Regizorul american Peter Sellars va primi anul acesta o stea pe Aleea Celebrităților, iar Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va găzdui spectacolul său FLEXN (American Dance Show).
Într-o dimineață devreme pentru el și o după amiază târzie pentru mine, între repetițiile pentru un nou proiect în New Mexico și un spectacol ce urmează să aibă loc peste câteva ore în Amsterdam, îl întâlnesc pe Skype pe electrizantul, controversatul regizor american – Peter Sellars.
Născut în 1956, în Pittsburgh (Pennsylvania, SUA), Peter Sellars este unul dintre cei mai influenți și impozanți regizori de operă ai lumii din ultimii 30 de ani. Și-a croit drumul în lumea artei, a miturilor și a poveștilor de la vârsta de 10 ani ca practicant la Lovelace Marionette Theater din orașul natal. Pe când încă nici nu apucase să își încheie studiile, la finele anilor ’70, a devenit faimos pentru reinterpretarea absolut radicală a textelor clasice Antoniu și Cleopatra, spectacol montat în piscina Casei Adam din campusul Harvard și Regele Lear care a adus pe scenă un Lincoln Continental și muzica ambientală a ansamblului lui Robert Rutman. Anii ‘80 au fost însă cei definitorii pentru cariera lui Sellars, interpretarea operelor Mozart-Da Ponte în contextul realității cotidiene, lansând un amplu ecou în urma producției lor.
De atunci până în prezent, Sellars a realizat spectacole la Dutch National Opera, English National Opera, Lyric Opera of Chicago, Opéra National de Paris, Salzburg Festival și San Francisco Opera. Printre colaborările sale importante se numără Negustorul din Veneția de William Skapespeare, în sudul Californiei, cu o trupă mixtă de artiști de origine latină, caucaziană, afro-americană și asiatică sau reinterpretarea tragediei lui Euripide Heracle, cu titlul The Children of Herakles, o poveste ce ilustrează imigrația contemporană, problemele și experiențele refugiaților.
Peter Sellars nu pare un om care să se grăbească, deși programul lui este stabilit cu trei ani înainte, ci își ia timp să se bucure de momentul de față, să privească dincolo de el și să îl îmbogățească cu prezența lui. Dacă până atunci doar citisem despre căldura cu care Sellars își întâmpină interlocutorii, acum o simt în conversație și mă face să renunț repede la formalități. Distanța dintre Statele Unite ale Americii și România se comprimă într-o imagine live din fața unei imense biblioteci. Povestim despre sacru și muzică, spectacole și moralitate sau cum să transmiți noii generații principiile în care crezi.
Pentru Sellars crede că teatrul creează o platformă pentru a dezbate democrația cu ajutorul dansului, a muzicii și a poeziei. Proiectele sale s-au concentrat foarte mult, îndeosebi în ultimii ani, pe zona muzicii sacre și a diferitelor forme de teatru. Întrebat dacă mai avem ceva sacru, regizorul îmi spune că totul este sacru: „Ideea aceasta ne face să apreciem totul din jurul nostru”.
Există un cântec ce transcede generațiile.
Întrebat dacă mai avem ceva sacru, regizorul îmi spune că „da, ne avem unii pe alții, fiecare frunză, fiecare picătură de apă, totul e sacru. Nu există nimic care să nu fie sacru. De fapt ideea că totul e sacru ne face să apreciem totul în jurul nostru. Muzica are o linie melodică și conectează totul. Există un cântec ce transcede generațiile. Muzica este specială pentru că reprezintă timpul în afara timpului. Iar ritmul său nu e doar ritmul inimii tale, ci te ajută să îți dai seama că bătăile inimii tale sunt parte ale unui ritm mult mai puternic. Astfel, muzica ne aduce o frumoasă transfigurare – fie că este un fir melodic simplu, o simfonie complexă sau o manifestare comunitară la care participă sute de mii de oameni, despre care ai avea senzația că vor da naștere unui mare haos, dar, de fapt, iese o manifestare a bucuriei. Îți dă senzația că bucuria o găsim pretutindeni. E foarte special. Și din nou, chiar și în cele mai dureroase subiecte, muzica ne descoperă prezența fericirii.”
Spectacolul FLEXN, pe scena de la Sibiu
Deși, Peter Sellars nu va fi prezent la Sibiu, unde în cadrul FITS, o stea pe Aleea Celebrităților va fi dezvelită în numele activității sale impresionante, va ajunge aici spectacolul FLEXN, ce-i poartă amprenta. Realizat în timpuri influențate de sentimente ale incertitudinii și ale lipsei de speranță, ca urmare a asasinării lui Michael Brown în Ferguson, Missouri și Eric Garner în New York City, spectacolul FLEXN a fost imaginat împreună cu un crew de 21 de dansatori de stradă din cartierele New York-ului unde a luat naștere mișcarea Black Lives Matter.
