Ar fi putut să înceapă cu un fîlfîit de aripi. Cu traversarea agitată a spațiului ce delimitează tavanul și pereții unei camere, apoi cu încetinirea ritmului de zbor în fața unor fotografii de familie și evadarea pe fereastra deschisă. Exact ca-n videoclipul celor de la Beatles, Free as a bird, în care obiectele, oamenii și casele sînt văzute de sus, iar lumea e privită din perspectiva aeriană a unei păsări. 

Sau cu un tril de ciocîrlie, urmat de cuvintele inocente ale unui copil care spune: ”Uite, mamă, e un avion sus pe cer!”. Ca-n piesa Goodbye, blue sky, de pe legendarul album The Wall (1979), al celor de la Pink Floyd. De altfel, pe acest material discografic se aud multe motoare de avioane și zboară întruna păsările morții pentru a ilustra sonor bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Imaginea mea preferată legată de zbor vine din filmul făcut de Roger Waters în 1982 după albumul The Wall. E scena din biserică în care mama stă îngenuncheată și se roagă, iar copilul se joacă cu un avion de jucărie, fără să știe cît de periculoase sînt aceste aparate de zbor și că unul dintre ele i-a ucis tatăl aflat pe front. 

Ideea zborului revine la Pink Floyd în 1987, în piesa Learning to fly, de pe A momentary lapse of reason, primul album scos fără Roger Waters, care părăsise trupa. E, într-un fel, un cîntec neobișnuit, căci conține termeni aviatici și indicații precise de zbor. Prezența acestora se explică prin faptul că la vremea respectivă David Gilmour era pasionat de avioane și lua lecții de pilotaj. Dacă e să dăm crezare versurilor, nici o senzație nu se compară cu zborul și e o adevărată stare de fericire. Dacă e să luăm în considerare interpretările, atunci Learning to fly e expresia căutărilor și a speranței că Pink Floyd își poate găsi aripile și după plecarea lui Roger Waters. E greu, de nu cumva imposibil, să poți vorbi de Pink Floyd fără Waters, dar nu o să dau apă la moară eternei polemici despre supremația valorică Gilmour/Waters. E de remarcat totuși că videoclipul pentru Learning to fly i-a adus formației singurul premiu MTV, cel pentru cel mai bun concept video.  

Și mai important de remarcat este că pentru mine ideea cîntecelor care se referă la zbor nu a început nici cu Beatles, nici cu Pink Floyd. A pornit de la King Crimson și Walking on air, pe care am ascultat-o la căști într-o noapte în care nu puteam să adorm. Cineva a scris într-un comentariu pe youtube că este melodia pe care a ales-o în urmă cu 25 de ani la nuntă pentru ”dansul mirilor” și că a dansat atunci cu soțul ei pe acest cîntec. Poate că ”mersul pe aer” nu înseamnă literal plutire sau zbor, ci e într-adevăr starea de grație pe care ți-o dă iubirea; însă eu la asta m-am gîndit ascultînd-o: la cît de multe piese în care e vorba despre zbor există. Multe de tot, semn că atracția exercitată de cerul albastru i-a inspirat și pe muzicieni.  

Prima care mi-a venit în minte și care vorbește tot despre un zbor metaforic este Fly away, a lui Lenny Kravitz. E unul dintre hiturile lui absolute și e destul de curios că s-a întîmplat așa, pentru că Kravitz n-a avut prea mare încredere în cîntecul ăsta. L-a compus oarecum din întîmplare, testînd un amplificator de chitară și după ce trimisese deja la casa de discuri toate piesele pentru viitorul lui album, numit 5. Un prieten l-a sfătuit să îl includă totuși și pe acesta pe album și bine-a făcut. Cîntecul i-a adus în anul 1999 un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare rock, dar și utilizarea în reclame pentru mai multe mărci de mașini sau în coloane sonore pentru filme. 

După mamă, Lenny Kravitz are origini în Bahamas, iar Fly away a fost folosit în anul 2019 și într-o campanie de promovare turistică a acestor insule, unde artistul a petrecut mult timp încă din copilărie.   

Dacă Fly away e un fel de marcă înregistrată pentru dorința noastră de evadare, următoarea lecție de zbor ar trebui să vină de la cineva obișnuit cu înălțimile. Pe albumul Liberté Chérie din 2017, cîntărețul francez Calogero are un cîntec care se numește Voler de nuit. E scris la persoana întîi și personajul spune că e ”facteur du ciel pour l’Aéropostale”. Adică un fel de poștaș aerian care zboară noaptea ducînd scrisori și visuri, odată cu ele, către cerul înstelat. Dar indicații concrete legate de desprinderea de la sol nu prea primim de la Calogero; el doar contemplă lumea de sus, din avion, și spune că ne vede pe toți la fel, cu aceleași iubiri și aceleași dorințe, trăind într-un spațiu în care, la modul ideal, granițele se șterg, războaiele dispar și domnește armonia.

