Petra Rațiu a crescut în Biertan, un sat transilvănean unde prima scenă a fost o șură, iar cortina – o pătură prinsă cu sfoară. Astăzi este o regizoare apreciată în Germania cunoscută pentru spectacolele sale sensibile și puternice, care explorează teme ca identitatea, libertatea și umorul. A absolvit actoria la UNATC București, s-a format în regie lucrând cu nume precum David Esrig și Herbert Fritsch, și a colaborat cu teatre importante din spațiul germanic – Volksbühne Berlin, Schauspielhaus Zürich sau Schaubühne.
Pe lângă activitatea sa internațională, Petra păstrează o legătură constantă cu România: predă regie la Universitatea de Vest din Timișoara și implică artiști români în proiecte europene. În 2025, a semnat regia spectacolului „Der Clown und Europa”, prezentat la Schauspielhaus Chemnitz, parte din Tetralogia realizată în cadrul Chemnitz – Capitală Europeană a Culturii 2025. Spectacolul, construit în colaborare cu patru teatre din regiune, devine o platformă de reflecție asupra diversității culturale și a libertății de expresie.
În „Der Clown und Europa”, Petra Rațiu pune sub lupă pierderea libertății de a râde, de a vorbi liber, de a gândi critic – și ceea ce mai rămâne din copilul din noi, odată ce devenim „adulți funcționali”. Un interviu despre teatru, emoție și nevoia de a construi punți – nu doar între culturi, ci și între oameni.
Oana Ciucă: Cum a început drumul tău spre teatru?
Petra Rațiu: Probabil că drumul meu spre teatru a început încă din copilărie, pe care mi-am petrecut-o la Biertan, un sat din județul Sibiu, așezat între dealuri, care părea desprins din altă lume. Acolo, împreună cu prietenii mei, am descoperit o șură într-o casă nelocuită, și aceea devenise locul nostru de joacă. Ne imaginam povești, le scriam și apoi făceam spectacole. Cineva stătea la poartă și invita sătenii la „Show“. Pe post de cortină foloseam niște pături groase și prăfuite, prinse de o frânghie. Așa arăta teatrul copilăriei mele.
Sunt convinsă că satul și atmosfera de acolo au influențat puternic felul meu de a vedea lumea. Am fost crescută într-un spirit destul de liber, iar mai ales mama – care și-a dorit ca eu și sora mea să alegem o meserie pe care să o iubim – m-a încurajat și mi-a susținut acest proces. Îi mulțumesc pentru asta.
Te-ai format ca actriță, apoi ai trecut spre regie. Ce ai descoperit despre tine în acest proces de schimbare?
Petra Rațiu: Ca actriță m-am format, însă încă din facultate simțeam nevoia să privesc spectacolul dincolo de propriul rol. Aveam, cum spunea unul dintre profesorii mei, prea multe păreri, și în același timp eram foarte timida.
Fricile și nesiguranțele care mă însoțeau ca actriță au început, în regie, să se transforme într-un motor creativ. Am înțeles că ele sunt normale și pot lucra cu, nu împotriva lor. Cred că am devenit mai conștientă de universul meu interior, învățând să-l ascult și să construiesc din el.
Mai păstrezi legătura cu România artistică? Ce te leagă de ea, ce ți se pare diferit acum?
Petra Rațiu: Da, păstrez legătura și am nevoie de ea. Nu e vorba doar despre prieteni sau despre un mediu artistic cunoscut, ci despre o energie – o formă de implicare mai vie. Poate are legătură cu un limbaj emoțional care îmi este familiar și de care nu vreau să mă lipsesc. Tocmai de aceea încerc, ori de câte ori pot, să construiesc punți între România și Germania – între mine și România, implicând artiști români în proiectele mele din afară sau aducând spectacole din Germania în România. Acum doi ani, împreună cu Vlad Cristache – care a fost și inițiatorul proiectului – și Andrei Marinescu, am organizat prima ediție a X-Fest, un festival internațional de teatru găzduit de Teatrul Excelsior. Ideea festivalului a fost aceea de a crea un dialog artistic internațional, invitând și regizori care nu sunt neapărat „cap de afiș”, dar care aduc perspective și limbaje noi în teatru. Din păcate, după această primă ediție, nu s-au mai găsit fonduri – o situație prea des întâlnită în peisajul cultural românesc. Sper, totuși, ca nu ne vom opri aici.
