Ediția din 2020 a Festivalului Naţional de Teatru nu seamănă cu nicio alta de până acum. Ea este altfel pentru că noi suntem altfel. Viețile noastre, privirile noastre, chipurile noastre, mișcările noastre, îngândurările, fericirile și nefericirile noastre sunt altfel. Pe parcursul a mai puțin de un an, relația cu celălalt, relația cu noi înșine, relația cu ceea ce este dincolo și dincoace de om – toate au devenit altfel. În mijlocul acestor nesfârșite transformări, arta, modul de crea și de a percepe actul artistic nu pot fi, la rândul lor, decât …altfel.

Actuala ediție a FNT oglindește involuntar încă o replică din Hamlet: „c-un ochi râzând, cu celălalt în lacrimi”; o mască râde, alta plânge… Acest străvechi principiu dual de reprezentare a teatrului nu mai e acum doar o formă de coexistență a comicului și tragicului, ci a speranței și neliniștii, a seninului și a înnegurărilor de tot felul. Neliniștea și neuitarea sunt polaritățile ce definesc FNT 2020. Substanţa lor se regăseşte în obligatorii meditații asupra prezentului şi viitorului: esteticile pandemiei, dialoguri, conferinţe, expoziții.

Această ediție a Festivalului Naţional de Teatru este construită pe intenția de a pune în dialog trecutul cu prezentul teatral, esteticile creatorilor de ieri cu formele noi ale unui azi ce încă își caută identitatea. FNT 30 / FNT ALTFEL oferă premise pentru o meditație profundă asupra viitorului. Structura de mai jos reflectă acest principiu și îl pune în act.

FNeuitareT își propune să pună în valoare o parte din patrimoniul spectacular românesc constituit în ultimele decenii. E o secțiune ce implică revizitarea și recuperarea trecutului, dar și redefinirea arhivei ca un spațiu viu al memoriei. Cele zece spectacole selectate sunt exemplare prin forța creației, prin profunzimea și abilitatea de a articula discursuri scenice despre om și umanitate. Sunt spectacole ce impun o citare obligatorie în orice tip de istorie a spectacolului românesc de după 1990. 

FNelinișteT face trimitere la tineri ale căror voci s-au auzit distinct și constant în ultimii ani, pariuri certe ale prezentului, figuri tot mai clar conturate în ceea ce s-ar putea numi noul val al creatorilor români de teatru.

arta ACTORULUI mare celebrează harul, virtuozitatea și împlinirea în profesie, calități pe care le-au probat în timp artiști-reper ai teatrului nostru. Recitalurile propuse reprezintă tot atâtea lecții memorabile de artă a actorului. Ele stimulează și inspiră, bucură și înalță spiritual. În același timp, probează forța unui triunghi creator: actor – dramaturg (cu un accent pus, în această secțiune pe dramaturgia românească) – regizor.

Premieră în FNT, continuând o tradiție a festivalului, prezintă în premieră un spectacol al Casei de Producție TVR, Caligula de Albert Camus.

Spectacolul ascuns, formulă ce preia titlul unei cărți a regizorului Alexa Visarion, mută centrul de interes de pe produsul scenic finit pe dinamica procesului de lucru. Conține mărturii de creație, portrete și autoportrete ale unor importanți creatori, priviri aruncate în interiorul laboratorului, devoalări ale spectacolului ascuns ce dublează mereu spectacolul vizibil.

Spectacole invitate continuă o tradiție de succes a Festivalului Național de Teatru, punctând deschiderea spre discursul artistic internațional și prilejuind întâlnirea publicului cu mari spectacole ale lumii.

„Vorbe, vorbe, vorbe…” reprezintă componenta discursivă a actualei ediții a Festivalului. Propune o serie de colocvii și dialoguri teatrale menite, pe de o parte, să pună în discuție probleme majore ale prezentului, iar pe de altă parte, să intermedieze întâlnirea cu personalități teatrale contemporane. 

Esteticile pandemiei reprezintă spectacole născute în plină perioadă de criză ca reacție a artei în fața neantului și ca efort al câtorva creatori de a identifica noi soluții estetice, ieșiri din impas. Sunt spectacole-argument, pledoarii pentru o idee înaltă: indiferent ce se întâmplă, teatrul trebuie să își continue existența.  FNT ON AIR este realizată în parteneriat cu Radio România Cultural și Radio România Actualități. Conține un focus Cristian Munteanu, emblematicul regizor ce a influențat decisiv teatrul radiofonic românesc, relevat prin intermediul a șapte spectacole și a unei piese de teatru ce îi poartă semnătura. De o atenție specială se bucură omul de teatru Emil Boroghină, o voce unică în teatrul românesc, director fondator al Festivalului Internațional „Shakespeare” Craiova și inițiator al singurului teatru de poezie din România, Teatrul Poesis. Consacrata emisiune Vorba de cultură va găzdui o serie de dialoguri incitante cu tineri artiști prezenți în FNT. Alte șapte spectacole de teatru radiofonic validate prin multiple premii internaționale vor completa această consistentă secțiune ON AIR.

Mai multe despre festival și structura acestuia găsiți aici: https://fnt.ro/2020/fnt-30-fnt-altfel/