Încă de la intrare puteai să vezi un artist care trata firul de sârmă „cu mănuși” și reușea să impresioneze pe oricine cu obiectele pe care le realiza. Pe Paul Cristian Cordoș l-am întâlnit la Festivalul  Creative Buzz, de la Librăria Habitus din Sibiu, acolo unde a expus și a realizat obiecte pentru cei care treceau pragul librăriei. Cu răbdarea specific ardelenească și cu pasiunea pentru minimalism, în mâinile artistului plastic sârma se transformă în fel de fel de obiecte și decorațiuni menite să ofere o notă de originalitate.

Reporter: Spune-mi câteva cuvinte despre începutul tău. De unde a venit această idee?

Paul Cordos, artist plastic sarma, interviu targ de handmade

Paul Cristian Cordoș: În 2001, într-o seară am început să fac un abajur, am îmbrăcat un bec care atârna și am văzut ce efect a avut și de acolo am început. Inițial am vrut să fac numai abajururi, dar am renunțat temporar la idee, însă acum am început să revin, iar din 2009 am fondat Art Bending și am ajuns astăzi la ceea ce este.

Rep.: Spune-mi ce construiești cel mai mult din sârmă?

P.C.: Orice. Pe site sunt puse foarte multe, de la instalații murale până la mici obiecte unicat. De curând am făcut o instalație gigantică zic eu, de vreo șase metri lungime cu profilul Clujului, cu parc, cu cazinou, reprezentat chiar foarte bine proporțional. Practic se poate face orice, dar lucrez mai mult unidimensional, prea putin fac tridimensional, pentru că nu-mi place să complic foarte mult firul și merg pe linia minimalistă.

Rep.: Sârma este singurul material pe care îl folosești?

P.C.: Da, numai din sârmă. Câteodată e combinată și cu lemn, dar în principal doar sârmă galvanizată.

Rep.: Cum e privită și primită această artă de  public?

P.C.: Cu mare deschidere. În ultimii doi ani simt că lumea mă iubește. Un artist e iubit atunci când îi cumperi ceva ce a făcut. Presa și bloggerii m-au ajutat foarte mult și întotdeauna le mulțumesc pentru asta. Merg pe toate nișele, merg pe unicate, dar și pe produse de serie, pe produse simple, dar care au impact; de la simple inimioare la rame foto, suport biciclete, scutere. Fac orice. Acum pregătesc o expoziție, care se numește Legends și cred că o să înebunesc lumea puțin cu ea. Vor fi numai portrete de celebrități făcute integral din sârmă, o sa fie Audrey Hepburn, Obama și mulți alții. Deocamdată e în lucru, nu e nicio grabă, însă îmi doresc ca până spre finalul anului să fie gata. Oricum, pun tot sufletul acolo.

„Dacă ai terminat o școală de artă nu înseamnă că ești artist” 

Rep: Încă de la început a fost bine primită ideea ta?

P.C.: Nu. Mie mi-au trebuit șapte ani ca să-mi dau seama că asta îmi doresc să fac și că pentru asta mă trezesc dimineața. Am primit feedback-uri real negative care au venit de la oameni de la care îmi doream să aprecieze, dar nu am renunțat. La început era percepută ca fiind strict sârmă de gard și că asta nu o să fie niciodată altceva.

Rep.: Și acum, după ce au văzut cum transformi  o sârmă simplă?

P.C.: Unii dintre ei mi-au devenit clienți, chiar clienți fideli. Mă ajută, mă susțin, îmi dau chiar și sfaturi de marketing. Am învățat foarte mult singur, dar mi-a fost de folos și puțină școală de artă și modelajul de lut. Am fost de vreo 20 de ori la Paris doar ca să văd niște expoziții și să înțeleg niște linii de street art și de acolo să mă inspir și să înțeleg ce înseamnă creativitatea și compoziția. Să te întorci direct la desenele primare și să zici că nimic din ceea ce ai făcut nu e bine, să o iei de la capat iar și iar, pentru ca mai apoi să continui să mergi într-o anumită direcție. În toată plimbarea asta, care a durat vreo 10 ani mi-am zis, gata, vin acasă și mă concentreaz strict pe Art Bending și asta mi-a dat rezultate instant. Merg la târguri extrem de rar, le selectez foarte atent.

Rep.: De ce ai ales să participi la Festivalul Handmade de la  Sibiu?

P.C.: Am ales Sibiul pentru că sunt jumătate sibian și o să-l aleg tot timpul ca acasă.

