În curând pe ecranele din România, un film de bilioane! Billion Star Hotel a fost selectat în 33 de festivaluri și distins, până acum, la 7 dintre ele, cu 12 premii. Una din cele mai importante recunoașteri le-a primit la cea de-a 2 ediție a Festivalului Internațional de film de la Hollywood, USHIFF. Ceremonia de premiere a avut loc pe 15 decembrie 2015 unde Billion Star Hotel a primit diploma și trofeul pentru cel mai bun lung metraj străin. Deși un festival foarte tânăr, USHIFF este o importantă platformă de întâlnire a scenariștilor, producătorilor, regizorilor și actorilor din toată lumea, într-o încercare comună de susținere și promovare a filmului independent internațional. Anul acesta, în competiție au intrat producții din 25 de țări. Dintre toate, România s-a întors acasă cu Trofeul pentru cel mai bun film străin. Târgumureșeanul Ovidiu Vasu, producătorul filmului, a simțit gustul gloriei pe o scenă de la Hollywood.

Ce le-ai spus membrilor juriului, când te-ai dus elegant, mândru și emoționat să ridici premiul?  Să nu uităm că în sală se aflau posibili parteneri de afaceri. Acest festival a fost o șansă și pentru public, dar mai ales o excepțională oportunitate pentru distribuitori, investitori, producători și oameni de afaceri din domeniul modei sau al divertismentului.

Ovidiu Vasu: Am mulțumit tuturor celor care ne-au ajutat cu cât au putut și am mulțumit juriului pentru recunoaștere. Pentru noi, care suntem la primul lungmetraj era extrem de importantă recunoașterea internațională. Am fost deosebit de încântat să fiu premiat în aceeași gală cu producătorul filmului Misiune imposibilă, actori din Matrix, din Seinfeld, Hoyt Richards, partenerul de filmări al lui Harisson Ford, Miss Univers, scenarista serialului Tânăr și Neliniștit. De asemenea, am fost entuziasmat că am cunoscut cei mai mari producători de film chinezi care în acest an, împreună cu Mel Gibson, au semnat un contract de 90.000.000 dolari. A fost acolo și compozitorul coloanei sonore a filmului Bruce Lee, premiat în aceeași seară. La Acollade Global Competition am fost chiar în concurs cu idolul meu Ridley Scott, el câștigând cel mai bun film cu „Zero” iar eu locul doi, adică premiul de excelență al juriului cu „Billion Star Hotel”.

Ce te-a motivat să devii producătorul lui Alecs Năstoiu, scenaristul și regizorul filmului?

Ovidiu Vasu: Scenariul incredibil de bun. Ce mi-a propus Alex Năstoiu eu nu mai văzusem până la acest film. Apoi, dorința de a lăsa în urmă ceva durabil, în cazul acesta un film care sper să fie văzut și peste 100 de ani și să rămână de referință pentru cinematografia romanească. Propunem o schimbare de abordare în folosul publicului.

Billion Star Hotel

Ovidiu Vasu și Alecs Năstoiu

E un film greu accesibil, e un film de box-office? La ce să ne așteptăm?

Ovidiu Vasu: Billion Star Hotel este un film de public. Cu cât îl vezi de mai multe ori cu atât îl iubești mai mult. Filmul este accesibil din punct de vedere al acțiunii și mesajului care sub o formă sau alta apare în permanență. Însă, pentru că este un film care abundă de simboluri, dedesubturile ar putea fi pentru avizați. Acest lucru nu înseamnă că la a doua sau a treia vizionare neavizații nu vor fi și ei la rândul lor cititori de mesaje ascunse. Cert este că veți avea o mare surpriză.

Filmul nu a rulat încă pe ecranele românești, mizăm așadar pe bunul simț al ”modestului” juriu american. La ce reacții te aștepți din partea criticilor din țară?

