Tot mai multe orașe turistice din Europa renunță sau impun restricții atunci când vine vorba de comerțul cu mâncare „străină”, fast food. Ultimul este Veneția. Autoritățile au votat, săptămâna trecută, o lege ce interzice deschiderea de noi localuri ce comercializează astfel de produse, într-un efort de „păstrare a decorului romantic și a tradițiilor”.

Înaintea Veneției, un alt oraș a făcut un pas în păstrarea identității gastronomice. Verona. Autoritățile au oprit, și aici, deschiderea de restaurante de tip fast food. În alt oraș, Florența, autoritățile au hotărât ca localurile din centrul istoric să vândă, în procent de 70 la sută, produse și preparate locale.

Paola Mar, șefa departamentului de turism din Veneția, a spus, pentru The Guardian, că o astfel de activitate „nu este compatibilă cu dezvoltarea patrimoniului cultural al Veneției. Problema este că, fiind un oraș turistic, există riscul pierderii identității. Există produse locale pe care trebuie să le promovăm, spre binele orașului”, a spus Paola Mar.

Cum se vede la noi

Vestea măsurilor luate de autoritățile străine a ajuns și la Sibiu, de asemenea oraș turistic și viitoare regiune gastronomică europeană, în 2019. Siminea Manea, directoarea Asociației Județene de Turism și membră a echipei de proiect „Sibiu, regiune gastronomică”, spune că este un pas pe care autoritățile care gestionează destinații turistice ar trebui să îl facă.

„E firesc, pe de o parte, să-ți protejezi identitatea culturală, gastronomică, a teritoriului și asta nu este doar o dovadă de respect față de propria comunitate, față de proprii producători, față de operatorii turistici din destinații, dar este și dovada respectului față de turiști. Pentru că nimeni nu călătorește, nu parcurge mii de kilometrii să ajungă într-o destinație și să mănânce ceea ce are acasă, ce a mâncat, deja, într-o altă destinație. Mâncarea este un simbol al identității culturale a fiecărui loc. De aceea, cred că Veneția a făcut un pas firesc, acela de a-și proteja identitatea gastronomică și da, câteodată se impune ca administrația să ia decizii politice în acest sens și să impună reguli”, a spus Simina Manea.

Aceasta a precizat că în prezent, în Sibiu, raportul este în favoarea restaurantelor care propun mâncare străină.

„ Cred că raportul este dezechilibrat. Este în favoarea restaurantelor care propun mâncare străină. În Sibiu, cred că așa cum este în toată România, chiar și în lume,  zona de mâncare italiană s-a dezvoltat foarte mult. Probabil că venețienii ar fi fericiți să vadă că în atât de multe destinații din lume pizza și tot ce înseamnă paste sunt atât de apreciate. Noi ne dorim ca această zonă de influență cu mâncare străină să se diminueze în timp și restaurantele noastre să se întoarcă puțin înspre rețete locale, pe care să le reinterpreteze ”, a spus Manea.

Vizită la Veneția

O delegație a Sibiului pleacă, peste o lună, în Veneția, în scopuri turistice și gastronomice, spune Simina Manea.

„De altfel, chiar ne bucurăm că peste o lună vom fi oaspeți în regiunea Veneția tocmai pentru a învăța de la ei cum își administrează destinația turistică. Și unul dintre subiecte este, într-adevăr, patrimoniul gastronomic și Veneția ca destinație gastronomică, cu atât mai mult cu cât și pe noi ne interesează să dezvoltăm destinația Sibiu ca destinație gastronomică”, a declarat reprezentanța Asociației Județene de Turism.

Proiect de promovare a produselor locale

Cu perspectiva anului 2019, reprezentanții Asociației au început să lucreze la un proiect care promovează produsele locale și păstrarea tradiționalului în scopuri turistice. Astfel, a luat naștere programul „Mic dejun sibian”, ne spune Simina Manea.

„Tocmai pentru a proteja identitatea gastronomică a zonei avem, acum, în construcție, să spunem, programul „Mic dejun sibian”. Și chiar săptămâna viitoare, împreună cu hotelierii, cu reprezentanți ai pensiunilor din județul Sibiu, ne întâlnim să vedem cum putem face ca cea mai importantă masă a zilei, micul dejun, să fie un ambasador a ceea ce înseamnă identitatea gastronomică a regiunii Sibiu. Și anume, micul dejun să conțină cel puțin 60 la sută produse locale și produse de sezon. Hotelierii au fost foarte receptivi la această propunere și săptămâna viitoare o să avem un mic dejun demonstrativ pentru a crea împreună componența unui mic dejun. Bineînțeles că orice meniu, orice masă a zilei poartă semnătura fiecărui bucătar, a fiecărui hotel. Nu o să fie vorba despre o uniformizare, dar ne dorim ca împreună, să arătăm celor care vin în Sibiu, ce reprezintă Sibiul din punct de vedere gastronomic”, a spus Manea.

Simina Manea a mai adăugat că poate și la Sibiu va fi nevoie, pe viitor, de decizii politice, asemănătoare cu cele din orașele italiene, pentru a „stopa anumite dezvoltări care nu sunt firești pentru o regiune care are produse gastronomice, care are agricultură și care poate să alimenteze restaurantele, hotelurile, pensiunile, operatorii din turism, în general, cu produse locale”.