Rep.: E grea trecerea de la teorie la practică, pentru realizarea acestor obiecte?

P.C.: Poate fi foarte simplu dacă ai ideea și începi să lucrezi și ce o să fie, o să fie. Contează să îți dorești să obții ceva sau poți să ai ideea, să începi să faci pe jumătate, să renunți, să reschimbi ideea și să te apuci iarăși și atunci da, e mult mai greu. Dar dacă ai terminat o școală de artă nu înseamnă că esti artist, viața în fiecare zi îți rezervă o surpriză și trebuie să te duci să cunoști, să înveți. Eu nu pot să zic că am ajuns undeva, am ajuns până aici, dar nu pot să spun că sunt un om de succes sau o ratare totală. Mă bucur că am ajuns aici. Chestia de handmade, chestia de artă nu e un bussines neaparat în primă fază, dar dupa aceea devine un bussines. La început e pasiunea și ești tu care îți dorești sau nu să lași ceva în urma ta.

„Când oferi ceva handmade trebuie să oferi o experiență și asta înseamnă calitate” 

Rep.: Cum crezi că e perceput handmade-ul în România?

P.C.: Sunt două tipuri de handmade-uri în România pe care le știu; unul despre care nu-mi prea place să vorbesc, cel fals de genul bluze cumpărate și asamblate și cel real care se poate vedea aici, la Creative Buzz. Acest handmade real e perceput ca o bilă care demolează tot, merge fantastic, indiferent că faci din lucruri din sârmă, săpunuri sau pernițe foarte faine. Dar mai trebuie încă mult timp și piața nu e reglementată legal pentru simplul fapt că autoritățile lasă pe oricine și în orice fel să distrugă niște oameni care sunt pasionați de ceea ce fac. Aici e problema, în momentul în care intri între pasionați cu produse aduse de afară și asamblate ca un lego, distrugi pasiunea omului și degeaba vii pe piață cu un produs de 5 lei. Când oferi ceva handmade trebuie să oferi o experiență și asta înseamnă calitate în primul rând. De aceea cumpăr handmade, pentru că e unic și trebuie să țină multă vreme.

Rep.: Ce apreciază cel mai mult clienții tăi, unicatele sau produsele de serie?

P.C.: Unicatele sunt cel mai mult căutate, dar într-un eveniment când se cer 150 de scutere Vespa nu înseamnă că este ceva rău. Eu mă bucur că sunt apreciate cele 150 de scutere chiar dacă sunt relativ la fel. Lucrând cu arhitecți și cu designeri am văzut că contează mult să ai în spate niște profesioniști. La mine pe site și pe facebook am multe produse de serie și ele se vor vinde tot timpul pentru că sunt simpatice și sunt utile. Important e să nu ai orgoliul prea mare, am întâlnit chestia asta la unii artiști, eu nu fac asta că este sub demnitatea mea. Eu nu cred în chestia asta. Eu fac orice, îmi place să modelez în materialul acesta și atunci nu am de ce să zic că asta nu mi se pare pentru mine, nu am dreptul acesta.

Rep.: Ce ți se cere cel mai mult să faci la târguri?

P.C.: Nu am un produs care să fie în față și să zic că asta întotdeauna se va vinde. Dacă mi se cere o pisică fac o pisică, dacă mi se cere un profil fac un profil. Eu sunt deschis la orice provocări și îmi place când lumea e deschisă și mă provoacă.

Rep.: Care a fost cea mai mare provocare?

P.C.: Târgul de Crăciun de la Viena unde am fost invitat să promovez o piață de obicei nu foarte deschisă, iar acolo un mic impediment a fost si bariera lingvistică. Nu știam ce impact o să aiba și dacă eu o să mă ridic la nivelul așteptărilor organizatorilor. Nu știam dacă ei o să perceapă ce experiență vreau eu să le ofer, dar a ieșit atât de bine încât m-aș duce iarăși.

Rep.: Cât timp durează până construiești modele?

P.C.: Cea mai rapidă piesă e undeva la un minut, iar în funcție de complexitate poate dura chiar și zile întregi. O instalație de genul cum e profilul Clujului mi-a luat ceva timp, pentru că sunt calcule, sunt proporții, e lucrul cu materialul care dacă e vopsit trebuie tratat, dar acestea sunt deja niște tehnici de producție care nu mai țin de mine.

Rep.: Când te vom mai revedea la Sibiu?

P.C.: Cu drag oricând. Cred că în vară, la următorul târg.

Credit Foto: Cristian Bîscă