De multe ori, când cunosc o persoană din balet și-mi spune că povestea întâlnirii sale cu dansul nu este una impresionantă, dau din cap dezaprobator, dar o ascult în continuare cu pulsul accelerat, cu uimire și cu admirație. Ovidiu Matei Iancu, balerin al Teatrului de Balet Sibiu, mi-a spus același lucru – ”nu e nimic excepțional în povestea mea”. Însă firescul amestecului dintre dans și viață mi se pare în sine special.
Ovidiu Matei Iancu, absolvent al Liceului de Coregrafie ”Floria Capsali”, a debutat în roluri solistice imediat după angajarea la Opera Națională din București (2002). A câștigat numeroase premii naționale și internaționale de-a lungul carierei și a participat la diferite gale și turnee din mai multe țări. Timp de aproape 10 ani a fost prim-solist la Opera Națională. Ulterior, au urmat alte colaborări: a dansat un an jumătate cu Tulsa Ballet (Oklahoma, SUA). Din acest an, Ovidiu Matei Iancu a inițiat o colaborare permanentă cu Teatrul de Balet Sibiu. Povestea lui, spusă cu modestie, printre întrebări și tăceri, îmi redescoperă dansul, dansul ca stil de viață asumat cu maturitate și fermitate.
Reporter: Cum ai devenit balerin?
Ovidiu Matei Iancu: Povestea începe din copilărie. Părinții m-au înscris, în București, la o școală de atletism. Încă de când eram copil îmi plăcea să dansez. Dansam tot timpul acasă, fără să știu multe despre muzica clasică, fără ca cineva din familia mea să fi avut vreo conexiune cu lumea artistică. La recomandarea unor prieteni ai părinților mei, care știau despre pasiunea mea pentru dans, am început să studiez baletul. La început nu m-am bucurat foarte tare pentru că a trebuit să schimb școala la care eram, să mă despart de colegii de la școala de atletism. A fost un început nou. Dar îmi aduc aminte foarte bine și acum prima oră de dans clasic și pianul live. Am fost fascinat. Nu mi-a fost deloc ușor la început, eu având o altă conformație, una mai robustă, cu musculatură mai dezvoltată, a trebuit să lucrez de două ori mai mult pentru a atinge plastica cerută de această artă. Dar cred că momentul în care părinții mei au primit recomandarea de a mă înscrie la o școală de balet a fost momentul care mi-a marcat parcursul. Nu mă văd făcând astăzi ceva care să nu aibă legătură cu arta dansului.
Lacul Lebedelor, 25 februarie 2015
Reporter: E mai dificil pentru un bărbat să fie balerin? Pare un parcurs amprentat cu stereotipuri.
Ovidiu Matei Iancu: Gândidu-mă la generația mea, aș putea spune că cei mai mulți dintre noi nu venim din familii înstărite, nu ne-am permis să mergem la spectacole de operă, la concerte de muzică clasică, la spectacole de balet. Ne-am trăit pasiunea pentru dans încă din copilărie, fără să avem întotdeauna posibilitatea de a vedea live un spectacol de balet, pe scena unui teatru. Legătura dintre generația noastră și artiștii de balet nu a fost la fel de facilă precum este acum, când mijloacele de comunicare sunt la îndemâna oricui. Pe de altă parte, cred că toți cei din generația mea s-au lovit de problema stereotipurilor. Eu personal am avut această problemă de fiecare dată când eram întrebat de băieții de la bloc de ce dansez balet ca fetele. Pe măsură ce am avansat în studiul dansului, timpul meu s-a limitat tot mai mult și implicit timpul petrecut în fața blocului s-a redus, iar în timp lucrurile s-au schimbat destul de mult. Pe de o parte, pentru că și eu am învățat multe lucruri noi pentru mine, la acea vreme, am început să gândesc altfel, am început să cunosc mai multă muzică, am descoperit că baletul nu mai este o artă doar pentru fete, cum a fost la începuturi. Pe de altă parte, când crezi cu adevărat în pasiunea ta, nu mai contează nimic din ce se spune în jurul tău și niciunul dintre stereotipuri nu te mai afectează.
Reporter: Ce înseamnă să fii prim-balerin?