Regizat de Peter Sellars și de Reggie (Regg Roc) Gray- pionierul stilului street dance Flexing, spectacolul FLEXN confruntă discrepanțele justiției sociale și ilustrează un grup de dansatori care explorează narațiuni personale printr-un vocabular unic, înrădăcinat în dansul post-modern. Coregrafia transmite prin mișcări uluitoare mesaje umane profunde și probleme alarmante, cu strângere de inimă, ale timpurilor noastre.
„Cei mai mulți dintre noi nu-și pot imagina ce înseamnă să crești într-un astfel de cartier, unde efectiv nu este loc de vreunul dintre aspectele normale ale vieții, cum ar fi jocurile copiilor. Dacă începi să alergi pe stradă, imediat apare poliția și se iscă probleme. Copil fiind, nu ai voie să fugi. (…) Ceea ce este cel mai frumos la spectacolul FLEXN este descoperirea că oamenii au o dimensiune mult mai profundă dincolo de tot ceea ce îi înconjoară și că, de fapt, exact acei oameni care își puneau problema că nu se vor putea descurca în viață se dovedesc a fi absolut geniali și devin super-oameni. Asta înseamnă FLEXN: tineri care, pentru a supraviețui, își dezvoltă calități de super-oameni, tineri care au reușit să atingă rezultate excepționale cu corpurile lor, spunându-și că, indiferent cu ce dificultăți se vor confrunta, ei vor fi mai creativi. Pentru orice lovitură primită din partea vieții, ei vor reconstrui și își vor imagina cum din oasele lor va renaște o formă la care nu s-ar fi așteptat cineva vreodată. Din acest motiv, unul dintre stilurile de dans abordate se numește bone breaking (engl. ruperea oaselor) și ilustrează că viața le-a deformat și le-a sucit existența, dar ei au modelat respectivele torsiuni în așa fel încât au obținut rezultate spectaculoase. Practic, își folosesc corpurile și toată furia acumulată într-un demers creativ, moral, genial, aplaudat și lăudat de toți prietenii lor.”
Motivul absenței lui Peter Sellars de la Festivalul de Teatru din Sibiu este implicarea acestuia într-un proiect important, despre care îmi spune că este unul „foarte complicat, dar și foarte special” – opera Doctor Atomic, despre crearea primei bombe atomice. „Suntem în New Mexico, lângă Los Alamos, unde s-a obținut bomba pentru prima dată. Lucrăm împreună cu cercetători din Los Alamos, cu indieni nativi din Santa Clara și din Saint Ildefonso Pueblo, precum și cu oameni care locuiesc mai jos în direcția vântului de locul unde s-au făcut testele atomice, oameni care s-au îmbolnăvit de forme foarte grave de cancer. Ei ne oferă mărturii reale despre nașterea erei nucleare în timpul vieții lor, în acest peisaj. Este un proiect pe care nu-l pot părăsi acum, chiar trebuie să fiu aici, așadar nu pot veni în România în mijlocul acestuia.”
Cum predai principii care să transceadă generații
Profesor la UCLA, Peter Sellars predă arta ca acțiune socială și morală, având o relație specială cu noua generație și un stil de predare neobișnuit. „Eu nu învăț pe nimeni cum să facă artă; dacă ești artist, trebuie să descoperi cu prietenii și cu partenerii de generație ce ai de făcut, de ce îți pasă, ce limbaj vei aborda, după ce ritm vei decide să trăiești. De fapt, fiecare generație de tineri creatori de teatru e menită să distrugă generațiile anterioare. Eu creez situații care să-i expună pe studenți lumii, în așa fel încât răspunsurile să vină din adâncul lor, să nu poată fi un răspuns superficial.
De exemplu, cursul încheiat acum câteva săptămâni s-a axat pe mișcările studențești din Cașmir, Egipt și Siria, iar tinerii din California au înțeles prin ce trece în această seară un tânăr din Siria, ce înseamnă ocuparea Cașmirului de 700.000 de militari indieni, în condițiile în care Cașmirul este un teritoriu minuscul, cu 700 de luptători tineri. Este cea mai mare armată ocupantă din lume, iar conflictul durează de 30 de ani. Ce speranțe au tinerii din Siria în acest moment? Când studenții se confruntă cu toate astea, când încep să analizeze situațiile în profunzime, nu poți fi optimist, ci trebuie să le spui că viața le pune cele mai grele și cele mai dureroase întrebări.
Iar noi trebuie să ne gândim ce înseamnă să trăiești și să te comporți moral în vremuri marcate de imoralitate, de necinste și de rea-credință. Unde găsim cinstea? Dar credința? Unde găsim ultima redută a egalității între oameni? Peste tot în lume la acest moment, scopul final este egalitatea. Cum creăm structuri care să pună bazele egalității, să o demonstreze, astfel încât toți oamenii să fie egali. Ce înseamnă toate astea și cum le înfăptuim? Cum înfăptuim o societate cu adevărat bazată pe aceste principii? Aceasta este problema reală cu care se confruntă această generație. Mai avem multe de făcut. Și trebuie să recunosc că studenții mei sunt o adevărată sursă de inspirație și că mă emoționează să lucrez cu ei. Iar când petreci atât de mult timp cu tineri, îți dai seama că da, lumea va fi bine.”
cover foto: Clementine Crochet
