– Ce înseamnă teatrul?
-Emoție, trăire, artă!, îmi spune Francesca. Are 10 ani și vine la teatru pentru că vrea să învețe din experiența actorilor. Teatrul Gong îl vede artistic și interesant, iar dacă ar fi actriță și-ar dori un rol principal.
Anda e mai mică cu doi ani și nu înțelege de ce o întreb ce înseamnă teatrul. Doar sunt om mare și ar trebui să știu mai multe. Nedumerită de nepricepera mea, începe să-mi povestească cum la teatru găsești cea mai frumoasă lume a păpușilor, iar când merge la Teatrul Gong le admiră pe cele agăţate pe pereți. Nu le atinge că așa i-a spus mama ei, deși le-ar lua în brațe și le-ar duce acasă. Și ca să încheiem povestea repede, îmi spune ce trebuie să rețin: „teatrul înseamnă o lume cu povești educative și amuzante”.
Ana ajunge rar prin Sibiu, poate de două ori pe an, când vin părinții în vacanță. Ea locuiește în alt oraș, mult mai mic, ce nu are un teatru pentru copii. Îmi spune că abia așteaptă să crească mai mare, ca să poată vedea toate spectacolele din repertoriul Teatrului Gong, mai ales pe cele de la secția germană.
Atelier de mesterilit. Foto: Catalina Draghici
Teatrul pentru Copii și Tineret Gong este una dintre primele instituţii profesioniste de gen din ţară, a fost înființat în 1949 și este singurul teatru din România ce deține o secţie germană de teatru de animaţie pentru copii, care funcţionează încă din anul 1950.
În prezent, numără peste 80 de spectacole în repertoriul permanent, realizate în perioada 1993 – 2017, iar numărul spectacolelor în premieră, de la înființare și până azi, depășește cifra de 450.
De mai bine de trei ani, Adrian Tibu este managerul Teatrului Gong. Spune că a încercat în tot acest timp să diversifice oferta de spectacole pentru copii și tineret cu accent pe experiment, explorare și excelență.
„Acești trei ani de Gong au fost o provocare în primul rând pentru redefinirea unui teatru pentru public tânăr, nevoia de poveste și de empatie în jurul nostru, dar mai ales pentru armonizarea echipei ca un ansamblu. Furnizarea unei oferte teatrale de calitate pentru copii și tineret este vitală nu doar pentru dezvoltarea publicului de mâine și stimularea artiștilor de teatru, ci și pentru oferirea unei forme accesibile de dezvoltare socială și culturală pentru publicul țintă. În exercitarea acestei viziuni, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu a avansat cu încredere inițiative care să dezvolte platforme și rețele de colaborare, care să fie o inspirație pentru acest sector al artelor spectacolului prin invitarea unor creatori inovativi și cu notorietate. Instituția s-a orientat pe un obiectiv general ce presupune susținerea și diversificarea ofertei de spectacole pentru copii și tineret cu accent pe experiment, explorare și excelență, în paralel cu întărirea capacității instituționale printr-un program de modernizare al sălilor, sprijinirea profesionalizării managementului, proiecte pilot pentru realizarea unor studii de public și dezvoltarea capacității organizaționale, îmbunătățirea legăturilor cu comunitatea prin proiecte sociale și diversificarea ofertelor culturale prin programe cu multiple valențe.”
Adrian Tibu și Lilly Kraus Kalmar. Foto: Dragos Dumitru
Un teatru pentru tineri mici și tineri mari, cu spectacole diferite, cu ateliere și expoziții, cu concerte, dezbateri sau lansări de carte. Un teatru bun, spun oamenii. Iar bun înseamnă de fapt cu spectacole bune, care ne duc firesc la creatorii lor. La regizori am vrut să ajungem de data aceasta. Iar aici sunt multe nume cunoscute și consacrate, de la Alexandru Dabija, Gavriil Pinte, Eugen Jebeleanu, Alina Hiristea, Leta Popescu, Éva Lábadi-Megyes, Ombline de Benque până la Lilly Kraus-Kalmar – legenda a teatrului de păpuși care a jucat şi regizat aproape 200 de spectacole pe scena Teatrului Gong din Sibiu, Mihaela Grigoraș care a fost mulți ani și directoare a Teatrului Gong, Robert Bălan, Oana Leahu, Simona Vintilă sau Mirela Bucur.
Regizorul Alexandru Dabija a montat primul său spectacol pentru copii, chiar la Teatrul Gong: „Cel mai mare Gulliver”, după Gellu Naum. Într-o discuție despre cum s-a apucat să regizeze spectacole pentru copii, mi-a spus că aici a găsit cei mai sinceri spectatori.
