Nil are doar 24 de ani (neîmpliniți încă) și este una dintre cele mai tinere dirijoare din lume. A concertat în toată lumea, a cântat cu unii dintre cei mai de seamă instrumentiști ai momentului și încă nici nu a ieșit de pe băncile școlii. Cu toate că la 20 de ani a câștigat titlul de cel mai bun dirijor al Italiei la un concurs, este o persoană căreia îi place să îmbrățișeze pe oricine, vrea să schimbe lumea și poartă blugi negri și ghizdan în spate. Este mică, dar dirijează mari orchestre ale lumii. Crede că „viața fără muzică este o greșeală”, dar în timpul ei liber preferă liniștea.

Pe scena Sălii Thalia din Sibiu a adus ceva special, a făcut din tradiționalul concert simfonic de joi un spectacol aproape teatral, energia ei umplând scena Sălii Thalia. Înainte de fiecare compozitor din repertoriu ne spunea câte o povestioară despre ceea ce urma să interpreteze. Și când sărea pentru a ajunge la microfon făcea o sală întreagă să râdă cu ea. Aveam impresia că îmblânzește arcușurile viorilor ce se îndreptau toate înspre ea. Aveam impresia că gesturile sale erau cauza tuturor notelor cântate. Aveam impresia că ea nu dirijează, ci dansează odată cu orchestra. „It was so Nil!”

De cât timp faci muzică?

Nil Venditti: Fac violoncel de la 6 ani. Apoi am intrat la Conservator în Perugia, Italia. Am licență și master în violoncel și licență și master în rolul de dirijor. Acum învăț pentru al doilea master în dirijat.

Când ai realizat că vei face muzică pentru toată viața ta?

Nil Venditti: Cred că aveam 10 ani și intrasem la Conservator. Acolo aveam o colegă foarte înaltă. Cred că avea doar 18 ani, dar eu o vedeam uriașă, poate pentru că eram eu mică pe atunci. M-a întrebat „Ce vrei să faci când vei crește mare?”, iar eu am spus „Ori voi lucra la NASA, ori voi face muzică. Dar poate o să fac muzică… mda… o să fac muzică, acum am hotărât.” Și se pare că am hotărât de-adevăratelea atunci, fără să am vreo idee despre lumea asta. (râde)

Ce se întâmplă cu muzica clasică ? Mi se pare că nu mai există interes pentru aceasta în ziua de azi.

Nil Venditti: E adevărat și încerc să fac cât de mult pot să schimb asta și să readuc muzica clasică în viața adolescenților. Muzica pop este foarte ușor de înțeles, de creat, de reținut, este puțin superficială. Nu îți transmite lucrurile pe care muzica clasică le poate exprima. Aceasta ajunge până la cele mai adânci sentimente umane. Plus că printre adolescenți, și nu numai, există această prejudecată cum că la filarmonică trebuie să te îmbraci elegant și să te comporți într-un anumit fel. Dar nu e așa nici pe departe. De fapt, pe timpul lui Mozart oamenii mâncau, vorbeau, aplaudau la concerte, era un loc de întâlnire, un fel de cinema în zilele noastre. Numai după Wagner, din păcate, muzica clasică a devenit un fel de muzeu. Doar vii, stai jos, asculți, faci liniște și după pleci. Urăsc asta. Trebuie să renaștem cumva muzica clasică.

Ai spus într-un interviu că ți-ai dori să „schimbi lumea prin muzică”.

Nil Venditti: Eu dintotdeauna îmi doresc să schimb lumea, și lucrul pe care îl fac eu cel mai bine este muzica. Așa că spun că vreau să schimb lumea prin muzică. Chiar cred că este o lipsă de iubire în lumea asta, iar muzica este despre iubire. Este despre viață, de fapt, iar viața în sine este despre iubire. Asta vreau să transmit orchestrei și publicului prin fiecare concert. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să schimbe lumea prin ceea ce face el cel mai bine.

Cât de importantă este educația muzicală pentru copii, viitorii adulți?