Ovidiu Matei Iancu: E un sentiment frumos de fiecare dată când construiești un rol. De fiecare dată când dansezi într-un nou spectacol. E un sentiment al unei continue transformări, care te încarcă negreșit și pe tine ca dansator cu multă energie. Este o competiție cu tine însuți pentru o perfecționare continuă a tehnicii, a abilității tale de a transmite emoția pe care publicul o așteaptă sau de care publicul are nevoie. E un cumul de emoții și stări de bine de fiecare dată când feedback-ul sălii de spectacol este unul pozitiv, când ești apreciat pentru arta ta. Pe de altă parte este o presiune continuă. Așteptările tuturor și inclusiv propriile tale așteptări de la tine sunt întotdeauna mari. Trebuie să muncești poate întotdeauna de două ori mai mult, să studiezi poate mai mult. Sunt momente în care oboseala își spune cuvântul și ai vrea poate să te relaxezi mai mult, ai vrea să știi că vei dansa la fel de bine, chiar dacă vei studia poate mai puțin. Dar ești mereu un exemplu pentru cei din jur și atunci nu poți niciodată să cobori sub un anumit nivel. Ca prim balerin trebuie cel puțin să rămâi pe treapta pe care ai ajuns, să îți îmbunătățești în permanență tehnica, dar niciodată să cobori mai jos.
Giselle , 11 martie 2015
Reporter: Cu siguranță ai un rol preferat. Care este acela?
Ovidiu Matei Iancu: Mă simt bine în toate spectacolele în care am dansat și am interpretat de fiecare dată cu mare drag și cu bucurie fiecare rol. Bineînțeles că unele dintre baletele în care am dansat pentru prima dată ca prim solist mi-au rămas undeva mai mult în suflet. Mă gândesc aici la “Lacul Lebedelor”, la “Giselle”. “Giselle” este totodată unul dintre spectacolele mele preferate. Poate și pentru că în ce privește baletul clasic și nu numai (râde, n.a) sunt un romantic. Îmi plac coregrafiile care au la bază dragostea, povești despre firi încă romantice. Prin comparație cu momentele coregrafice care implică mai multă tehnică, care implică virtuozitate, toate baletele romantice îți oferă posibilitatea să transmiți mai mult publicului.
Reporter: În Oklahoma, cum ai ajuns să dansezi?
Ovidiu Matei Iancu: Povestea mea în Statele Unite confirmă cumva că orice lucru rău care ți se întâmplă vine întotdeauna la pachet cu ceva bun, poate nesperat și, în mod cert, neașteptat. Spun asta pentru că în SUA am ajuns să dansez după ce timp de zece ani am dansat la Opera Națională din București. Încă din școală am dansat ca solist la Opera Națională și, în toți acești zece ani în care am lucrat acolo, am fost întotdeauna numai prim solist, nu am avut nicio singură zi, nicio singură oră de dans în ansamblu. Iar asta m-a ajutat foarte mult în consolidarea carierei mele. După zece ani, fără explicații, contractul mi-a fost desfăcut. Marea șansă s-a numit Tulsa Ballet. A fost o perioadă foarte frumoasă pentru mine în Statele Unite. Am dansat cu o companie de profesioniști, care are un repertoriu bogat. A fost o perioadă frumoasă în SUA, pe care mă bucur că am avut șansa să o trăiesc.
Reporter: Probabil că dezvoltarea personală a fost o experiență favorabilă.
Ovidiu Matei Iancu: Despre SUA cel mai cunoscut clișeu este acela al țării tuturor posibilităților. Un altul spune că îți deschide foarte mult orizonturile. Asta s-a întâmplat și în cazul meu. Până să ajung în SUA, activitatea mea profesională s-a concentrat asupra dansului și pedagogiei, fapt ce m-a ajutat să fiu cel care sunt astăzi. Experiența în Statele Unite m-a ajutat să descopăr coregrafia, să înțeleg altfel dansul neoclasic, mi-a dat curajul să creez. Anul acesta, la Sibiu, mi-ar fi plăcut să pot crea o coregrafie pentru spectacolul “Geneza”, din păcate însă pentru ediția din acest an timpul a fost scurt.
Reporter: Așadar, în coregrafie încă nu ai debutat?