Ovidiu Vasu: Mă aștept la reacții dintre cele mai bune. În primul rând, pentru că îi vom șoca pozitiv. Dăm cu totul altceva decât este obișnuit publicul din România. Este o abordare unică, foarte originală. Filmul te ține cu sufletul la gură de la început pâna la sfârșit pentru că am acordat foarte multă atenție detaliilor. Imaginea este vie, pozitivă deoarece totul este colorat în nuanțe de verde și roșu iar designul de sunet și muzică au fost premiate la Los Angeles, în competiție cu filme americane care știți și voi ce sunet au. Logistica filmului a fost una foarte complexă. Am avut 300 de personaje, 400 de costume, 5 decoruri speciale de interior construite de la zero și am filmat în 50 de locații care au fost alese cu respectarea în detaliu a scenariului de la culorile clădirilor la frumusețea imprejurimilor. Filmul înseamnă mult mai mult decât dialogul actorilor. Nu sunt adeptul filmului minimalist realist apreciat doar de juriile de festival, filmul este o artă care ar trebui să le includă pe toate celelalte arte. Cred că asta place, de altfel si marelui public!

Billion Star Hotel nu a primit premiile Academiei Americane de Film, ci recunoașterea la un festival internațional foarte tânăr. Acest lucru nu-i scade însă valoarea. Ce aduce nou acest festival și cu ce se deosebește el de alte festivaluri din America sau din Europa la care ați aplicat? De la multe din ele v-ați întors cu câte o diplomă sau un trofeu.

Ovidiu Vasu: Filmul a fost premiat la 7 festivaluri cu 12 premii și a fost selectat în 33 de festivaluri.  Am ales o strategie de prezentare a filmului în multe festivaluri pentru a crește șansele de vizibilitate și distribuție mondială a filmului, ceea ce am și reușit. Am semnat un contract de distribuție cu o firmă din Canada care promovează filmul în 20 de țări. Dacă ne axăm doar pe festivaluri acreditate de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film, majoritatea solicită premieră mondială. La a 56 ediție a Festivalului de la Salonic unde am fost invitați anul trecut, la secțiunea comercială Agora, ne-am dat seama că fără distribuitor, cel puțin din post producție, nu ai ce căuta la aceste festivaluri în competiția oficială. Întelegeți dumneavoastră mai multe din ce spun eu. Până la urmă este normal, este o industrie în care vorbim despre bani. Este o industrie a festivalurilor în care ”granzii” dictează după care tot ei vând. vasuAm descoperit în Statele Unite ale Americii o țară prea importantă în industria filmului ca să se intervină sub vreo formă sau alta în festivalurile de film independent. În SUA cei influenți extrag talentele din cinema-ul independent și realizează producții extraordinare. Majoritatea premianților Oscar provin din cinematografia independentă. Este o lecție pentru Europa și restul lumii unde cineaștii independenți sunt într-o concurență inegală cu cineaștii finanțați din bani publici. Chiar daca filmele independente sunt bune se opresc la promovare și puțină lume ajunge să le vadă. Din acest motiv am ales America, în principal. Asta nu înseamnă că nu am luat premii sau selecții și în Europa . De exemplu, recent, am aflat ca am fost selectați la Venice Film Week, festival care se ține în aceiași periodă cu Bienala de la Veneția, în luna septembrie. Practic acesta este festivalul care adună în competiție doar filmele independente premiate în toata lumea, în anul 2015. Vom merge la Veneția în septembrie 2016. USHIFF este însă un festival care ne-a atras în primul rând pentru că organizatorii au anunțat participarea unor nume importante din industria americană de film dar și datorita potențialului de promovare în piața chineză care este aproape jumătate de planetă. Filmul va fi dublat în chineză și distribuit în China.

În afară de curaj, de ce anume ai mai avut nevoie când te-ai implicat în acest proiect ajuns la succes?

Ovidiu Vasu: Pragmatic vorbind a fost nevoie de foarte multă determinare. Au fost foarte multe momente când m-am autodepașit. Dorința imensă de a schimba lumea și credința în Dumnezeu m-au facut să duc filmul până la capăt.

Succesul vostru recent, sunt sigură, vă dă aripi! Ce urmează?

 Ovidiu Vasu: Am reușit să atragem parteneri importanți, acest lucru permițându-ne să gândim deja pentru filmul al doilea. Mare parte din scenariu este scris și încercăm să filmăm în vara anului 2016. Vorbesc tot de un film cu mesaj global care să poată fi distribuit în toată lumea.

de Alina Goldberger