Filarmonica de Stat Sibiu participă în premieră  cu un  concert, în cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”. Evenimentul va avea loc în Piața Festivalului, la București, vineri, 8 septembrie, iar  dirijor va fi Cristian Lupeș.

„Este deosebit de important ceea ce pregătim noi în perioada care urmează. Este vorba despre participarea în premieră a orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu într-un concert în cadrul Festivalului „George Enescu”.  Este un proiect pe care eu mi l-am dorit foarte mult, acela de a participa în Festivalul Enescu, cu un concert la București. Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită sprijinului pe care l-am avut din partea dirijorului Cristian Lupeș, căruia îi mulțumesc că a făcut posibilă această premieră pentru orchestra sibiană”, a spus directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, Ioan Bojin, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit maestrului Cristian Lupeș, „această colaborare cu Festivalul Enescu vine după discuții de mulți ani. Au început să fie câteva concerte ale Festivalului Enescu aici, în Filarmonica din Sibiu, iar anul acesta, într-adevăr, are loc această premieră în care Sibiul merge la București într-un concert”.

 În programul concertului pe care îl va susține Filarmonica de Stat Sibiu fusese trecută  inițial și o compoziție  de-a lui George Enescu, însă, aceasta a fost înlocuită  ulterior cu Simfonia nr.9 „Din lumea nouă”, în mi minor, op.95  a lui Antonín Dvořák. Suita I de Enescu nu a mai putut fi cântată din cauza unor probleme privind drepturile de autor pe care le-au întâmpinat organizatorii fesivalului.

„Se pare că o editură franceză care deține drepturile de interpretare ale lui Enescu a pus problema în așa fel și a știut când să pună problema, încât s-a creat un mic conflict între organizatorii festivalului și cei care dețin drepturile. Din câte știm cu toții, Enescu, prin testament, ar fi lăsat gratuitate României în a interpreta lucrările. De aici încolo e nevoie de o intervenție juridică de specialitate, să desfacă toate ițele. Să sperăm că în scurt timp vom reveni la normalitatea cu care eram obișnuiți. Motiv pentru care, în ultimul moment, am schimbat Suita I de Enescu”, a explicat dirijorul Cristian Lupeș.

Concertul este programat la ora 20:00, în Piața George Enescu din București, iar intrarea este liberă. Alături de dirijorul Cristian Lupeș și membrii orchestrei sibiene, pe scenă va urca și Antonio de Cristofano, la pian.

Festivalul Internațional „George Enescu” are loc în perioada 2-24 septembrie 2017. O serie de concerte vor fi organizate și la Sibiu, în acest an.