Nil Venditti: Este foarte importantă din mai multe motive. În primul rând creierul lucrează mult mai mult dacă faci muzică, îndeplinește mai multe sarcini în același timp. De aceea copiiilor li se dezvoltă inteligența mai ușor. De exemplu, dacă practici un instrument, oricare ar fi el, fiecare mână face alte mișcări, se ghidează după o altă partitură. În al doilea rând, muzica este esențială în construcția unei societăți. Atunci când cânți într-o orchestră absolut toată lumea trebuie să colaboreze. Nu există nici o persoană mai importantă decât alta, iar de aceea orchestra este un exemplu de democrație perfectă. Este un concept pe care ți-l însușești în mod inconștient atunci când faci muzică. Este foarte important, dar, din păcate, nu mulți gândesc ca mine.

În Italia se face muzică doar în școala generală, apoi gata. Să fiu sinceră, și eu mă plictiseam la 13 ani când făceam istoria muzicii. Nu prea îmi păsa mie de muzica grecilor antici când aveam 13 ani, era ultimul meu gând. Și doar eram muzician. Trebuie să faci lucrurile cu cap. De exemplu, lui Rossini, un compositor Italian din secolul 19, îi plăcea să mănânce și să creeze rețete noi. De ce nu învățăm muzica lui prin rețetele pe care el le-a creat? Și muzica universală este plină de astfel de exemple. De ce nu citim scrisorile lui Mozart? Erau pline de înjurături și blesteme. Nu vorbea el prea frumos. Ar trebui să le citim, să râdem, după care să începem să-i studiem opera.

Ești jumătate turcoaică, jumătate italiancă. Cum se îmbină cele două naționalități ale tale? Ți-au influențat în vreun fel modul în care privești arta sau muzica?

Nil Venditti: Ca italiancă înțeleg muzica europeană foarte bine, muzica clasică îmi curge prin vene. Dar cumva înțeleg și ritmurile orientale. Turcii au un mod complet diferit de percepere a muzicii, de a înțelege o măsură de patru timpi. Așa pot să am un repertoriu mai amplu pe care să îl interpretez natural.

Faptul că faci performanță te motivează să fii mereu mai bună?

Nil Venditti: Nu. Atunci când totul merge bine eu fac exact opusul a ceea ce ar trebui să fac, mă culc pe o ureche. Trebuie să fiu foarte atentă cu asta, îmi spun mereu că nu e bună mentalitatea mea. Nu poți fi pregătit pentru orice problemă, și câteodată sunt luată prin surprindere și trebuie să muncesc. Apoi, evident, totul merge bine. Acela este momentul cheie în care ar trebui să continui să muncesc și să studiez, pentru că este riscant să mă dau bătută. Încă mai lucrez la asta!

Fazil Say te-a descris ca fiind „una dintre cele mai bune dirijoare ale acestui secol”.

Nil Venditti: El este mentorul meu, un mare pianist și compozitor. Este unul dintre cei mai renumiți pianiști ai momentului, iar modul lui de a face muzică mă surprinde de fiecare dată. Dirijez multe dintre lucrările sale. Am avut împreună 5 concerte până acum. Cuvintele lui sunt cuvinte grele, cu rezonanță. Trebuie să țin pasul. Când cineva îți spune astfel de lucruri te simți obligat să îndeplinești așteptările, dar face parte din joc. Oameni ca el au cântat cu foarte multă lume. Dacă a spus el așa ceva înseamnă totuși că a văzut o sclipire la mine, ceva ce i-a plăcut lui în mod special la cum dirijez eu, acel ceva pe care nu îmi pot permite să îl pierd. E greu, dar în fiecare zi fac tot ce ține de mine să mă mențin acolo. De aceea încerc să fiu mereu modestă. Atunci când începi să te gândești că „sunt cel mai bun dirijor al secolului”, e momentul când ai pierdut. Așa că mă focusez pe studiu și pe ceea ce se întâmplă în jur.

Citește articolul integral pe exercitiul18.ro

varianta în engleză o găsești aici

de Teodora Minea

foto: Arto Grafica