Ovidiu Matei Iancu: Nu, am debutat. Am creat prima mea bucată coregrafică unei fete din București, care a fost la un concurs, la Varna. Un solo, un moment scurt de 2 minute și ceva. Iar acum, pentru gală, am creat un Adagio pentru doi dansatori foarte buni din trupă, care îmi sunt foarte dragi, Yvonne Slingerland și Elliot Bourke, coregrafie ce va fi prezentată în premieră absolută în cadrul ultimei gale de balet din acest an. Un adagio de 4 minute, cu muzică de Philip Glass. Sper să placă publicului. Mă gândesc deja la un spectacol amplu pentru anul viitor și știu că la Sibiu voi avea șansa de a-l realiza, pentru că aici deschiderea pentru susținerea noilor generații de dansatori și a tinerilor coregrafi este, aș spune, unică în peisajul românesc.
Reporter: Între dans clasic și dans contemporan, cum te plasezi?
Ovidiu Matei Iancu: Clasicul presupune rigoare, un tipar din care nu ai voie să ieși, cere simetrie și mișcarea îți este întotdeauna dată. Singura libertate pe care o ai în baletul clasic este aceea de a fi întotdeauna mai bun, de a-ți dezvolta în permanență tehnica și partea artistică, dar între limitele acelorași tipare și rigori. Baletul clasic va rămâne pentru mine, întotdeauna “acasă”. Nu aș alege dansul contemporan, aș alege cu siguranță neoclasicul. Este mult mai aproape de mine, ca manifestare și mișcare decât dansul contemporan. Îmi place foarte mult baletul neoclasic pentru că, deși format fiind pe bazele baletului clasic, îți permite să ieși din tiparele clasicului, păstrând totuși elemente esențiale, elemente de bază din baletul clasic. Ecuația mișcării din neoclasic îți permite o altă formă de manifestare artistică, iar pentru mine cel puțin sentimentul este acela că pot să amprentez foarte puternic o emoție, fără să fiu constrâns în niciun fel de rigorile clasicului. Neoclasicul e o “călătorie”.
Reporter: Reușești să-ți manifești personalitatea în dansul neoclasic?
Ovidiu Matei Iancu: Da, reușești. Neoclasicul permite abordarea unor teme actuale, permite altfel de abordare a mișcării. O dată stabilită tema, ideea centrală a coregrafiei, ideea pe care coregraful vrea să o transmită publicului, toate emoțiile cerute de tema respectivă te ajută să îți construiești mișcarea, te încarcă cu starea necesară.
Gala de Balet din cadrul Compeției Mondiale de Balet
Reporter: Când dansul e un loc de muncă, un job, mai este loc de artă?
Ovidiu Matei Iancu: Nu trebuie să iei dansul ca un job. În momentul în care iei dansul ca un job, ești ratat, ești ratat ca artist, după părerea mea. Banii vin sau nu vin. Nu poți să te gândești că mergi undeva pentru că te plătește mai bine. În momentul în care nu vrei să faci artă și te duci numai pentru bani, pierzi arta. Cred că dacă te dezvolți suficient de mult ca artist și dacă ajungi la un anumit nivel, banii vor veni. Sunt sigur că pentru unii nu este așa, chiar dacă sunt foarte buni artiști, foarte buni balerini, sunt convins și știu că există astfel de cazuri. Din păcate, aceștia se agață de o trupă bună, unde nu sunt bine plătiți și pentru a câștiga ceva în plus au colaborări cu diverse companii pentru evenimente…
Reporter: Adică alunecă în zona comercială…
Ovidiu Matei Iancu: Exact, ca să facă niște bani în plus. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că eu n-a trebuit să fac lucrurile acestea.
Repoerter: În Sibiu ești doar din ianuarie. Cum ai ajuns aici?
Ovidiu Matei Iancu: Doar din ianuarie sunt colaborator permanent, dar colaborez cu Teatrul de Balet din Sibiu de foarte mulți ani. Am avut o pauză de câțiva ani, fiindcă am avut alte proiecte. Am ținut și workshop-uri mai demult, am fost invitat în gale. Cu directorul teatrului, domnul Ovidiu Dragoman, am avut întotdeauna o colaborare foarte bună. Am avut tot timpul o legătură profesională bună. Ne-am respectat unul pe celălalt, ne-am înțeles foarte bine și lucrul acesta nu poate decât să ducă la rezultate foarte bune.
