite parțial de localnici. Foster a venit în Veneția împreună cu echipa sa, pentru a demonstra cum sunt acestea construite.
Locuința de tip cort
Una dintre cele mai memorabile expuneri din cadrul evenimentului, este locuința de tip cort creată de arhitectul german Manuel Herz și Uniunea Națională a Femeilor Sahrawi. Combinând o serie de fotografii, hărți și mai ales cusături, proiectul reprezintă taberele din Algeria, create de către refugiații din Sahara de Vest, încă de la ocuparea acesteia de către Maroc din 1975. Aici au creat „un loc al emancipării și al autoguvernării complet democratice, și nu un loc al nenorocirii”, declară Herz. Instituțiile unei societăți – parohii, parlament, școli – sunt ținute în clădiri care, în ciuda construcției improvizate, dispun de o ”frumusețe incredibilă”.
Prototip Norman Foster pentru un droneport.
Fotografia: NORMAN FOSTER FOUNDATION cu Redline-EPFL and Ochsendorf, DeJong & Block with Block Research Group ETH Zurich
Transformarea gropilor de gunoi în parcuri
Subiectul deschis de Aravena nu este aplicabil doar celor aflați în nevoie, deși, tinde să fie interpretat astfel. ”Frontul” descris de acesta, este orice situație în care un arhitect poate decide asupra materialelor folosite în clădiri și în locuri, astfel încât să fie atinse cele mai mari cote ale beneficiului public. Ar putea însemna transformarea gropilor de gunoi în parcuri, priect al arhitecților catalani Battle şi Roig. Portughezul Eduardo Souo de Moura arată cum acestuia i s-a cerut să modifice noul proiect, o piață în orașul Braga, în ceva complet diferit, precum un centru de dans și arte. În mod eroic, ar fi fost pregătit să distrugă acoperișul primei sale capodopere și s-o lase în ruină.
Bienala de la Veneția este constituită din elemente distincte. Aceasta prezintă elemente ale secolului XVI sau lucrul cu frânghii al Arsenale și un mare pavilion central în grădinile dedicate bienalei: în ambele locații directorul alege conținutul expus. Grădinile conțin standuri naționale, unde țările au interpretat tema aleasă, precum au dorit. Printre acestea se numără standul britanic, unde tinerii custozi au răspuns nevoii de locuințe, propunând noi modalități de a locui în case. Conceptele lor sunt solide și artistice, însă nu ambele împreună. Standul polonez se axează, nu pe arhitecți, ci pe lucrătorii de șantier, pentru care țara lor este faimoasă, precum și stresul și pericolele din viețile lor.
Dacă ”arhitectura umanitară” se dovedește a nu fi atât de umanitară, s-ar putea să nu fie nici măcar arhitectură
Manuel Herz Architects cu the National Union of Sahari Women’s tent. Fotografia: Francesco Galli / courtesy: La Biennale di Venezia
Dacă „arhitectura umanitară” se dovedește a nu fi atât de umanitară, s-ar putea să nu fie nici măcar arhitectură. În dorința de a face bine, sau a părea că face bine, arhitecții uită să se folosească de abilitatea lor de a face spații și clădiri în care să-ți dorești să locuiești. Însă bienala conține și amplasări corective, spre exemplu respectabilul Alvaro Siza și Pezo von Ellrichshausen, care pur și simplu crează locuri acoperite, capturând lumina din exterior în moduri impresionante.
Cel mai impunător exponat combină puterea construcției cu aplicabilitatea: având titlul ”Beyond Bending” (Dincolo de Îndoire), Block Research Group din Zurich construiesc bolte delicate și frumoase, ce actualizează tehnici tradiționale și fac economie de material de construcție. Cel mai slab exponat se numește ”Matrex”, includerea sa în acest proiect fiind inexplicabilă, o clădire cu funcții multiple pentru pătura afaceristă Skolkovo, aflată aproape de Moscova. Din motive simbolice, care nu se merită repetate, au ales să construiască o clădire cu mai multe etaje, de tip ”păpușă matrioșka” într-un înveliș piramidal, model fiind acompaniat de lumini albastre deranjante și bâzâituri.
Există însă și multe capcane ale proiectelor de la bienală. Vocile oamenilor care au realizat lucrările tind să fie transpuse în planul doi, excepție făcând filmele, care exprimă recunoștința și mulțumirea pentru rezultate. Sărăcia și construcțiile informale pot fi sentimentalizate, romanțate și patronate, uneori transformate într-un sunet de fundal fariseism estetic. În cel mai rău caz, bienala va arăta ca magazinul improvizat al bunicii din fața casei. Un generic prost făcut – fond mic, iluminare proastă, cuvinte ciudate.
În cele din urmă, niciun exponat nu poate fi verificat, cel puțin în contextul bienalei. Orice formă de intervenire are ramificații socio-economice – lucrul voluntarilor bine-intenționați ar putea, spre exemplu, lăsa muncitorii locali fără lucru. Standul din Venezuela arată mici proiecte comunitare sponsorizate de aceeaşi guvernare sub care se prăpădește economia, făcându-te să te gândești dacă standul e un substitut pentru rezolvarea economiei. Bienala este, astfel, o serie de sugestii care ar putea fi idei bune, însă fără dovezi că ar funcționa.
O boltă Block Research Group. Fotografie: La Biennale di Venezia
Câteodată săracii beneficiază mai puțin de la arhitecți, decât viceversa. Construcții ieftine, low-tech, întoarce arhitectura la rădăcinile sale, punând piatră peste piatră și făcând cel mai bun uz de lumină și climă. Într-o eră dominată de procese de construcție mecanizate și impersonale, îți permiţi să vezi într-o clădire finalizată povestea procesului de creaţie
Dacă bienala nu are altceva mai mult de oferit,decât sugestii, acestea vor fi totuși interesante, provocatoare sau chiar iluminatoare. Față de alte bienale centrate mai mult pe Europa, a prezentat o perspectivă realiniată cu arhitectura mondială, în care America Latină, Asia și Africa își ocupă locul bine-meritat. Deși bătrânii giganți ai arhitecturii au fost prezenți încă acolo, s-au pus la dispoziție o echipă de talente creatoare cu totul nouă. Parcă ar fi o lume nouă.
traducere de Petty Stăvar
foto cover: Italo Rondinella / La Biennale di Venezia
