Nu ştiu cum am reuşit să ne strecurăm în Biroul său de la teatru în miez de caniculă şi pregătire a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. E facerea minţii şi gândului său. Şi construirea Echipei, an de an, nu e lucru deloc uşor. E un Efort continuu pentru că Festivalul este unul continuu. Începe ca un susur de zvon, în fiecare an, şi se transformă într-o formidabilă alcătuire de energii umane şi de frumos. Taina Festivalului trece, an după an, prin inima sa. Omul-Festival Constantin Chiriac ne-a răspuns -mie şi Echipei Capital Cultural- ca un Om-Bucurie întrebărilor noastre. Vă dăruim dialogul.
Constantin Necula: A câta ediţie de Festival?
Constantin Chiriac: A douăzeci şi noua.
Constantin Necula: De când începe maturitatea unui festival?
Constantin Chiriac: De pe la şapte ani începe să aibă personalitate. Pe la zece ani deja e un festival care spune ceva, care e cât de cât consacrat. La 15 ani este un festival care înseamnă ceva. Pe la 20-25 de ani deja cheamă.
Constantin Necula: E un festival „peţit” de data asta. Pentru că este un festival al frumuseţii. E o Ileană Cosânzeană ascunsă în festival. Care sunt invitaţii cei mai de preţ?
Constantin Chiriac: O, artiştii…sunt mulţi, aproximativ 3500. Zilele trecute, când mă pregăteam pentru conferinţa de presă, eu ştiam de cinci sute şi ceva de evenimente şi mi s-a adus situaţia la zi – sunt aproape 800. Şi jucăm în vreo 80 de locaţii. Este năucitor dacă privim în urmă, când erau trei ţări şi opt spectacole. Îi cazam la Păltiniş. Erau nişte filipinezi care erau în şlapi şi era martie. Încă era zăpadă. Era Ziua Mondială a Teatrului. Apoi, treptat, treptat, cum a început să crească într-o progresie geometrică, veneau nume năucitoare. Ţin minte, chiar de la primele ediţii, la a treia, a fost Ingmar Bergman, unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile.
Care este principiul după care, anul acesta, se ghidează frumuseţea în festival?
Constantin Chiriac: Diversitatea şi profunzimea frumuseţii. Pentru că după doi ani în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, am avut inspiraţie să alegem tema „Puterea de a crede”, am reuşit să facem în două luni, practic, un festival în locul altui festival. Am făcut primul mare festival online, nepricepând ce înseamnă asta, neavând resurse – nu suntem nici în Japonia, nici în Marea Britanie, nici în America – dar înţelegând cât înseamnă preţul libertăţii şi mai ales nevoia de a ne îmbrăţişa, de a ne simţi, de a călători, de a avea un sens. Existenţa noastră în dialog, pentru că de asta suntem oameni vorbitori şi fiinţe simţitoare, ca să putem să avem dialog. Ne-a dat, ne-a luminat şi am pus „Construim împreună speranţă”. Şi asta am făcut anul trecut. Iar după doi ani în care am zis că gata, am scăpat sau poate scăpăm de pandemie, deşi nu cred, a venit războiul, colac peste pupăză. Şi cu ce rămâne fiinţa umană după distrugere, după lipsă de libertate? Cu o gură uriaşă de aer, în care avem nevoie nu numai de Paris şi Gioconda, de bărbaţi frumoşi şi de femei top model. Avem nevoie de frumuseţe în tot ceea ce înseamnă cu adevărat profunzimea. Legat de frumuseţe, eram în Croaţia şi seară de seară, eu care iubesc să înot, mă duceam să înot pe dunga pe care o lăsa luna. Şi vedeam de fiecare dată o fată superbă, o domnişoară, undeva la un kilometru de mal pe o stâncă. Ea se urca pe stânca aia şi se ruga soarelui la asfinţit după care se pierdea în noapte. Avea un păr ca de aur. Şi într-o seară am îndrăznit să o deranjez şi m-am dus aproape. Când am ajuns, Părinte, am realizat că era o femeie de vreo sută de ani care arăta ca o fetiţă, de-o frumuseţe incredibilă alimentată de soare.