Reporter: Acum la ce rol lucrezi?
Ovidiu Matei Iancu: Repet pentru “Don Quijote”, care va fi săptămâna aceasta. Trebuie să ajut o fată să debuteze, pe Ayaka Nagai. Mă tot gândeam că am ajuns la vârsta la care îi ajut pe alții să debuteze. Când eram mai tânăr, fetele mă ajutau să debutez, pentru că erau mai mari decât mine. Acum ajut eu persoane noi să debuteze, ceea ce e bine. În “Don Quijote” o să dansez cu Ayaka. După aceea pregătim și o gală de balet, care va avea loc la o săptămână după Don Q. Și se mai pregătește și “Geneza”, care va fi pe 15 iulie, însă eu din păcate nu voi lua parte, fiindcă voi fi atunci la București. O să țin un workshop acolo. Mi s-a propus să realizez și eu o coregrafie pentru “Geneza”, dar din păcate nu am avut când. Pentru ediția de anul viitor în mod cert voi pregăti un spectacol care să fie prezentat în cadrul evenimentului “Geneza”.
Don Quijote, 18 martie 2015
Reporter: Cât de mult contează partenera cu care dansezi?
Ovidiu Matei Iancu: Contează foarte mult. Am dansat cu Ada Gonzalez, acum dansez cu Ayaka Nagai. Contează mult partenera. Ca să poți să transmiți publicului ceva, trebuie să existe o chimie în ceea ce facem. Altfel, nu ai cum. Chiar dacă tehnic, din punctul de vedere al baletului, lucrurile merg bine, nu poți transmite celor din sală aceleași emoții dacă nu există o legătură între noi. Am avut noroc. Ada e o parteneră bună, atentă la ceea ce trebuie să facem. E tânără, are timp să crească. Majoritatea dansatorilor de aici sunt tineri și mă bucur, căci am ocazia să lucrez cu oameni receptivi.
Reporter: Cât de mult muncești pentru un rol? Se uită în timp pașii?
Ovidiu Matei Iancu: Pașii nu se uită, dar ca să poți să interpretezi foarte bine un rol, partea tehnică este foarte important să fie consolidată. Există o memorie musculară. În momentul în care realizezi o mișcare de foarte multe ori, ajungi să o faci fără să te gândești. Însă în momentul în care ajungi pe scenă, în spectacol, trebuie nu doar să știi foarte bine coregrafia, dar să interprezi și rolul pe care îl ai. Dacă te gândești la pași, nu mai poți face artă. Și atunci, noi lucrăm mult la aceasta – la a ști coregrafia și ușor-ușor, a introduce treptat momente artistice în partea tehnică, astfel încât să poți clădi rolul. Un dansator bun e cel care știe cum să bucure publicul, care știe cum să-l introducă în atmosfera spectacolului respectiv – că e Quijote, Giselle, Lacul Lebedelor, Spărgătorul de nuci, sau altceva. Când pleacă din sala de spectacol, publicul trebuie să zică ”Wow, am fost în Spania și am văzut Quijote!” Publicul trebuie să se simtă bine, să plece relaxat, lipsit de griji. De aceea, vine. Nu vine să ne vadă pe noi crispați.
Reporter: Cam toată lumea spune că publicul care vine la balet, în Sibiu, e mai special. Așa e și pentru tine?
Ovidiu Matei Iancu: Publicul care vine la balet în general e special. E special, fiindcă baletul nu se lipește de oricine. Baletul reunește multe arte, dans, teatru, muzică. Ai aproape tot. În Sibiu este adevărat că publicul e altfel. Mai cald. Vibrează altfel. E altă energie. În același timp, nu poți să mulțumești pe toată lumea de fiecare data și eu obișnuiesc să spun – dacă cel puțin o singură persoană pleacă cu zâmbetul pe buze de la spectacol, înseamnă că mi-am atins scopul.
Reporter: Ce se întâmplă dacă greșești pe scenă?
