Despre Alexandru Tomescu se spune că este omul pentru care muzica nu are limite. Este capabil să abordeze cele mai dificile partituri, susține turnee în zeci de orașe, se bucură de o audiență uriașă și are cele mai îndrăznețe proiecte prin care vrea să schimbe percepția oamenilor asupra muzicii clasice. Un proiect de suflet al artistului este Turneul Stradivarius, care a ajuns la cea de-a noua ediție. De data aceasta, alături de el va fi și artista Ana Munteanu, cunoscută național și internațional pentru spectacolele ei de artă în nisip. Turneul Stradivarius a început la Sibiu, la Biserica Romano-Catolică, cea care a fost neîncăpătoare pentru melomani. La finalul recitalului, am aflat mai multe despre proiect de la Alexandru Tomescu, iar Ana Munteanu ne-a împărtășit cum a fost experiența de a crea pe muzica lui Bartók, Prokofiev și Vasile Filip.
Muzică, pictură în nisip și proiecții video sunt ingredientele celei de-a noua ediții a Turneului Stradivarius. Turneu căruia iată, ați ales să îi dați startul de la Sibiu.
Alexandru Tomescu: Nu este o alegere întâmplătoare. Îmi doream de multă vreme să vin aici și să cânt în Catedrala din Piața Mare a orașului. Iată că ne-am împlinit acest vis. Sigur, este un oraș impregnat de cultură, așa că am ales cu bună știință acest oraș pentru a porni la drum.
Bela Bartók, Serghei Prokofiev și Vasile Filip, în programul muzical pe care l-ați ales. Pe cât de provocator, pe atât de dificil.
Alexandru Tomescu: Da! În fiecare an am ales programe din ce în ce mai dificile, din ce în ce mai grele și e o ștachetă pe care am ridicat-o tot mai sus. Cred că acum a ajuns cel mai sus, ca dificultate. Sonata pentru vioară solo de Béla Bartók este o lucrare pe care, chiar de când a fost scrisă, Bartók o vedea ca fiind aproape de necântat. În mod intenționat, el dorea să fie extrem de greu de cântat, tocmai pentru ca să se simtă acest chin al violonistului pentru a da naștere muzicii. A compus-o în niște circumstanțe dramatice pentru el. Este o muzică extrem de intensă. Iubesc această sonată! O am pe pupitrul meu de vreo 20 de ani, de când eram în Conservator și am așteptat ocazia potrivită pentru a o putea prezenta publicului. Acum, în anul de grație 2016, acest moment a venit împreună cu Ana Munteanu. Această asociere între muzică și Sand Art (picturile în nisip) are o legătură profundă. Totdeauna am simțit un pic de invidie pentru pictori. Ei pot să creeze atunci când le vine inspirația. Dacă inspirația le vine la 3 dimineața, creează atunci. Noi, ca muzicieni, trebuie să avem inspirație la oră fixă. În afară de asta, pictura rămâne. Ecourile muzicii, chiar și într-o biserică, se sting după câteva secunde. Iată că există acest Sand Art care împrumută ceva din efemeritate. Sunt niște imagini care se nasc acolo, sub ochii spectatorilor și apoi dispar din această lume fizică. Cred că rămân în sufletul celor care le-au văzut.
Noi știm că perfecțiunea este în simplitate.
Ana Munteanu, colaborați în premieră cu Alexandru Tomescu. Cum au luat naștere aceste desene în timpul recitalului?
Ana Munteanu: Fiind foarte pasionată de vioară, de Bartok și de Prokofiev, și de Vasile Filip, am fost extrem de impresionată de aceste piese interpretate de domnul Tomescu, pentru că aduc o energie aparte și te inspiră să faci tot felul de imagini care sunt rupte cu totul de ceea ce este real. În acel moment am simțit că m-am dizolvat. Eram alături de acest sunet extraordinar al viorii și am încercat să creez ceea ce îmi spunea sufletul. Dacă a fost să fie sonată pentru vioară de Vasile Filip și din folclorul românesc, nu am putut să nu atrag o mică atenție sau poate o mare atenție asupra lui Constantin Brâncuși. Formele lui sunt la fel de simple și la fel de sublime ca această piesă. Noi știm că perfecțiunea este în simplitate. Această simplitate am încercat să o reprezint în toate felurile ei de apariție.
Cum ați primit propunerea lui Alexandru Tomescu de a vă alătura proiectului?
Ana Munteanu: Să vă spun sincer, am rămas perplexă, pentru că era ceva ce-mi doream de mult timp: să am libertatea să creez sub sunetul de vioară, aici, sub sunetul viorii Stradivarius, sub sunetul unui extraordinar maestru, cum este Alexandru Tomescu. Mă simt împlinită, liniștită și cred că aș mai putea desena încă 50 de piese, dacă mi s-ar da voie, pentru că de fiecare dată inspirația a fost tot mai mare și mai mare.
Cum ați simțit publicul în tot acest moment?
Alexandru Tomescu: Eu cred că, la început, publicul a fost puțin șocat de muzică, fiindcă nimic nu te pregătește pentru toată dezlănțuirea de energie a muzicii lui Bartok, dar i-am simțit alături de noi. I-am simțit ascultând și intrând în această atmosferă magică. Bartok a reușit să creeze propriul lui limbaj muzical și construiește niște arhitecturi sonore despre care cred că se împlinesc la perfecție în aceste catedrale.
Care a fost sentimentul de a o vedea pe Ana Munteanu, alături, desenând?
Alexandru Tomescu: Mă bucur foarte mult să am parteneri de scenă. Este una dintre rarele ocazii în care partenerul de scenă nu este muzician, și totuși este un creator. Cred că ne inspirăm unul de la celălalt. Mi-aș dori, într-adevăr, să am și eu ocazia să mă dedublez și să pot să ajung undeva, în sală, să ascult muzica și să văd și eu cum se nasc imaginile din ea. Eu văd un pic, cu coada ochiului, din ceea ce se întâmplă pe masa de sticlă. Cine știe, poate va veni și un asemenea moment.
Turneul a început la Sibiu. Unde veți merge în continuare?
Alexandru Tomescu: Vom merge în 14 sau în 15 orașe din România. Facem un mic tur de forță. Urmează Oradea – luni, Timișoara –marți, Arad – miercuri. Pe urmă, ajungem la Baia Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, Brașov, București și apoi partea din Moldova, cu Piatra Neamț, Iași, Suceava și nu în ultimul rând, Mihăileni. Este un loc unde nu revin întâmplător. Aici dorim să facem o nebunie – să inaugurăm o Academie de Muzică și Arte Vizuale. În urmă cu 10 ani, în 2006, când plecam în primul turneu național de muzică clasică în România, suna a science fiction. Muzică clasică, Robert Schumann, un turneu național susținut din fonduri private. În cei 10 ani care au trecut, nu doar că turneele au continuat, dar am inspirat foarte mulți alți artiști să își ia inima în dinți și să plece, să cutreiere țara și să ducă muzica peste tot, acolo unde este nevoie de ea. Am convingerea că, la câtă energie pozitivă este, dacă reușim să ducem la bun sfârșit acest proiect cu școala de muzică pentru copiii din zonă și din străinătate, poate peste alți 10 ani vom avea numeroase alte centre de acest fel, care să reușească să sprijine, la timp, aceste talente ale noastre, din care unele se pierd pe drum.
editor: Cătălin Pilea
sursă foto: pagina oficială a muzicianului Alexandru Tomescu