Care e provocarea cea mai mare pentru un manager în situaţiile astea grele şi schimbătoare?
Constantin Chiriac: Au crescut preţurile incredibil. Uite ce înseamnă inflaţia. Uite ce înseamnă, oriunde în lume, să zbori, să mănânci, să îţi aperi micile economii, să poţi să gândeşti mai departe modul în care gestionezi din punct de vedere economic ceea ce faci. Nu am anulat nimic. Nicio companie nu a vrut să refuze venirea din cauza războiului. Toate companiile, prin marile personalităţi care au spus că vin, vin şi acum. Pe de altă parte, am fost în locul în care Împăratul Constantin a fondat Constantinopolul. Am văzut tratatul de muzică a lui Cantemir care este cel mai mare tratat de muzică scris vreodată. Şi care este despre muzica lor. E un semn al frumuseţii şi al minţii româneşti, dar şi omeneşti, care a făcut minuni peste tot. Asta caut eu.
Între timp, se pare că nici măcar Cantemir n-a educat suficient celălalt popor, acela care a beneficiat de munca lui. Adică, din punctul meu de vedere, un festival despre frumuseţe într-o lume urâtă este ca un Hristos răstignit în apus de soare. Stă acolo pe culme şi spune că de fapt mai e posibil, nu vă temeţi. E un nu vă fie frică! Am vorbit zilele trecute cu câţiva dintre, hai să le spunem, oaspeţii noştri ucraineni. Şi le-am explicat cum e cu Festivalul Internaţional de Teatru, le-am spus să îşi aducă copiii în centru, pentru că sigur vor fi lucruri frumoase. Să ştii că ei sunt trişti şi le lipseşte frumuseţea.
Constantin Chiriac: Am aprobat în cadrul festivalului, o expoziţie a artistei ucrainene Maria Prymachenko, adusă de Institutul Polonez. O parte dintre lucrările ei au fost salvate din Muzeul de Istorie şi Etnografie din Ivankiv, aflat în regiunea Kiev, care a ars anul acesta, în timpul invaziei ruse. După aceste lucrări, pe gardul Catedralei Evanghelice, vom organiza împreună cu Institutul Polonez această expoziţie. Veţi vedea nişte lucrări de o frumuseţe, de o bogăţie de culoare şi concepte, nemaipomenite. Când am văzut lucrările am zis din prima da. De asemenea, aduc din Beregovo un teatru care este refugiat la Teatrul Naţional din Budapesta. Şi aduc ambele teatre cu un spectacol pe care îl vor juca în sala de sport de la Liceul Octavian Goga. Împreună cu actorii tineri, îl aduc pe Andriy Zholdak să creeze „Romeo şi Julieta”. Un spectacol care are loc, dacă ne aducem aminte bine, în timp de ciumă, de război, de răutate. Şi facem asta în numele a ce înseamnă probabil cea mai frumoasă poveste de dragoste, care a fost adusă pe lume de Shakespeare sau cine o fi fost Shakespeare, care a scris nebunia de piesă ce vrem să devină un simbol al tinerei generaţii. Un simbol al celor care duc mai departe nevoia de frumuseţe, nevoia de miracol, nevoia de poveste, de bine şi dialog.
Se supune festivalul principiului lui Dostoievski, că frumuseţea va salva lumea?
Constantin Chiriac: Eu cred că da. Pentru că, în primul rând, creează speranţă, creează acea emoţie a întâlnirii, care este unică. Orice gând bun naşte speranţă şi frumuseţe.