În prezent lucrez cu studenții anului 3 de la secția germană a Universității de Arte din Timișoara. Mă bucur că pot da ceva din experiența mea și că pot fi un sprijin în procesul lor de formare, indiferent de drumul pe care-l vor alege după terminarea studiilor.
Ai lucrat cu regizori importanți din spațiul german – Herbert Fritsch, echipele de la Volksbühne, Schaubühne. Ce ai luat din aceste întâlniri?
Petra Rațiu: Da, am avut șansa să lucrez cu mai mulți regizori din spațiul german. Unele întâlniri m-au provocat, altele m-au inspirat. Cele care m-au marcat profund au fost cu David Esrig și Herbert Fritsch.
Cu Herbert Fritsch am lucrat câțiva ani, atât în Germania, cât și în Elveția, iar legătura profesională s-a transformat, în timp, într-o prietenie. El a fost pentru mine un mentor în cel mai adevărat sens al cuvântului – prin felul în care lucrează și prin atmosfera pe care o creează la repetiții : fără ierarhii inutile, cu o curiozitate și un spirit ludic molipsitor. De la el am învățat că se poate face teatru de calitate într-un spațiu de libertate, în care echipa chiar contează, iar bucuria de a crea împreună nu e un lux, ci un punct de plecare.
Există un “spirit al teatrului german” pe care l-ai simțit diferit față de cel românesc?
Petra Rațiu: Nu știu dacă există un „spirit” diferit, dar în Germania, cel puțin până de curând, au existat mai multi bani investiți în teatru. Asta a creat un peisaj artistic mai divers și mai curajos. În același timp, observ o tendință din ce în ce mai puternică spre teatrul de concept – spectacole foarte bine articulate, cu o componentă intelectuală puternică, dar mie îmi cam lipsește emoția. Vreau mai mult să simt, decât să înțeleg.
Ce te inspiră în felul în care funcționează teatrele din Elveția sau Germania?
Petra Rațiu: Mă inspira în primul rând seriozitatea cu care se pregătește un proiect. De la bun început, există o atenție mare pentru detalii, iar fiecare etapă e planificată cu mult timp înainte. Asta îmi dă o senzație de siguranță, și-mi permite sa mă concentrez pe partea creativa. Și îmi place faptul că există o limită de bun-simț în comunicare, clar asumată, peste care nu se trece niciodată. E un tip de igienă profesională care menține respectul în echipă și face ca lucrurile să funcționeze pe termen lung.
Cum s-a născut ideea spectacolului „Der Clown und Europa”?
Petra Rațiu: Proiectul s-a născut în contextul Chemnitz – Capitală Culturală Europeană – din dorința de a aduce împreună patru teatre din regiune într-un demers comun de reflecție și dialog. Fiecare teatru și-a ales o temă pe care o consideră relevantă pentru Europa de azi, iar rezultatul constă în patru spectacole distincte, prezentate în aceeași seară.
Ideea unui performance pe tema umorului, care să-i implice și pe tinerii din clubul de teatru, îi aparține lui Stephan Bestier – directorul teatrului din Freiberg și dramaturgul spectacolului. M-a sunat într-o zi și mi-a vorbit despre acest proiect. M-a convins imediat, pentru că mi-a plăcut deschiderea acestui format, libertatea pe care o oferea – fără un text prestabilit, fără o direcție impusă . A fost și o provocare, din care am învățat enorm.
Ce ai vrut să pui sub lupă în acest spectacol? Ce întrebări despre Europa și despre noi ridică?