Ovidiu Matei Iancu: Mergi mai departe. Nu ai voie să ieși din rol. Publicul nu știe ce pași ai tu în coregrafie, dar dacă ieși din rol toată lumea își dă seama. Dacă se întâmplă ceva, zâmbești, ca și cum a făcut parte din scenariu. O să știe coregraful, o să știe colegii, o să știi tu, dar pentru public e important spectacolul în sine.
Reporter:…criticii?
Ovidiu Matei Iancu: Dacă există și dacă cunosc îndeaproape baletul.
Reporter: Crezi că există critici de balet?
Ovidiu Matei Iancu: Sunt câțiva critici, dar de foarte multe ori sunt subiectivi.
Trilogie Ionesco, 24 iunie 2015
Reporter: Subiectivi, în sens pozitiv?
Ovidiu Matei Iancu: Depinde unde te afli tu. Criticii sunt subiectivi peste tot în lume. Am crezut că în alte părți sunt altfel, dar și în America a fost la fel. Uneori, se întâmplă să ai un spectacol slab, chiar dacă ai muncit până la epuizare în sala de balet. Și apare un critic care te face cu ou și cu oțet că nu ai realizat un spectacol bun. Evident că nu te încântă. Începi să te gândești cine este el și cât balet știe. Ca și critic de balet, ca orice critic de artă, trebuie să cunoști toate spectacolele, trebuie să fi văzut sute de spectacole. Nu devii critic de teatru sau de balet doar pentru că ai citit câteva cărți de specialitate. Eu cred că un critic bun este acela care are o experiență completă a ceea ce presupune baletul și dansul în general; e important să cunoști și perspectiva din culise, să știi cât de mult se muncește pentru un spectacol, să fii prezent și în sala de studii, să fi asistat și la repetiții pentru un spectacol și, mai ales, să fi vizionat spectacole în cât mai multe teatre din lume.
De obicei, criticii de artă, cel puțin, de balet, critică spectacolul în sine – coregrafia, adaptarea dacă e cazul, mai puțin dansatorii. Se critică foarte mult producțiile în sine, ceea ce ne ”protejează” pe noi dansatorii. Nu se critică mișcările în sine sau tehnica părții coregrafice. Sunt aspecte de care se feresc. Dacă nu știi, nu poți să intri în acea zonă. În plus, criticul până la urmă e subiectiv, fiindcă e om. Îi place ceva mai mult, chiar dacă zece au altă părere. Intervine partea umană.
Reporter: Poți face dans toată viața, dar sub mai multe forme?
Ovidiu Matei Iancu: Da, ca profesor, ca maestru de repetiții, de studii, coregraf. Ca și dansator, doar cât te țin picioarele, cât nu ești penibil pe scenă. Trebuie să te pregătești din timp pentru momentul când nu vei mai fi pe scenă. Dacă nu o faci, poți să ai o cădere psihică foarte mare.
Reporter: Mai ai și alte colaborări?
Ovidiu Matei Iancu: Când am revenit din America, Johan Kobborg, noul director artistic care a preluat direcția baletului la București, m-a invitat să colaborez cu Opera. Am colaborat cu ei timp de șase luni, am fost în Japonia, după care, din toamnă, am mai stat 4-5 luni și mi-am dat demisia. Eu consider că atunci când nu-ți mai convine situația insitituției la momentul respectiv, cel mai bine este să spui ”mulțumesc mult de colaborare” și să mergi în altă parte. Așa l-am sunat pe domnul Dragoman să-l întreb dacă are nevoie de oameni și am primit un răspuns pozitiv. Ne-am întâlnit, am vorbit și am început colaborarea. În același timp, am mai colaborat din ianuarie și cu Opera Națională din Iași. Am fost pentru un spectacol al lui Gigi Căciuleanu, care s-a dansat și aici, la Sibiu, la Festivalul Internațional de Teatru– Imagine all the people. Am mai multe colaborări, însă angajat permanent sunt la TBS.
Reporter: Și ce urmează apoi? Vei colabora în continuare cu TBS?
Ovidiu Matei Iancu: Urmează o vacanță cât de curând. Da, am semnat deja contractul pentru încă un an. Din ce știu, urmează un sezon foarte plin la Teatrul de Balet din Sibiu, cu foarte multă muncă, cu oameni noi în trupă. O să fie dificil, dar interesant.
credit photo: Ovidiu Matiu