Iar dacă tot am urcat către astre, gîndul îmi zboară, inevitabil, la unul dintre primele cîntece care s-a auzit dincolo de atmosfera terestră. Versiunea înregistrată în 1964 de Frank Sinatra a piesei Fly me to the moon a fost asociată cu aselenizarea după ce a fost trimisă în spațiu, pe o casetă Sony. S-a cîntat această melodie de pe un player portabil în timpul misiunii Apollo 10, în vreme ce vehiculul selenar orbita în jurul Lunii, dar și înainte de prima aterizare pe Lună, reușită odată cu misiunea Apollo 11.

Interesantă zi pentru omenire cea de 16 iulie 1969, nu-i așa? Și nu doar fiindcă a însemnat împlinirea unui vis, ci și din punct de vedere muzical. Sus, pe cer și dincolo de el, cînta Frank Sinatra. Jos, pe Pămînt, David Bowie. Britanicul lansase Space Oddity cu doar 5 zile înainte, pe 11 iulie 1969, iar BBC a ales această melodie ca background sonor în timpul transmisiei televizate a marelui eveniment. Le-a purtat totuși noroc astronauților, în ciuda faptului că în melodie lucrurile nu stau tocmai bine pentru astronautul fictiv Major Tom, care rămîne izolat pe nava spațială după ce o defecțiune tehnică duce la pierderea legăturii cu Pămîntul. Space oddity este una dintre cele mai complexe creații muzicale semnate de David Bowie și a fost inspirată de filmul lui Stanley Kubrick, 2001:O odisee spațială. S-a folosit la rîndul ei în multe filme și seriale, cel mai amuzant moment care-mi vine în minte e din Friends, cînd în timpul unui episod în care Joey și Phoebe merg cu mașina, el începe să cînte ”Ground control to Major Tom/ Commencing countdown, engines on/ Take your protein pills and put your helmet on”, iar ea îi spune să înceteze pentru că nu poate rezista unei voci așa de fermecătoare. 

Space Oddity este cu adevărat frumoasă și e prima melodie din lume care a învins gravitația. La propriu. În mai 2013, astronautul canadian Chris Hadfield s-a filmat la bordul Stației Spațiale Internaționale cîntînd compoziția lui David Bowie. Are în prezent peste 52,5 milioane de vizualizări pe youtube și este primul videoclip muzical realizat în spațiu. 

E mare lucru să ajungi așa de sus cum au ajuns Bowie sau Sinatra și, cînd vine vorba de ascensiuni, probabil cu cît e mai mare altitudinea, cu atît mai dificilă devine aterizarea. Asta sugerează versurile lui Tom Petty care spunea că a compus hitul Learning to fly după ce a văzut la televizor un interviu cu un pilot care explica faptul că cea mai grea parte a zborului este coborîrea: ”I’m learning to fly/ But I ain’t got wings/ Coming down/ Is the hardest thing”. 

Ușurința cu care compune și cîntă Joni Mitchell a dat naștere unui cîntec din anul 1976 care se numește Amelia și în care artista se compară cu prima femeie din lume care a zburat singură deasupra Oceanului Atlantic. De fapt, zborul e doar o ”alarmă falsă” și Amelia e o piesă despre iubirea neîmplinită. Ca mine, și Amelia Earhart a visat să zboare, spune Joni Mitchell, și a visat să aterizeze precum Icar în brațele persoanei iubite. Dar toate-s numai visuri, nici măcar avionul Boeing 747 pomenit în acest cîntec nu reușește să se ridice de la sol. 

Artistul care cred că a reușit cel mai bine să se identifice cu ideea de zbor este Elton John. I se trage de la cântecul Rocket Man, lansat în 1972 și inspirat de o povestire SF cu același nume scrisă de Ray Bradbury. În piesă e vorba despre singurătatea unui astronaut aflat departe de familie și care resimte spațiul ca pe un loc rece și neprietenos. Rocket Man i s-a potrivit mănușă lui Elton John: e supranumit cu acest apelativ, filmul biographic din 2019 poartă același titlu, iar în 1973, cînd a fondat o companie de înregistrări, a numit-o la fel. 

Mulți artiști au făcut cover-uri după Rocket Man; cea mai cunoscută este versiunea lui Kate Bush, din 1991. Într-un interviu pentru revista NME, ea declara că este unul dintre cîntecele ei preferate din toate timpurile și povestește că în anii 70, cînd aproape toți muzicienii cîntau la chitară, era fascinată că Elton John cînta la pian și visa să ajungă să interpreteze ca el. 

Ca multe cîntece care au scris istorie, și Rocket Man a fost utilizat în reclame pentru mașini. E adevărat că sînt multe cîntece perfecte de ascultat la volan, dar există oare vreo legătură directă între păsări, zbor, avioane, rachete și mașini? Nu prea cred. Așa cum nu cred că există o statistică exactă sau completă a numărului de melodii în care e vorba despre zbor. Lista rămîne deschisă. 

Fotografie reprezentativă: Adrian Korte/Unsplash

*articol publicat în Capital Cultural, nr. 34