Petra Rațiu: Când auzi de un spectacol cu doi clovni și opt copii, te-ai putea aștepta la un fel de spectacol-serbare. Deși sunt multe momente comice în spectacol, m-a interesat mai ales zona de contrast – acolo unde râsul se ciocnește de interdicție, unde libertatea de exprimare începe să dispară subtil, iar umorul devine un mecanism de supraviețuire. Am vrut să spun povestea copilului care, pe măsură ce crește, își pierde libertatea de a râde, de a vorbi liber, de a gândi critic. Și poate nici nu-și dă seama când și cum se întâmplă asta. Spectacolul ridică întrebări despre control și libertate, despre putere și eșec, despre ce ne păstrăm din noi înșine și ce pierdem, odată ce devenim „adulți funcționali” într-un sistem.
Cum lucrezi cu actorii? Cât lași loc pentru improvizație și cât pentru structuri clare?
Petra Rațiu: Etapa repetițiilor e partea mea preferată din tot procesul. Mi-e important mai ales la început să existe acel spațiu în care actorii se simt liberi să experimenteze și să „greșească“. E o faza de cunoaștere, unde se pun bazele unui limbaj comun.
Pe măsură ce lucrul avansează, apar tot mai mult structura și rigoarea – începem să definim ritmul spectacolului, să lucrăm la detalii și la precizie. La „Der Clown und Europa” am lucrat în primele săptămâni doar cu improvizații. Le-am dat teme, imagini, uneori doar o stare, și din ele s-a construit treptat spectacolul – cu o structură clară la final.
Ce înseamnă pentru tine un spectacol reușit?
Petra Rațiu: Un spectacol reușit e acela care nu-mi dă voie să mă mai gândesc la altceva, mă aduce într-o stare de prezență totală.
Ai lucrat și cu preadolescenți în „Der Clown und Europa” – ce aduce lucrul cu tineri într-un spectacol profesionist?
Petra Rațiu: Trebuie să recunosc că lucrul cu tinerii a fost poate cea mai mare provocare a acestui proiect. Când lucrezi cu copii de 11–12 ani, tot ritmul repetițiilor se schimbă. Trebuie să te adaptezi la energia și nevoile lor – repetiții mai scurte, pauze mai dese, o atenție constantă la cum le menții interesul viu. Altfel, energia lor – care e enormă – se împrăștie în toate direcțiile. Dar tocmai această energie e și darul lor cel mai mare. Lucrezi cu ceva extrem de nerafinat și autentic. Dacă reușești să le canalizezi energia în direcția spectacolului, se întâmplă ceva cu totul special. Apare magia.
Unde te simți cel mai acasă – în Germania, în România, în repetiții?
Petra Rațiu: Dacă ar fi să aleg un loc geografic, tot în România mă simt cel mai acasă. Dar, în timp, „acasă” a devenit pentru mine mai degrabă o stare – un spațiu interior în care mă simt liberă, primită, văzută. Iar în repetiții mă simt cel mai acasă.
Care e următorul tău proiect? Ce îți dorești să explorezi ca regizoare?
Petra Rațiu: Următorul proiect va fi, cel mai probabil, în toamnă, la Teatrul German din Timișoara, iar la începutul anului viitor, la Chemnitz. Îmi doresc să explorez tot ce n-am întâlnit încă — și pe mine în raport cu asta.
Ce te neliniștește în lumea teatrului de azi – și ce te face să continui?
Petra Rațiu: Mă neliniștesc multe, dar poate cel mai tare mă îngrijorează direcția în care pare să se îndrepte: spre o formă tot mai spectaculoasă, dar tot mai lipsită de substanță. Teatrul devine uneori un show vizual, în care actorul — sufletul viu al scenei — ajunge un accesoriu într-un decor digital sofisticat. Ceea ce mă face să continui e, în primul rând, o mare pasiune pentru meseria asta. Dar și credința că teatrul are încă un potențial uriaș de a mișca, de a pune întrebări, de a scoate oamenii din automatism.
cover foto: Alexandru Cîrneală
fotografii din „Der Clown und Europa”, credit foto: Detlef Müller
