Uneori viața se oprește în loc (sau începe, de fapt?). Un eveniment, o veste, un cuvânt, o privire suspendă timpul. Începem să avem o înțelegere nouă a tot ceea ce suntem. A ce vrem să fim. Printr-un mecanism care altădată ar părea greoi sau chiar imposibil de realizat, acum, cu capul limpede, luăm, facil, decizii ce schimbă profund cotidianul. Radu Păltineanu a început anul trecut o viață nouă cu gândul nebunesc de a străbate cele două Americi pe bicicletă: din punctul cel mai nordic al șoselei panamericane, și anume localitatea Deadhorse din apropierea golfului Prudhoe, până în localitatea cea mai sudică a Americii de Sud, Ushuaia, din Argentina.
Călătoria în formula pe care o propune Radu este o formă de interacțiune cu oameni, cu animale, cu natura și mai ales cu tine însuți. Cu tot felul de frici, de îndoieli, care, în final, te duc spre daruri prețioase: lecții de viață, amintiri și înțelegerea că obstacolele sunt, de fapt, porți deschise spre noi experiențe.
O simplă pană pentru care instinctiv mă mâhnesc, m-a ajutat să-mi fac doi prieteni noi și să aud două povești noi. Nu știu cum voi fi la sfârșit dar această aventură mă schimbă și mă modelează zilnic – Radu Păltineanu
Pe lângă dimensiunea motivațională, Radu Păltineanu a adăugat și una pedagogică prin colaborarea cu o școală și un liceu din București. Cât poate de des, prin Skype, intervine în cadrul orelor de geografie pe care le transformă în momente interactive.
Am plecat pe 5 august 2015 din apropierea oceanului arctic în aventura vieții mele. Îmi aduc aminte că eram atât de entuziasmat în prima zi dar după primii 50 de km mi-am dat seama că-mi mai rămăseseră alți 23950 de km de pedalat până în sudul Argentinei. Dezamăgit mi-am pus cortul și m-am culcat. A doua zi m-am trezit și am pornit din nou la drum iar pe parcurs m-am învățat să-mi fixez obiective de scurtă durată. Cred că nouă oamenilor ne trebuie tot timpul ceva palpabil, ceva tangibil. La urmă abia îmi dau seama cât am parcurs și ce am realizat cu adevărat. Poza e făcută în ziua 5 a expediției, în primul pas montan întâlnit pe traseu, pasul Atigun din nordul Alaskăi.
Prima linie imaginară importantă pe care am trecut-o a fost cercul Arctic, pe șoseaua ce leagă golful Prudhoe din apropierea oceanului Arctic de Fairbanks. În acea zi o bătrânică voluntar la BLT( Bureau of Land Management) instituția care se ocupă de parcurile și unele din punctele de interes din SUA își sărbătorea ziua de naștere și mi-a oferit un certificat care atestă că am atins cercul arctic în acea zi.
Pe Alaska Highway am pedalat preț de o lună și 5 zile, 2242 de km pe una din cele mai izolate șosele ale Americii de Nord și ale lumii, șosea care unește Alaska de inima Canadei. A fost una din cele mai frumoase etape de până acum ale expediției. Zi de zi am avut parte de întâlniri cu animale sălbatice și peisaje inedite.
Acest peisaj l-am capturat în seara de dinainte de plecarea din Deadhorse, Alaska. Pe 5 august când am început să pedalez nu se făcea noapte aproape de loc. Poza e făcută la 3 am.
De-a lungul celor 5 luni și puțin cât s-au scurs de la plecare am avut de traversat zeci de pasuri montane prin Stâncoșii americani. Aici eram în vârful unuia din cele mai lungi pasuri montane, Soldier Summit în apropiere de Price, Utah, SUA.
2 luni de zile m-am „bătut” cu iarna și cu temperaturile extrem de scăzute cât mi-a luat să traversez Statele Unite de la nord la sud. Aici mă prinsese prima zăpadă serioasă în apropiere de White Sulphur Springs, Montana, SUA.
Pedalatul pe timp de iarnă transformă respirația în țurțuri de gheață.
Până acum am pedalat prin 8 state americane (Alaska, Montana, Wyoming, Idaho, Utah, Colorado, New Mexico și Texas), un teritoriu canadian (Yukon) și 2 provincii canadiene (Columbia Britanică și Alberta) iar acum mă aflu în statul Chihuaha din nordul Mexicului.
Am fost bucuros să reușesc traversarea cu bine a graniței americane. Deși aveam toate actele în regulă prima oară mi s-a refuzat intrarea în SUA. Au crezut că vin acolo la lucru. Cu ajutorul unor români inimoși din Calgary, Canada am reușit să strâng suficiente fonduri și documente ca să fiu lăsat să trec în SUA, așa că m-am întors a doua zi iar ăsta e zâmbetul de după ce am fost lăsat să trec. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu mă lăsau.
Parcul național Arches din apropiere de Moab, Utah. Preț de o zi am abandonat bicicleta și am explorat acest loc unic.
Vreme de 5000 de km nu am avut nici o pană. După am început să am una aproape în fiecare săptămână. În ziua de Crăciun când eram pe great divide în New Mexico am făcut pană pe furtună de zăpadă iar pompa pe care o aveam începuse să-mi dea de furcă. Oricum la temperaturi cu minus nu prea poți face mare lucru așa că a trebuit să iau o mașină până în primul oraș mai mare. M-am întors după să refac porțiunea ratată.
Am pedalat de unul singur prin parcul național Yellowstone în Wyoming, SUA. Fiindcă circulația mașinilor era deja oprită am fost de unul singur prin primul parc național declarat din lume. Un loc care te duce cu gândul de multe ori la altă planetă.
Momentan, Radu e în Mexic și promite să ne trimită vești la fiecare popas pe care îl face. Astfel, vom urmări împreună cu voi continuarea expediției sale, pe pagina noastră de facebook. Între timp, puteți intra pe blogul personal al lui Radu pentru a afla mai multe despre proiecte precum cei 2424 km pe bicicletă parcurși în Europa pentru atragerea atenției asupra situației de la Roșia Montană sau despre expediția din Iran.