M-am gândit zilele acestea şi m-am uitat foarte mult la nişte fotografii de la o şcoală de balet din Kiev în care profesoara lor tânără a dispărut efectiv. Au găsit-o cu picioare şi mâini amputate. M-am gândit că dincolo de orice fel de manipulare a informaţiei, există o dramă pe care nu o putem vindeca decât prin frumuseţe. Zilele trecute i-am văzut pe copiii ucraineni mergând la grădiniţă cu flori în mână pentru prima dată. Erau atât de fericiţi! I-am văzut, în repetate rânduri, încercând să înveţe în limba română poezii. I-am văzut undeva, în apropiere de Hoghilag, fericiţi că sunt doi oameni care îi duc la pescuit. Erau la fel de frumoşi ca lumea care le zâmbea înainte, între lacul acela minunat, pe coridoarele desenate ale grădiniţei… Erau parte integrantă din frumuseţea aceasta. E posibil ca festivalul acesta să ne aducă aminte că avem nevoie de locuri frumoase, în inimă, în afara inimii, de jur împrejurul inimii?
Constantin Chiriac: M-am uitat cum facem compoziţia a ceea ce înseamnă indoor-ul, outdoor-ul şi am simţit nevoia de a face eforturi pentru ce ne dorim. Acestea au fost răsplătite pentru că, iată, putem să aducem tot ce ne-am propus. Vor fi concerte importante în Piaţa Mare. Cântecul, în care se recunosc zone de sublim şi care este murmurat cum este murmurată rugăciunea, are un loc aparte. Nu întâmplător am hotărât să nu mai facem artificii. Anul acesta am fost atât de speriat, de Crăciun şi Anul Nou, când am văzut acea disperare a oamenilor de a sărbători, care venea din nevoia de libertate, din nevoia de dialog, de frumos, din nevoia de a scăpa de închisoarea în care au stat… În închisorile asumate sau dictate. S-au tras atât de multe artificii că au murit păsări. Au stat inimile câinilor, ale pisicilor. Atunci am zis să nu mai aducem explozii, să facem un spectacol cu drone, în care să vedem lumină şi muzică. Şi vom face acest spectacol pe Rapsodia Română. Vom da acea înregistrare în Piaţa Mare, cu filmarea spectacolului cu drone şi cu lasere, în aşa fel încât lumea să nu se bulucească, să se bucure. Să fie şi în Piaţa Mare, şi aici, la teatru. Acelaşi lucru îl vom face şi la final, pe Oda Bucuriei, prelucrată de maestrul Vasile Şirli, marele nostru prieten. Oamenii vor avea, astfel, mai multe momente muzicale pe parcursul întregului festival. De asemenea, fac împreună cu Mihai Mălaimare şi cinci universităţi din România, un spectacol de statui vivante. Frumosul statuar, dar care este şi viu, va da sens însemnătăţii frumuseţii. Şi ne vom folosi de momente din Shakespeare, pentru că el a adus cele mai frumoase poveşti în teatru. Le vom prezenta pe parcursul întregului festival. Proiectul se numeşte „Moştenirea”. În acelaşi timp, uite ce bucurie că e, totuşi, singurul loc din lume, şi o spun poate cu orgoliu, însă nu cu vanitate, că jucăm în toate bisericile de rit. Şi ce bucurie să putem să facem asta. Iar pentru prima dată, producem un spectacol în Sinagogă. E despre o familie de rabini care a fost aici, la Sibiu. Oamenii sunt cele mai frumoase poveşti pe care Dumnezeu le-a agreat aici, pe Pământ. Cu toate păcatele şi cu toate nenorocirile pe care oamenii le-au adus. E important să încercăm şi cred că acesta a fost cel mai frumos gând atunci când am încercat să deschidem uşile lăcaşelor de cult, că ceea ce prezentăm nu e împotriva spiritului acelui loc, ci ca o continuare a ceea ce înseamnă bucurie şi linişte, ca o descoperire a frumosului. Şi îţi mulţumesc pentru întrebarea asta fiindcă discutând cu mulţi dintre oamenii care vin de peste mări şi ţări, dar şi din România, şi întrebându-i de ce e bine ca ei să ajungă la Sibiu, aceştia mi-au spus că le place faptul că pe lângă spectacolele excepţionale pe care le văd, pe lângă tot ce înseamnă zonă de experiment, pe lângă spectacolele minunate ale studenţilor, pot să se bucure de momentul în care le vine să danseze în Piaţa Mare la un concert şi, după, se pot duce să se reculeagă într-o biserică.
Frumuseţea e viaţă.
