Vintilă Mihăilescu : Oamenii ştiu foarte bine şi cine sunt, și de ce sunt şi cum sunt

Anda Ionaş: Care credeţi că sunt coordoantele principale ale societăţii româneşti, acum la 25 de ani de la Revoluţie?

Vintilă Mihăilescu : Ca să nu cădem în pură speculaţie, cred că ar fi bine să ne raportăm la nişte date cât de cât mai precise. Sondajele, dacă ştim să le citim, ne spun câteva lucruri care sunt fundamentale. Ca stare de spirit a societăţii ştim deja că înregistrăm cel mai mare procent de pesimism social din Europa, cu o prăbuşire în ultimii ani, mai ales la tineret. Asta este, cred eu,  partea cea mai semnificativă, pentru că fluctuaţii de pesimism sau de optimism există în orice societate. Tinerii în mod normal sunt mai optimişti pentru că sunt la început de viaţă, au mai multă energie, în timp ce bătrânii, firesc, sunt mai pesimişti. Ei, în momentul în care se inversează aceste proporţii, într-un timp foarte scurt, nu mai este o problemă de psihologie individuală sau de generaţie, ci este o problemă socială, or dacă legăm asta şi de una dintre cele mai scăzute rate din Europa de încredere în instituţii, eu cred că avem două coordonate la intersecţia cărora există o imagine simplificată a României după douăzeci şi ceva de ani. De ce este fundamentală ? Pentru că aceste două coordonate se interesectează în ceva ce ne este comun tuturor: ce aşteptări avem de la viitor ? Dacă orizontul de aşteptări e quasinul, adică „om trăi şi-om vedea”, n-am niciun fel de speranţă sau de planificare pe următorii cinci ani, eu ca individ, noi ca familie , asta duce la un blocaj social.

Anda Ionaş: La această atitudine contribuie situaţia politică chiar mai mult decât cea economică, nu credeţi ?

Vintilă Mihăilescu: Ba da, categoric că da. De-asta şi vorbeam despre stare de spirit, pentru că economiştii au instrumentele şi argumentele să ne convingă că suntem de o vreme, cel puţin pe o pantă ascendentă, PIB-ul a crescut. Sigur, o serie întreagă de alţi indicatori ne arată că nici economic nu stăm chiar aşa de bine, încă aveam lefurile cele mai mici şi aşa mai departe, dar, oricum, macroeconomic lucrurile nu stau atât de catastrofal, se înregistrează o uşoară redresare, care însă nu se re deflectă de niciun fel în starea de spirit.

Anda Ionaş: Nesiguranţa zilei de mâine să fie cauza ?

Vintilă Mihăilescu: Aici voiam să ajung. În momentul în care ai un orizont de aşteptare foarte redus şi foarte pe termen scurt…

Anda Ionaş: …lipsa unei perspective…

Vintilă Mihăilescu: …lipsa unei perspective, nici nu te arunci. Ar fi şi iraţional să-ţi faci în ciuda tuturor acestor considerente, planuri pe următorii zece ani. Or atunci, dacă totul este improvizaţie, ad-hoc, reacţie la moment, la clipă, asta nu poate să ducă la o bunăstare nici naţională, nici individuală şi nici la o stare de spirit mai bună. Atunci, una dintre soluţii este calea migraţiei. Migraţia este uriaşă şi în mare măsură pe motive economice, dar ar mai fi şi acel gen de motive sociale : „Am deja nişte bani…Aş putea să…dar nu am încredere că, nu cred că are rost să încerc. Ai văzut pe cineva să fi reuşit ? N-ai văzut. Atunci de ce să încerc eu ?”

http://www.studentiq.ro/

Anda Ionaş: Credeţi că este şi o lipsă a modelelor pe care o resimt tinerii de astăzi?

Vintilă Mihăilescu: Aici este şi un întreg mit al modelelor lansat de intelectuali de o formaţie de secol XIX, care, unu nu mai funcţionează într-o societate de secol XXI atât de interconectată, de globalizată. Termenii au devenit banali, dar descriu o realitate de care încă nu suntem cu adevărat conştienţi. Acestă problemă a modelelor nu mai este pertinentă ca atare, ca în secolul al XIX-lea într-o astfel de societate şi doi, în măsura în care ar fi putut să fie, elitele intelectuale româneşti, din păcate nu au reuşit să ofere aceste modele, decât eventulal modele abstracte, modele care nu sunt ancorate în viaţa socială actuală. Nu au putut să ofere un model realist. Deci e o deziluzie şi din acest punct de vedere, pentru că cu toţii am trăit cu acest imaginar al unor modele.

Pe scut, modelele nu mai au acest impact şi nu mai sunt de acea natură personalizată. Nici dascălul în şcoală, în clasa lui, nu mai poate să fie acest model pentru că elevii au  tot timpul surse alternative de modele. Şi este firesc.

Anda Ionaş: Dar cum se mai raportează românii la propria identitate socio-culturală în contextul globalizării ? Patriotismul s-a demodat atât de mult încât dacă rosteşti acest cuvânt ai şansa chiar să fii considerat retrograd.

Vintilă Mihăilescu: Aici iarăşi trebuie dedramatizate lucrurile. Patriotismul a funcţionat când ţara era la ananghie. Că nu are rost să fii patriot 24 din 24. Devii patriot în momente de răscruce pentru societate. Doamne fereşte să trebuiască să fie patrioţi pentru că eu garantez că românii vor fi patrioţi. Nu văd de ce acest gen de patriotism, patriotard ar fi o valoare de promovat. Dimpotrivă, e o declaraţie retorică de care eu personal şi nu sunt singurul, cred că ar trebui să ne ferim.

