Cred că primele amintiri încă vii mi s-au întipărit chiar în zilele cele mai agitate ale Revoluției. Țin minte și acum cum ne târam pe jos prin aparta­ment, pentru că din Parcul Sub Arini se trăgea spre blocul în care locuiam atunci. Tot în una dintre acele zile îmi amintesc cum am plecat din oraș spre siguranță la bunicii de la țară, iar pe când am trecut viaductul de pe Ștefan Cel Mare spre Broscărie, elicoptere militare survolau zona la foarte joasă înălțime.

În afară de aceste câteva flash-backuri, n-am cum să am o privire de ansamblu a Sibiului de dinainte de 1989. Încerc așadar să fac niște comparații, să găsesc niște repere în timp, ca să aflu cum s-a schimbat orașul de la Revoluție încoace.
Comparând doar numărul de locuitori de acum 30 de ani cu cel actual, suntem tot pe-acolo, în jur de 170.000. Asta, în ciuda scăderii constante până în 2011, când eram cu aproape 25000 de locuitori mai puțini. După care, până în 2017 Sibiul reușește, pe hârtie, cel puțin, să recupereze deficitul și chiar să depășească maximul oficial înregistrat la recensământul din 1992. Dar la cum se simte și cum se aglomerează orașul în zilele noastre și dacă trendul se menține, la viitoarea numărătoare, probabil în 2021, se vor mai adăuga câteva mii de locuitori.
Dacă în anii ’90 în Sibiu scăderea s-a datorat în principal emigrării masive a sașilor, în anii 2000, odată cu deschiderea treptată a granițelor și în final aderarea la Uniunea Europeană, tot mai mulți români au ales să emigreze.

1989 pare deja atât de departe, încât acum parcă cu greu ne putem imagina sau aminti cum funcționa orașul în urmă cu 30 de ani, cu același număr de locuitori, dar fără ca de exemplu cuvintele trafic și stres să fie rostite vreodată. Astăzi, parcă stresul și traficul sunt peste tot și mai tot timpul împreună. Și cred că refuzăm să ne imaginăm cum va fi de acum peste zece ani, când cu siguranță nivelul de stres și traficul ne vor da și mai mari bătăi de cap.

Dar cum s-a ajuns aici? În timp ce fostele întreprinderi industriale și de producție, fondate sau extinse în epoca comunistă, erau preponderent pe malurile și în zonele adiacente Cibinului dar și în alte câteva zone mai centrale ale orașului, bine deservite de transportul în comun sau accesibile pe jos, astăzi toate unitățile mari de producție s-au mutat în Zona Industrială de Vest sau în Zona Industrială de Est (în mai mică măsură). Și acestea sunt relativ bine conectate la rețeaua de transport în comun, însă fiind concentrate în doar 2 zone, prea departe pentru a fi accesibile și pe jos și conectate printr-un număr restrâns de artere dinspre oraș, se creează zilnic ambuteiaje la orele de vârf și nu numai.

Nu se poate neglija însă nici faptul că numărul de autoturisme înmatricu­late per cap de locuitor a crescut constant și o va face în continuare. Creșterea numărului de mașini a mers și va merge în paralel cu procesul de suburbanizare. Construirea accele­rată de zone rezidențiale în localitățile limitrofe precum Șelimbăr sau Cisnădie a dus la o și mai mare dependență a locuitorilor acestor suburbii față de automobilul personal.
Fenomenul navetei nu este însă nou, ci poate la fel de prezent azi cum era acum 30 de ani, doar că în ziua de azi în prea mică măsură se mai face naveta cu trenul sau autobuzul. Ușurința și prețurile ridicole cu care oamenii își pot cumpăra, întreține și utiliza mașini duce de asemenea la probleme și mai mari de trafic.
Interesant este că până la construirea centurii, foarte necesară, de altfel, impresia era că ambuteiajele din oraș erau cauzate de TIR-uri și de mașinile în tranzit. Și poate chiar așa a fost pentru o scurtă vreme. Problema e că la puțini ani după ce centura a reușit să scutească orașul măcar de tragicul greu, locul TIR-urilor să fie luat de tot mai multe mașini personale care fac traseul zilnic prin oraș spre locurile de muncă din Zona Industrială Vest.
Toate aceste transformări pe care le-am menționat sunt surprinse foarte bine și în seria de imagini din satelit de pe Google Timelapse, care merg înapoi până în anul 1984. Se observă cu ușurință migrația industriei dinspre centrul orașului către vest și apariția graduală a cartierelor dormitor la granițele orașului.
Rămâne interesant de văzut și în următorii 30 de ani cum ne vom juca libertatea și independența dobândite la Revoluție. Până acum am avut și de pierdut dar și de câștigat, se vede și din satelit.