Regizorilor Andrei și Andreea Grosu, creatorii teatrului independent unteatru, din București, prima jumătate a anului 2020 le-a adus noi confirmări, dar și noi provocări. O parte dintre ele sunt legate de colaborarea cu Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Spectacolul lor, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, producție a Naționalului sibian, a avut un turneu de succes și a primit două nominalizări la Premiile Galei UNITER 2020, categoriile Cea mai bună actriță și Cel mai bun actor în rol principal – Ofelia Popii și Marius Turdeanu. Iar ediția specială FITSonline le-a creat cadrul pentru prima mini-serie de teatru-film, „Autobahn”.

Andrei si Andreea Grosu

Împliniți un deceniu de existență exact în mijlocul unor vremuri în care nu e ușor să supraviețuiești, să programezi, să sărbătorești… Care sunt gândurile voastre după acești 10 ani?
Andrei și Andreea Grosu: Suntem fericiți de acest deceniu ca o călătorie intergalactică și așteptăm următoarele decenii cu restul călătoriei. Suntem extrem de mândri de tot ce a realizat unteatru și de tot ce înseamnă el pentru oameni. E un moment dificil pentru toată lumea acum, dar sperăm să îl depășim sănătoși.
Am mutat toată activitatea noastră în mediul online, iar spectatorii au reacționat foarte bine la schimbare și au susținut unteatru în toată această perioadă. Am deschis și o pagină unteatru pe www.patreon.com, unde se pot dona sume mici constante pentru a putea continua să producem spectacole.

Cum vă imaginați viitorul teatrului vostru?
Andrei și Andreea Grosu: Așa cum ne-am imaginat tot parcursul unteatru. Cu conținut care să conteze, cu oameni cărora să le pese și cu multă bucurie pentru tot ce facem. Ne adaptăm momentului și suntem dispuși să ne reinventăm în orice situație.


Aveți două nominalizări la Premiile UNITER 2020 pentru „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Spuneți că ceea ce are special acest spectacol sunt oamenii. De ce tocmai acest spectacol?
Andrei și Andreea Grosu: Întâlnirea cu ei în acest moment al vieții noastre, a făcut ca tot ce am gândit despre acest text să capete sens. Spunem că oamenii sunt cei mai importanți pentru că este un spectacol în care actorii nu se pot sprijini pe nimic altceva în afară de ei, de interiorul lor. Sunt unii cu ceilalți, pe o punte de lemn, în mijlocul oceanului. A fost un lucru revelator, ne-a modificat. Și asta e bine.

În perioada izolării, aţi lucrat la mini-seria de teatru-film „Autobahn”, tot cu actori ai Teatrului „Radu Stanca”. Era în plan dinaintea crizei?
Andrei și Andreea Grosu: Aveam alte planuri înainte de izolare, dar toate s-au schimbat. Gândul cu „Autobahn” a venit când am început să căutăm idei care să vorbească despre perioada prin care trecem acum. În toate bucățile e vorba despre oameni alienați, însingurați, care au nevoie să comunice cu partenerul ceva. Orice. Au nevoie să fie împreună.

©Rareș Helici

Sunt şapte episoade. În fiecare episod acţiunea se întâmplă într-o maşină. Cum aţi lucrat?
Andrei și Andreea Grosu: Am repetat timp de trei săptămâni prin platforma Zoom, iar când s-a ieșit din starea de urgență am plecat pentru o săptămână la Sibiu. Acolo am repetat și am filmat în mașini, ținând cont de toate reglementările. Am filmat ajutați de Alexandru Condurache, fără de care ne-ar fi rămas planurile pe hârtie. Am folosit un GoPro și s-a filmat în mașină tot. Actorii și-au condus propriile mașini în timp ce își interpretau rolurile.

©Rareș Helici

Ce se va întâmpla cu mini-seria, după ridicarea restricţiilor?
Andrei și Andreea Grosu: Intenționăm să facem trecerea în sala de teatru, pe scenă. Așteptăm să vedem care vor fi condițiile pentru toamna lui 2020.

Aţi fost spectatori la FITSonline? Cum s-a văzut?
Andrei și Andreea Grosu: Ne-am uitat în fiecare zi câteva ore bune. A fost un cadou pe care l-a făcut Sibiul tuturor iubitorilor de teatru. Au transmis aur curat. Și de data asta FITS a fost cel mai puternic festival.

©Rareș Helici

În urma experienţelor din această perioadă, cum vedeţi viitorul teatrului?
Andrei și Andreea Grosu: S-a schimbat tot, asta e clar. Oamenii nu vor mai fi niciodată la fel de liberi, la fel de deschiși și la fel de prietenoși. Dar odată cu vindecarea tuturor rănilor și fricilor, ne bazăm pe puterea memoriei de a șterge amintirile neplăcute și de a lăsa treze lucrurile de care ne e dor. Teatrul merge mai departe și se adaptează. Asta e obligatoriu, altfel avem de-a face cu moartea celui mai minunat lucru din lume.

de Luana Pleșa

*articol publicat în Capital Cultural nr. 22, ediție specială FITSonline 2020