Discuțiile despre filmul documentar, rolul lui, tendințe abordate în lume, premiere, întâlniri cu regizorii și zeci de proiecții de filme pe zi, au loc în fiecare toamnă la Sibiu, o dată cu Astra Film Festival. Anul acesta, l-am întâlnit printre invitați și pe Marin Martschewski. Regizor de film și decan al secției de regie de la Deutsche Film- und Fernsehakademie Berlin (Academia germană de film și televiziune), a fost invitat să jurizeze filmele din secțiunea „România”, alături de Michael Stewart (Marea Britanie), fondator al Open City Documentary Festival și profesor la University College London, Alexandru Solomon (România), regizor și producător de film.
Aproape de finalul festivalului, sâmbătă la prânz am vorbit cu Marin Martschewski, despre cum arată lumea filmelor documentare dincolo de limita spațiului și a timpului și care este sentimentul general al unui profesor și regizor de peste 20 de ani, cu privire la viitor și la noua generație de tineri.
Anul acesta ați fost în juriul Festivalului Astra Film. Ce v-a convins să participați la acest festival?
Marin Martschewski: Am fost invitat. Nu am mai fost până acum în Sibiu și nici în România. Îmi place să mă uit la filme și m-am gândit că va fi o experiență frumoasă. Și este o experiență frumoasă. Mi-a plăcut mult.
Filmele documentare oglindesc vremurile în care trăim?
Marin Martschewski: Unele da. În mod natural. Iar alte filme privesc înapoi în istorie, însă chiar acest lucru este important pentru noi și pentru prezent, că putem învăța câte ceva din trecut pentru vremurile în care trăim acum.
Am observat că temele preponderente din acest an la filmele documentare sunt război, identitate, naționalism și tehnologizare.
Marin Martschewski: Acestea sunt problemele care ne preocupă foarte tare azi, global. Din păcate au loc multe, prea multe războaie în acest moment. Și, de asemenea, există multe probleme cauzate de naționalism, de populism, peste tot în lume. Iar eu cred că filmul documentar are o funcție foarte importantă, nu doar de a oglindi realitatea ci și de a o explica, astfel încât contemporanii noștri să înțeleagă mai bine ce se întâmplă de fapt. Aceasta este o funcție importantă a documentarului.
Putem vorbi și despre a influența perspective sau sisteme de guvernământ, de exemplu?
Marin Martschewski: Filmele documentare nu influențează sisteme de guvernământ. Sau poate o fac în mod indirect, atunci când influențează auditoriul, persoanele care întâlnesc filmele acelea. În țările democratice, posibil, se va oglindi acest lucru în momentul alegerilor. Dar nici filmul documentar nu va schimba lumea și nici arta nu o va face.
Care sunt tendințele în filmele documentare, în lume?
Marin Martschewski: Aceasta este o întrebare grea. Filmul documentar nu poate fi împărțit ușor în categorii clare. Nu este atât de simplu de definit în genuri precum este filmul artistic – Thriller, Romantic, Comedy și așa mai departe. Aceste categorii și genuri au fost inventate de producătorii care vând filme pentru a-și asigura traiul. La filmul documentar însă este destul de greu, de aceea nu se lasă influențat atât de mult de mainstream cum o face filmul artistic. În mod natural există o evoluție pe care o putem numi tendință, care s-a întâmplat datorită digitalizării. Acum găsim foarte multe filme făcute foarte repede. Mă refer aici la partea de prelucrare a filmului, la calitatea montajului, a tăierii, la calitatea lucrului cu camera, la faptul că astăzi se poate lucra foarte ușor cu mediile digitale, se pot lua anumite decizii, nu mai există restricția materialului video scump – astăzi costurile nu mai sunt atât de mari, însă în trecut erau costuri enorme pe care trebuia să le calculezi cu grijă. Acum poți să lași pur și simplu camera pornită și asta a fost. Și acest lucru poate conduce la a face filme repede și a nu le lucra în detaliu. Dar poate aceasta este numai impresia mea. Posibilitatea de a vedea filme a devenit mult mai mare cu ajutorul internetului. Acum pot găsi imediat sute de filme, ceea ce în trecut nu era posibil. Poate existau și în trecut filme care nu erau realizate atât de bine însă era mai greu să le găsești.
Cum a influențat evoluția tehnologică filmul documentar?
Marin Martschewski: Ca orice lucru, fiecare nouă evoluție tehnologică are avantaje și dezavantaje. Este foarte bine că se poate lucra repede și este chiar foarte important în industria filmului documentar, mai ales în acele filme care încearcă să urmărească viața fără a se amesteca, fără a influența povestea. Când realizezi acel gen de filme trebuie să fii rapid. Acum poți utiliza telefonul pentru a filma și poți monta un film acasă. Este mult mai posibil acum, poate pentru prima oară, să poți realiza filme fără un producător sau fără ajutorul unei televiziuni, să îți asumi direct responsabilitatea care vine odată cu filmul. Este extraordinar. Dar acest lucru are și un dezavantaj, acela de a crește numărul filmelor foarte proaste. Nu este ușor din punctul meu de vedere să faci un film documentar bun. Poate este chiar mai greu de realizat decât un film artistic. Nu ai un scenariu, decor. Mă refer la un anumit gen de film documentar, acela care surprinde viața, care descoperă oamenii pentru a-i înțelege, iar viața este adeseori…nu știi ce se poate întâmpla în următoare jumătate de oră. Aceasta este dificultatea prin care se deosebește filmul documentar.
Ce vă atrage atenția prima oară la un film?
Marin Martschewski: Eu am felul meu de a mă uita la filme și fiecare om este diferit, sper. Am observat că pot simți în primele două minute dacă un film nu este bun. Sau wow, interesant. Și mi-am dat seama că de cele mai multe ori am dreptate. Pentru mine, bineînțeles – sunt un om cu un anumit gust, îmi plac anumite lucruri și altele nu. Nu știu ce observ în primele două minute care să îmi dea acest sentiment – probabil montajul. Asta, în primul rând. Iar în al doilea rând, mânuirea camerei.
Lucrați mult cu tineri. Cum vedeți noua generație?
Marin Martschewski: Cred că noua generație este la fel cum a fost și generația noastră – sunt oameni buni și oameni mai puțini buni, sunt oameni deștepți, oameni care au o îndemânare, care fac filme și oameni care nu o au. Omul nu s-a schimbat atât de mult în ultimii mii de ani. În ceea ce privește noua generație, am sentimentul că tocmai în ultimii ani oamenii au devenit mai interesați de politică. În Germania în mod cert, dar din câte văd în media că se întâmplă în lume, cred că este la fel peste tot. Și acest lucru se întâmplă și în România. Imaginile de la televizor cu protestele din București denotă acest lucru. În rest, nu mă pot plânge, dimpotrivă, găsesc noua generație grozavă.
foto: AFF, Alex Damian
Filmele premiate la secțiunea „România” din cadrul Astra Film Festival sunt Caisă în regia lui Alexandru Mavrodineanu, pentru că celebrează gesturi simple ale umanității precum bunătatea, dedicarea și iubirea, într-o perioadă în care suferința umană pare să domine știrile și Aniversarea în regia lui Claudiu Mitcu pentru că surprinde și ilustrează prin scene surprinzător de frumoase bătrânețea și satul românesc.