Constantin Chiriac: E un parcurs pe care viaţa ni l-a cerut. Şi noi trebuie să răspundem la asta. Am făcut eforturi foarte mari ca să se întâmple şi se întâmplă. Vom da militarilor NATO acces la festival. Suntem singura ţară care face acest gest: abonament la festival. Spectacolele pe care le transmitem online, dar care se joacă live, le vor vedea.
Şi chiar de mulţumire, pentru că stau de veghe la frumuseţea noastră. Trebuie să spunem că noi înregistrăm a doua zi după Înălţare şi ieri am fost la Satu Mare, la Monumentul Eroilor de acolo. M-am uitat acolo… E o zonă grea. Vama cu Ungaria e la 14 km, cea cu Ucraina la 25 km şi m-am gândit ce har să fii la întretăieri de drumuri dureroase. Dacă nu e frumuseţe, durerea rămâne durere. Şi oamenii de acolo s-au vindecat într-un fel unii pe alţii. Fascinantă imagine. Iar pentru mine a fost o foarte importantă lecţie.
Constantin Chiriac: Mai facem un pas, credem noi decisiv. El nu este înţeles în clipa asta în forţa şi mărimea cu care îl gândesc. Am organizat o întâlnire cu oamenii din zona hotelieră şi le-am propus să transmitem festivalul în cât mai multe hoteluri din România. Pentru că noi am făcut Scena Digitală care este unică în lume. Avem abonamente pentru spectacolele care se difuzează în cadrul Scenei Digitale.
Aşa că le-am propus să poată achiziţiona astfel de abonamente la un preţ modic, iar toţi cei care sunt cazaţi în hotelul respectiv să aibă acces la spectacole. Poţi să fii la mare sau în Bucovina şi să vezi Sasha Waltz. Avem spectacole care pot fi vizionate pe durata a 24 de ore, nu doar într-un anumit interval, ca anul trecut, atunci când se joacă spectacolul. Facem acum o nebunie, însă dacă ne iese, putem să îi stârnim pe toţi turiştii şi mai ales pe hotelieri, să înţeleagă ce dar extraordinar le facem, s-ar putea să avem o altă formulă de turism anul viitor.
M-am întâlnit cu Ambasadorul nostru la Viena, Emil Hurezeanu şi am povestit ca anul viitor să facem o aniversare comună, cu Burgtheater. Anul viitor sunt 235 de ani de când s-a născut teatrul din Sibiu şi 285 de ani de când s-a născut Burgtheater, singurul teatru din lume care este în Constituţia unei ţări. Şi de ce să nu extind eu nebunia asta şi să intrăm şi la hotelurile importante din Viena? E vorba de frumuseţe, de dialog.
E vorba să îi unim pe oameni, să se gândească împreună la aceleaşi teme. Poate că ar fi drăguţ un mesaj de încheiere pentru cititorii Capital Cultural, dar prefer să întreb ce urmează? În ce temă vom gândi?
Constantin Chiriac: Deocamdată nu o spun. O am, dar nu o spun. Trebuie să mai vorbim, să vedem ce se întâmplă cu vieţile noastre, pentru că nu ştim, dar în primul rând sperăm să se oprească războiul. Poate se întâmplă ceva care să oprească nenorocirea asta. Sunt atâtea vieţi secerate şi atâtea locuri se pustiesc. În acelaşi timp, se face o falie incredibilă şi tot mai mare între oameni.
Nu-i puţin lucru să stai o oră într-o astfel de Poveste. După noi, îndată, au intrat alţii şi alţii, jurnalişti, actori, oameni din alcătuirea logistică a Festivalului. Pe stradă, dinaintea Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, ochii s-au obişnuit cu greu cu lucirea lumii. În Lumina care povestisem se copseseră cuvinte şi idei, se împliniseră subiecte de viaţă şi de moarte. Sibiu, un Oraş universal. Dintr-o dată, pe lângă mine, râzând în hohote, trei copii ucraineni cu mămicile. Nimeni nu poate învinge Frumuseţea!
*material apărut în Capital Cultural nr. 32, ediție specială FITS 2022