Este profesor la una din cele mai prestigioase universități din Anglia – London Metropolitan University – dar nu a depășit granițele UK, din anul în care România își câștiga libertatea, 1989. După 25 de ani, prima „excursie“ a făcut-o în România, la Sibiu. Conferențiar pe probleme de educație și dezvoltarea învățării la Centrul de dezvoltare academică și profesională de la London Metropolitan University, Sandra Sinfield a venit la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu în cadrul proiectului ,,UNIVERSITARIA – școală de didactică universitară și cercetare științifică avansată”. Timp de o săptămână (26 mai – 03 iunie) s-a desfășurat primul curs din cadrul proiectului, Student group management (Managementul grupului de studenţi), în cadrul căruia, Sandra Sinfield a împărtășit experiențe cu peste 200 de profesori români, majoritatea cadre didactice din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu și Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ Sibiu, dar și de la Universitatea din Oradea și Universitatea Ștefan cel Mare Suceava.
Prima oară în România, în Sibiu?
Sandra Sinfield: Da, sunt prima oară aici. De fapt, este prima oară când am ieșit din Marea Britanie, din 1989 și nu puteam să aleg o destinație mai bună decât Sibiul. Este un oraș minunat. Are grandoare, dar este, în același timp, uman. Am descoperit oameni calzi, primitori, devotați în tot ceea ce fac. Am lucrat cu profesori și nu știam cum mă vor primi, dar am avut impresia că și eu și ei am dorit să ne placem, să putem lucra împreună.
De ce sunteți în Sibiu și ce ați găsit aici?
S.S.: Este un proiect interesant, între universitățile din România și cele din Anglia, Italia, Germania. Eu reprezint London Metropolitan University și am venit aici pentru a împărtăși idei, metode pedagogice, cercetări. Eu am adus aici ideile mele, iar colegii sibieni le-au împărtășit pe ale lor. Plec de aici cu multe idei bune, pe care le-am primit de la profesorii români.
Ne puteți da câteva exemple despre ce ați oferit și ce idei ați primit?
S.S.: Primul lucru pe care îl fac atunci când lucrez cu oameni noi, este un exercițiu de „spart gheața“. Adică, le cer partenerilor mei să expună propriile experiențe pe care ei le consideră cu impact asupra studenților, după care discutăm pe seama lor. Apoi, le punem pe bilețele și le lipim pe perete. Ideile profesorilor români au fost foarte bune. Spre exemplu, dacă vrei ca studenții să fie activi la seminarii, lasă-i să se privească în față unul pe altul, nu să vadă ceafa celui din față. Dar mai sunt și altele, pe care noi, în Marea Britanie, le aplicăm cu succes: înregistrări video ale discuțiilor, după care, analiza imaginilor. Le-am spus profesorilor, faceți studii de caz, rezolvați probleme autentice din viața reală, căutați discuțiile critice, în contradictoriu. Aceasta este ideea de bază pe care noi o practicăm în UK: multe discuții, seminarii interactive. Cred că a fost un dialog real între noi, am reușit să dezvoltăm idei noi împreună.
Care este cea mai mare deosebire între sistemul din Anglia și cel pe care l-ați întâlnit aici?
S.S.: Este greu de spus, pentru că am fost implicată într-un context destul de redus cu sistemul de aici. Ca să fiu sinceră, am fost surprinsă să văd cât de ușor sunt integrate școlile militare în cadrul universităților. În Anglia nu este deloc așa, școlile militare sunt ceva total diferit, iar studenții și profesorii din aceste școli nu se amestecă printre studenții „normali“. Am văzut că profesorii de la școlile militare de aici sunt foarte pozitivi în privința studenților, sunt cei mai buni avocați ai studenților și sunt foarte încrezători în ceea ce pot aceștia realiza.
Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat în perioada în care ați stat în Sibiu?
S.S.: Primul și cel mai important lucru este căldura sibienilor. Pentru cineva ca mine, umanitatea pe care am găsit-o aici, este ceva excepțional. Ieșeam seara prin oraș și vedeam familiile plimbându-se împreună, copiii se jucau unii cu alții, părinții împreună cu copiii, tații își țineau bebelușii în brațe…În Anglia nu este chiar așa.
Sunteți foarte surprinsă de aceste lucruri așa că trebuie să vă întreb: Anglia nu mai este locuită de oameni?
S.S.: Din păcate, în Anglia, copiii și adulții sunt separați de viața de zi cu zi, de viața pe care le-o oferă orașul, Londra. Iar rezultatul este că oamenii încep să vadă copiii, tineri, ca o problemă, se simt speriați de tinerețea lor. Și atunci devine tot mai greu pentru tineri să fie introduși în societate. Aproape că există un război între tineri și adulți. Acesta este unul din cele mai triste lucruri în Anglia. Din fericire, în România nu există acest război și nici nu am văzut semne că el ar putea începe. Într-o zi intram în Universitate și am văzut un lucru care m-a fascinat: o studentă, brunetă, drăguță, ținea ușa pentru ca un profesor să intre. A fost un moment care pe mine m-a impresionat. Și să vă mai povestesc o întâmplare…Unul din colegii mei a mers la o mănăstire. A văzut un preot ortodox îmbrăcat în negru, cu barbă lungă și o grămadă de copii alergând spre el și îl îmbrățișau, se prindeau de picioarele lui…uimitor. Nu văd semne ale războiului aici. Văd multă speranță! Și când voi merge înapoi în Anglia, voi fi un ambasador al României și al Sibiului!
de Teodor Boantă