„Noi ne luptăm cu post-post-postmodernismul, toate post-urile astea și nu mai putem face nimic nepolemic. Polemizăm non-stop cu ceva. Faptul că pui mâna pe o carte și nu pui mâna pe cealaltă, e deja o problemă. Ori, copiilor le faci un spectacol și atât, nu le faci un spectacol cu gândul „Ce-o să spună copiii care au văzut spectacolul dinainte?”. Nu, niciodată. Ei o să vadă spectacolul și gata, o să chiuie, o să dea din picioare dacă le place. Sunt sinceri”. Iar trecerea de la spectacole pentru adulți la cele pentru copii a simțit-o ca pe o corecție: „Am această senzație că lucrez pur și simplu. Mă gândesc la ce am de făcut pentru copii, că textul nu are nimic pe dedesubt, că nu vreau să transmit ceva într-un anume fel, cotit. E pur și simplu o direcție. Ia-o, domne, înainte și fă la stânga. Asta e senzația.”
Foto: Dragoș Dumitru
De la o astfel de discuție apar și alte întrebări. E mai ușor să faci spectacole pentru copii decât pentru adulți? Rămânem la poveștile clasice sau prind mai repede cele contemporane la publicul de acum?
Regizorul Gavriil Pinte este prieten bun cu Sibiul și cu teatrele de aici. La Teatrul Gong a a montat spectacolele „Harap-Alb” și „Rapunzel”. Spune că nu există o incompatibilitate între teatrul pentru copii și teatrul de artă.
„Din păcate, în instituțiile de spectacole pentru copii abundă spectacolele care n-au nici o legătură cu teatru, de cele mai multe ori nu depășesc pretențiile unor serbări preșcolare, încropeli chinuite care mimează un fals racord la sensibilitatea copiilor de azi și care supralicitează o exuberanță chinuită, una care să acopere lipsurile elementare ale unui spectacol de teatru… Un exces de zgomote și culori fără noimă e însoțit de ilustrarea textului; totul e ilustrativ, extrem de explicit, de parcă spectatorii copii ar fi tâmpiți, de parcă nu ar putea gândi și nu ar avea imaginație. De multe ori gândesc chiar mai atent decât adulții. Au mai puține prejudecăți, vehiculează mai puține locuri comune și au o capacitate de a intra în joc, într-o convenție teatrală sau alta, care de multe ori lasă numai de dorit la adulți. Ce-mi oferă teatrul pentru copii? Întâlnirea cu elemente (uneori foarte bine articulate) ale miturilor. Basmele sunt forme în care miturile au ajuns la noi. Trăim în vremuri în care jucăriile se joacă singure (fac gălăgie, luminează, se mișcă), de multe ori copilul e doar un spectator inert, pe-acolo și el cu telecomanda. Dacă nesocotim imaginarului lui și la teatru, unde ajungem? ”
Atelierul de mesterilit. Foto: Robert Barlea
Regizorul Eugen Jebeleanu spune că la Teatrul Gong a găsit „spectatori mai puțin blocați în stereotipuri și etichete”. A montat spectacolul „Alice”, creație originală a dramaturgului Yann Verburgh, care are la bază cele două romane ale scriitorului englez Lewis Carroll – „Alice în Țara Minunilor” și „Alice în Țara Oglinzilor”.
„Teatrul pentru copii și Tineret Gong se adresează unui public în formare, unui public fără convingeri și idei preconcepute și asta mă stârnește cel mai mult în a face acest gen de teatru. Faptul că provoacă dezbatere și dialog, iar spectatorii sunt mai puțin blocați în stereotipuri și etichete, face ca el sa devină necesar. E un teatru care lasă mai mult loc imaginației, reflecției și emoțiilor, fără ca ele să fie filtrate de vreun discurs mediatic manipulator care decide în prealabil ce e bun și ce e rău și care poate influența opinia publică într-un fel nociv, printr-un demers unilateral, fără alternative. Alice, spectacolul pe care l-am facut la Teatrul Gong, e una din experiențele cele mai complexe din parcursul meu de până acum, fiindcă faptul că te adresezi unui public foarte tânăr te face să fii un artist mai responsabil, iar spiritul (auto)critic trebuie să rămână mereu treaz spre a nu veni cu soluții în fața tânărului spectactor, ci a-l lasa să aibă proprille revelații și să fie el cel care ia decizii”, spune Eugen.
