În 1997, într-un sat din munții Semenic (Caraș Severin), se auzeau pentru prima dată ritmuri de jazz. În hanul „La Răscruce” câțiva prieteni improvizau un jam session. Astăzi, după 20 de ani, satul de atuni, Gărâna, a devenit renumit în toată Europa. Aici se organizează în fiecare an cel mai important festival de open air jazz din Europa Centrală și de Est- Garâna Jazz Festival. Un festival de jazz, în mijlocul naturii sălbatice, unde muzica răsuna dintre corturi, iar oamenii s-au împrietenit cu vremea capricioasă și vin pentru experiența unică de aici.

Astăzi debutează cea de-a 20-a ediție a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Organizatorii spun că programul se conturează ca un ecou al ultimilor 20 de ani de concerte, cu prezențe legendare și descoperiri curajoase. Cinci zile de jazz (7-11 iulie) prind viață pe trei scene: Poiana Lupului, Hanul La Răscruce, Biserica Catolică din Văliug, cu invitați pe măsură: 22 de trupe și 80 de artiști.

Primul concert va avea loc astăzi, de la ora 19.00, pe scena Poiana Lupului. Olandezul Yuri Honing va împărţi scena cu suedezul Magnus Öström şi portughezul Carlos Bica. În zilele următoare vor urma concerte cu Wojtek Mazolewski Quintet, Kari Ikonen Trio, Louis Sclavis Trio, Food, KTU, Kurt Rosenwinkel, Arild Andersen, Helge Lien, Nils Petter Molvaer, şi mulţi alţii. Ultima zi de festival îl va aduce la Gărâna pe legendarului Jack DeJohnette, unul dintre cei mai influenţi muzicieni al lumii. Programul complet poate fi consultat pe www.garana-jazz.ro.

Seri cu muzică, literature și teatru

Aşa cum a făcut-o în ultimii 20 de ani, Gărâna continuă să contribuie la creşterea scenei de jazz româneşti şi la cultivarea educaţiei muzicale printr-o serie de evenimente-satelit. Spectatorii vor participa la lansarea albumelor de jazz Corindeni, de Mircea Tiberian şi Maria Răducanu (Soft Records), The Pale Dot, de Mircea Tiberian şi Toma Dimitriu (Fiver Record) şi White Dragon, de Mircea Tiberian şi Liviu Butoi. Duminică, pe 10 iulie, saxofonistul, flautistul şi compozitorul român Liviu Butoi va lansa la Gărâna albumul Three Times Seven, în colaborare cu grupul French Connection – David Patrois, Arnault Cuisinier şi Edward Perraud.

Serile de jazz vor fi completate de o serie de lansări de carte, printre care Sunetul de referinţă, carte publicată de Mircea Tiberian la editura Nemira, şi Vineri seară într-o vale cu lupi, cartea scriitorului timişorean Nicu Strambeanu. Câteva zeci de interviuri cu artiştii care au bătătorit potecile Gărânei au fost suprinse în volumul Jazz Stories, scris de jurnalista Adriana Cârcu, ce urmează să fie lansat la duminică, 10 iulie, la Hanul La Răscruce, cu participarea lui Nils Petter Molvaer.

Scriitorul Alex Potcoava, va lansa sâmbătă, 9 iulie, volumul Într-o zi nu ne vom mai recunoaşte, apărut recent la editura Max Blecher. Tot la festival, Florian Lungu îşi va lansa cartea Moşu – Florian Lungu în Dialog cu Doru Ionescu şi CD-ul sau de debut: Florian Moşu Lungu – SONOPORTRET iar Emil Bizga îşi va lansa al doilea album discografic, intitulat ”LIVE IN HANNOVER”.

Pentru a marca evoluţia comunităţii crescute la Gărâna în ultimele 2 decenii de festival, Fundaţia Culturală Jazz Banat va lansa a doua parte a documentarului In the Middle of Nowhere, o retrospectivă a momentelor importante consumate între 2012 şi 2015 pe scena festivalului.

Sâmbătă, pe 9 iulie, trupa de teatru AUĂLEU, cunoscută pentru reprezentaţiile ”mobile” din sate, oraşe şi chiar de peste ocean, va aduce la Gărâna spectacolul CIRCUS MUNDI, o istorie a lumii de azi, cu bune şi rele, care va stârni zâmbete şi hohote de râs.

De-a lungul celor 20 de ani, Garana Jazz Festival a adunat peste 50.000 de spectatori si muzicieni simbol ai jazz-ului contemporan. Nume ca Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Stanley Clarke, Viktor Wooten, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty sau Stanley Jordan au urcat pe scena la Garana Jazz Festival.

Bilete și abonamente

Biletele pentru Gărâna Jazz Festival 2016 mai pot fi fi cumpărate online, pe site-ul biletmaster.ro, în trei variante: bilet de 1 zi, la prețul de 90 de lei, festival pass pentru 4 zile, la prețul de 320 de lei sau festival pass pentru 5 zile, la prețul de 400 de lei. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate și la fața locului, din Poiana Lupului.

Pe lângă muzică, literatură și teatru, oaspeții de la Gărâna vor avea de explorat și peisajele spectaculoase din împrejurimile festivalului, printre care Parcul Național Semenic, un areal protejat ce cuprinde 36.124 hectare de păduri, dealuri, lacuri și răuri. Plimbările la pas sau traseele cu bicicleta pot fi integrate în programul pe timp de zi. Cei care și-au cumpărat deja bilete la festival sunt sfătuiți să fie pregătiți atât cu vestimantație și accesorii potrivite pentru 5 zile petrecute la 1000 de metri altitudine dar și pentru vremea capricioasă.

sursă foto