Apropo de identitate iarăşi se dramatizează. Eu am lucrat foarte mult la ţară, unde sunt 50%-60% din românii din ţara nostră. Eu n-am auzit  o dată pe cineva să exprime angoase identitare că ne ia Bruxelles-ul identitatea, că mondializarea nu ştiu ce ne face. Oamenii ştiu foarte bine şi cine sunt, de ce sunt şi cum sunt.

Anda Ionaş: Dar influenţele din afară, neasimilate, care nu se pliază pe profilul românesc nu au efecte negative asupra societăţii?

Vintilă Mihăilescu: România s-a construit pe acest gen de mimetism cu partea lui rea şi cu cu partea lui bună.

Anda Ionaş: Să fim mai degrabă lovinescieni decât maiorescieni ?

Vintilă Mihăilescu: Voiam să o spun. Da, evident că da. O problemă este nu la nivelul populaţiei, ci la nivelul instituţiilor şi ceea ce spune de fapt Maiorescu cu formele fără fond se referă la instituţii şi asta-i altă poveste pentru că aici într-adevăr, se repetă povestea  cu formele fără fond. Metafora cu foaia de parcurs se aplică foarte bine. Noi ne uitam la poliţistul de la Bruxelles care ne arăta pe unde să o luăm. România a mers pe preluarea de instituţii în ideea că ne descurcăm noi apoi. Nu au fost preluate nici cadrele instituţionale ale Occidentului, nu s-au păstrat nici instituţiile româneşti, din fericire, şi a devenit o struţocămilă de instituţii nefuncţionale, fapt care a dus la o profundă neîncedere în aceste instutuţii. Nu numai că sunt forme fără fond dar se şi schimă îngrozitor de repede şi politicul agravează problema asta.

http://www.studentiq.ro/

Anda Ionaş: Pentru că suntem la Festivalul ASTRA FILM, credeţi că filmul documentar poate să reprezinte pentru tineri o modalitate de dezvoltare a spiritului civic ?

Vintilă Mihailescu: Categoric da. Din fericire eu vin la ASTRA de la începuturile festivalului, pot să spun chiar dinainte de a începe festivalul şi am putut să urmăresc tot acest parcurs, care nu înseamnă numai o creştere a festivalului dar şi a publicului pe care el l-a creat, şi bucla se încheie cu acest public care a creat festivalul, deci a motivat şi a orientat festivalul. Ce vreau să spun cu acest lucru este că dacă vorbeam acum douăzeci de ani, răspunsul meu ar fi fost „Dacă ar exista, s-ar povesti” dar pe atunci acest public nu exista, producţia de film documentar în România era mai mult decât săracă. Fără a ajunge la concurenţă cu filmul artistic (asta nu e nicăieri în lume), la ora actuală interesul pentru filmul documentar, mai ales în rândul tinerilor a crescut exponenţial. Repet, este departe de a fi prima preferinţă a celor tineri, dar a devenit o atracţie pentru că efectiv ei descoperă cu alţi ochi, li se traduce o realitate în care sunt e fapt pierduţi. Aici aş face o diferenţă între filmul document şi filmul documentar.

Anda Ionaş: Dar cum se vede societatea românească în oglinda filmului de ficţiune ? A rămas el tributar unei societăţi trecute sau reuşeşte să ţină pasul cu realităţile româneşti ?

Vintilă Mihailescu: E o ruptură de 180 de grade faţă de filmul din perioada comunistă, ceea ce nu însemnă că anumiţi regizori nu au făcut filme foarte bune şi înainte, dar cinematografia românescă postsocialistă s-au înscris pe cu totul alt drum.

Anda Ionaş: Dar subiectul a rămas de multe ori societatea comunistă…

Vintilă Mihailescu: Da, pentru că este un subiect care ar fi trebuit să fie abordat de către societate.Trebuia să fie o dezbatere de societate, pe care din fericire au făcut-o tinerii regizori. Deci, în afară de cei mai în vârstă care au trecut prin asta, ceea ce ştim despre societatea comunistă, ca privire critică, ca analiză, o ştim în principal din filmele noii generaţii şi din două-trei cărţi ale unor tineri, din punctul meu de vedere. Deci generaţia mea a ratat total trecerea. A făcut doar o critică morală mai mult decît utilă, indispensabilă, o lună, dar nu 25 de ani să rămâi la acelaşi verdict  „comunismul a fost criminal ” . E foarte bine să se enunţe şi să ne intre in cap. De acord. Ca să ce ? Ca să ştii cum să mergi mai departe. Ca să  ştii ce s-a întâmplat mai în detaliu. Ca să ştii cine eşti…

Anda Ionaş: .. ca să nu repeţi greşelile trecutului…

Vintilă Mihailescu: …ca să… multe lucruri…dar acest tip de dezbatere de sociatete nu a avut loc.

Anda Ionaş: Dar nu credeţi că era prea curând ? Poate era nevoie de oprivire detaşată…

Vintilă Mihailescu:.. Asta e o scuză. De exemplu, acum la împlinirea a cei 200 de ani de la revoluţia franceza s-au scris lucrări care schimbă multe aspecte fundamentale ale revoluţiei, ale semnificaţiei sale. Oricum istoria va rescrie această perioadă. Dar e altceva. Nu trebuie să aştepţi 100 de ani ca să încerci să te înţelegi pe tine ca societate, să reflectezi mai în profunzime la ce s-a întâmplat. Încă mai avem, evident, nişte moşteniri din comunism. Şi Germania dup război a trăit cu această moştenire dar a supus-o unei critici, unei dezbateri de societate cumplite, crude, după care a devenit Germania pe care o vedem. Fără o astfel de dezbatere de societate nu poţi să te debarasezi.