Dintr-o înregistrare încețoșată de vreme, urmăresc silueta unui tânăr care se rotește amețitor de perfect. Cabriolele-i par a fi neatinse de gravitație. Dansul îi este felul de a merge prin viață, elegant și mândru. Generația sa i-a zis rege al dansului, dar regele și-a dorit mereu mai mult decât o coroană. Astăzi, „dumnezeul dansului” – Mikhail Baryshnikov, este mult mai mult decât un dansator-legendă.
Părul, odinioară de culoarea grâului copt, i-a albit. Nici trupul nu i-a fost ferit de însemnele trecerii timpului. Dar la 69 de ani, faimosul dansator rus, emigrat în America, este un exemplu de artist care îmbătrânește frumos în mișcare.
„Dansul este… căutare de sine”, obișnuiește adeseori să repete Baryshnikov. „Nu încerc să dansez mai bine decât toți ceilalți. Tot ce încerc e să dansez mai bine decât mine însumi.” De la 11 ani, de când s-a înscris la balet, micul Mișa, energic, atletic, dar tăcut și retras, a urmat (conștient sau nu) acest crez.
photo: Helmut Koller, din arhiva personală M. Baryshnikov
„Aveam baletul clasic în sânge”, mărturisește Baryshnikov. Pe străzile orașului său natal, Riga (Letonia), Mișa era văzut adeseori mergând pe vârfuri. Așa spera că va scăpa de necazul unor centimetri ce-i lipseau pentru înălțimea unui dansator perfect. Problema centimetrilor-lipsă (are 1,68 cm) Baryshnikov nu o va rezolva niciodată, însă prin dans va găsi libertatea care-i era atât de străină în familie.
Tatăl său, colonel în armata rusă, stalinist convins, l-a învățat de timpuriu efectele distructive ale tiraniei. Mama sa, fire sensibilă și artistică, s-a sinucis când Mișa era doar un adolescent. Circumstanțele nefaste nu-l vor opri însă să-și continue studiile. În 1964 a fost admis la Institutul Coregrafic Vaganova (Sankt Petersburg) și, în scurt timp, începe să cucerească premii și medalii de aur la competiții internaționale de balet. În 1967 a debutat în Giselle ca balerin al Teatrului Mariinsky, numit anterior Kirov.
La sfârșitul anilor ’60 era unul dintre cei mai cunoscuți balerini din Rusia, având privilegiul să călătorească în turnee prin numeroase țări. Era unul dintre artiștii, care după presupunerile KGB-ului, nu ar fi fost capabil să fugă din URSS. Avea o situație financiară bună, un apartament spațios și o mașină cu șofer personal (un lux la vremea respectivă); admirația frenetică a publicului și roluri importante în spectacole; avea prieteni, o logodnică și un pudel, Foma. Și totuși, în 1974, după un spectacol din Canada, Baryshnikov reușește să evadeze și nu se va mai întoarce niciodată pe meleagurile ruse. „Când am plecat, am ieșit de sub controlul regimului, dar am dobândit responsabilitate totală față de mine însumi”, își va aminti acesta după ani.
În America, Mikhail Baryshnikov va putea să exploreze în sfârșit infinite mijloace de exprimare artistică, fără să fie prins în cleștele „lipsei de entuziasm și a conformității rigide față de liniile politice”, de care se plângea în Rusia. „Mi-am forțat corpul. M-am aventurat până la extreme. Am avut 12 operații, forțând și mai mult, fiind puțin inconștient, dar a fost interesant.” Curiozitatea și dorința de a munci și a învăța mai mult îl vor purta de la baletul clasic și colaborări cu nume mari, precum George Balanchine și Frederick Ashton, spre zone unde va fi pioner, lucrând alături de coregrafi precum Paul Taylor, Twyla Tharp și Mark Morris. „Eram curios. Le-am admirat spiritul și mi-am dorit să fiu acolo, să înțeleg ce se întâmplă. (…) Mi-am dorit să fiu pus în situații riscante și, evident, am eșuat de multe ori, însă a fost o experiență de învățare”, mărturisea Baryshnikov într-un interviu pentru The Telegraph.
Twyla Tharp și Mikhail Baryshnikov, 1976/ din arhiva artistului
După experiența de director al Teatrului American de Balet (1980-1989), Baryshnikov a fondat, împreună cu prietenul său, Mark Morris, White Oak Dance Project. Timp de 12 ani a muncit la partea care zice că-i place cel mai mult din actul artistic, procesul de creație. „Când se apropie premiera, încep zilele grele. Te trezești în zori și ești stresat. Nu-mi place asta. La repetiții mă simt acasă”.
De la dans la actorie, Baryshnikov va sări „de pe un munte pe altul”, cum spune el însuși. Memorabile sunt filmele „Turning point” sau filmul autobiografic „White nights”, dar mai ales, apariția lui în serialul „Sex and the City”, filmul care l-a făcut cunoscut generației tinere și care va atrage mulți filantropiști pentru organizația lui non-profit Centrul de Arte Baryshnikov, din New York. Laboratorul creativ, fondat în 2005, este un spațiu de întâlnire pentru artiști din diverse discipline, un fel de „nirvana” a artiștilor care caută un loc al „tuturor posibilităților”, unde să creeze și să se simtă liberi să-și asume riscuri. De la 9 la 5, dacă nu este implicat în alte proiecte, aici vine la job și Mr. B., cum îl strigă unii tineri.
„Nu știu cât voi mai dansa,” spune Baryshnikov, „însă la vârsta mea am învățat să-mi găsesc propriul ritm.” Ca un dans neobosit prin imperiul artelor, Baryshnikov se reinventează în continuare. Fotografie, scris și cine știe, poate ca un cântec de lebădă, teatrul. Baryshnikov s-a simțit întotdeauna în largul său printre actori, teatrul fiind lumea fascinantă din copilărie, prin care a îndrăgit baletul. „Teatrul e o formă de artă atât de revelatoare. (…) Cred că într-o oarecare măsură întotdeauna am visat că, într-o zi, voi deschide gura pe scenă.”
Secvență din spectacolul Brodsky/Baryshnikov
La Sibiu, Mikhail Baryshnikov va vorbi, pe scena Festivalului Internațional de Teatru, limba țării care l-a înstrăinat și limba poeziei prietenului său de exil – Iosif Brodsky. „Brodsky/Baryshnikov” este un tribut adus poetului rus care a murit în 1996. Nu e o piesă de teatru, nu e nici recital de poezie. E poezie în mișcare sau, după cuvintele regizorului, Alvis Hermanis – „o călătorie plină de emoție în profunzimile poeziei”.
„Viață – această sumă a unor mișcări minuscule”, de pe scenă se aude vocea lui Baryshnikov, trecând prin toată ființa-i versurile lui Brodsky. Și cum altfel, când în aceste versuri îi încape perfect propriul destin.
[for English translation, click here]