Regizoarea Èva Lábadi-Megyes a montat la Teatrul Gong „Cei trei purceluși care sunt patru” și „Da Yang și Prințesa Da Yin”. Crede că o dramaturgie bună este baza unui spectacol de succes, crearea unui spectacol pentru copii este de fiecare dată o provocare, iar responsabilitatea este mult mai mare: „Regizorul care alege să creeze spectacole pentru copii are o responsabilitate și mai mare, si anume de a menține prin spectacolul pe care îl gândește valorile clasice ale poveștilor, iar mesajul pe care îl transmite trebuie să fie clar, pozitiv. Problema este însă alta: regizorul trebuie de la început să se hotărască cărei categorii de vârstă dorește să se adreseze. Trebuie să cunoască foarte bine psihologia copiilor pe categorii de vârstă, doar astfel poate acționa corect.”
Atelierul de creat povesti. Foto: Catalina Draghici
Povești clasice sau contemporane?
Povești clasice, povești contemporane, povești muzicale, pe toate le regăsim în repertoriul Teatrului Gong. Robert Bălan este unul dintre regizorii care a montat până acum numai povești contemporane. La Sibiu a semnat regia spectacolului „Prințesele spion”, după un text original de Elena Vlădăreanu. Povestea este una contemporană, care explică pe înțelesul copiilor o problemă frecvent întâlnită în orașele din România – distrugerea parcurilor și a spațiului verde. Crede că trebuie create alte povești pentru copiii de azi: „Eu n-am prea citit când eram mic, așa că nu am prea multe nostalgii legate de poveștile clasice. Acum, când le redescopăr pentru proprii copii, poveștile clasice mi se par foarte învechite, pline de clișee din secole trecute (gen mama vitregă și rea, fata urâtă și rea) și foarte violente. Toate sunt cu crime si răzbunări. Prin urmare, cred că trebuie găsite/create alte povești pentru copiii de azi. ”
Eugen Jebeleanu spune că e important cum sunt rescrise poveștile clasice: „Cred că e important să ajungem să sensibilizăm publicul tânăr de azi, folosind un limbaj recognoscibil pentru el. Asta nu înseamnă neaparat mai puțin elaborat, ci mă refer la (de)codificarea limbajului de azi, puternic influențat de tehnologie și de rețelele de socializare. Așadar, trebuie luat în calcul faptul că ritmul vieții de zi cu zi e altul, că viteza de asimilare și de înțelegere e alta și că așa cum dintotdeauna poveștile pentru copii aveau un rol educativ, asa și azi ele trebuie să aibă o reacție lucidă la frământările tineretului de azi și să chestioneze problemele cu care se confruntă publicul tânăr în cotidianul său.”
Atelier lb. germana-Teatrul-Gong. Foto: Catalina Draghici
Ce așteaptă copiii?
Dincolo de frumusețea decorurilor, de păpușile realizate și mânuite cu măestrie de actorii păpușari, de lumini și umbre, de marionete și personaje uriașe, copiii știu să-și prioritizeze întoteauna dorințele. Regizorul Gavriil Pinte spune că aștepările tinerilor spectatori sunt bine conturate: „Tinerii noștri musafiri vin la teatru ca să fie surprinși (cu îndreptățire, nu de povestea pe care o cunosc, ci de spectacolul pe care nu-l știu), să fie încântați, fermecați… Așteaptă ca imaginarul lor să fie luat în seamă, pus la încercare și sporit, faptul că ei gândesc să conteze, empatia lor să nu fie neglijată sau disprețuită… Discernământul lor fragil să nu fie batjocorit. Așteaptă să vadă teatru, într-un limbaj scenic articulat, nu o ilustrare a textului, a poveștii (eu trăiesc cu pretenția că teatrul ilustrativ de fapt nu-i teatru). Aceleași așteptări ca întotdeauna – probabil, dar la un alt ritm. Viteza cu care primim informațiile s-a accelerat mult în ultimele decenii. Dar uneori și un refuz vremelnic al vitezei poate avea sens, poate să ne spună multe. Ritmul, de fapt nu-i totuna cu viteza, ritmul nu-i totuna cu agitația sterilă sau exuberanța zgomotoasă, ritmul scenic e mai degrabă o combinare de tempo-uri diferite.”
Din experiența sa, regizoarea Èva Lábadi-Megyes crede că „nu este ușor să te adresezi copiilor din zilele noastre. Trăim într-un ritm alert, suntem bombardați de mii și mii de informații, este extrem de dificil să ținem pasul cu cererile și așteptările copiilor. Regizorul de teatru pentru copii trebuie să fie puțin copil și să își asume acest lucru.
Vorba Micului Prinț a lui Saint Exupery: „Oamenii mari nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea într-una explicații”.
*articol apărut în Capital Cultural nr. 8, ediția tipărită
