Afară, o zi cu soare absolut contagios. Pe măsură ce pătrund în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, lumina se rărește. Semiobscurul îmi creează o senzație plăcută de atemporalitate. Abia deslușesc fețele-umbre ale unui public agitat. Acesta pare înghițit de o agitație cu intrări și ieșiri, schimbări de locuri, îmbrățișări și aplauze. În centrul sălii, dau de câteva dâre de lumină – monitoarele juriului. Fasciculele luminose alunecă apoi spre panoul care afișează punctajul. Și totuși, lumina, strălucitoare și energică, cade toată pe scenă, acolo unde toate se întâmplă și unde se duce lupta pentru o clipă eternă prin dans.

DSC_0379

Competiția Mondială de Balet Open-Romania este deja una cu tradiție. Ani de-a rândul, acei dansatori – numere fără nume în cadrul concursului, care strâng cele mai multe puncte pe un panou de jurizare, câștigă scena pentru o clipă de grație și de lauri. În felul acesta, numerele premiate devin nume sonore în lumea baletului.

Despre competiție, de la organizatori

Primul om, spre care am mers ca să ne spună mai multe despre această competiție, a fost chiar Ovidiu Dragoman, directorul Teatrului de Balet Sibiu.

”Spectatorii au avut ocazia să vadă dansatori din diverse culturi, care sunt balerini de o reală valoare, niște dansatori virtuoși. Este a 8-a ediție a concursului de balet, pe care o organizăm la Sibiu și a 4-a ediție, pe care o organizăm împreună cu World Balet Competition Orlando. La Sibiu au venit 148 dansatori, din 17 țări. Competitorii sunt din Republica Moldova, Suedia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia și Hertegovina, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie, Polonia, Australia, Franța, Croația, Israel.

Domnul Dragoman ne mai informează că Teatrul de Balet din Sibiu va avea 6 dansatori, care vor participa în competiție și 4 dansatori, care vor participa la gala evenimentului. ”La gală vor dansa laureații concursului, alături de o serie întreagă de stele ale baletului mondial (Adiarys Almeida, Davit Galstyan, Arianne Lafita Gonzalvez, Dinu Tamazlacaru ș.a.)”, adaugă dumnealui.

DSC_0426

”Nu dorim să fim un alt concurs influențat politic”

Vasile Petruțiu, membru al juriului, fondator și director al World Ballet Competition, ne vorbește despre ceea ce face acest concurs unul atât de apreciat.

Vasile Petruțiu:”Diferența dintre acest concurs și altele este că noi nu prea avem tangență cu concurenții, de aceea, noi îi prezentăm doar ca număr. Le dăm un număr. Nu se știe de unde vin, cine sunt profesorii, decât numai numărul și țara de unde vin. Noi, organizatorii, nici nu vrem să știm, căci nu dorim să fim un alt concurs cu politică. Ne ținem deoparte, juriul n-are voie să să se apropie de concurenți. Aceasta ne plasează concursul pe trepte înalte.”

Cei care nu se văd, dar se simt

Nimeni nu pune lumina pe fețele celor din sală, cei care în zilele de concurs sunt în mare parte susținători și doar câțiva, curioși aflați în trecere. Aproape de mine, întrezăresc cum o mamă își face cruce înainte să-i apară copila pe scenă. Mai în față, un bărbat încleaștează furios pumnul când vede punctajul pe panou, dar își îmbrățișează fata cu tandrețe când aceasta revine în sală: ”Lasă, mă copile, nu plânge. Ei n-au văzut tot ce poți tu…” Concurența se simte acut în sală. Publicul are voci diferite, emoții eterogene și doar uneori, câte un moment de perfecțiune pe scenă îi aduce pe toți împreună prin apluaze.

”Competiția este foarte strânsă. Am făcut drum lung până aici, fata mea a muncit foarte mult și evident că ne-am dori o medalie. Însă dacă nu va fi să fie, ne ambiționăm și muncim în contiuare”, ne spune o tânără mamă din public.

Mă apropii de o domn, care aducea o plasă cu fructe familiei aflate în sală. Acesta ne împartășește: ”De câteva zile, toată familia mea este în Sibiu. Nu mi-am încurajat copilul să danseze, însă fiindcă aceasta e tot ce o bucură, nu m-am împotrivit. Rolul nostru este unul foarte mare și chiar dacă pe scenă este singură și totul depinde de ea, contează mult cât de aproape i-am fost până la acel moment. Să-i vedem strălucind pe scenă, aceasta e bucuria noastră!”

DSC_0279

Cei care au stat în lumină

Pe scenă, chiar dacă piruetele sunt dezechilibrate de emoții, admiri zâmbetul dansatorului, neșters, nemișcat. În culise însă, poți vedea fețe desfigurate de durere și dezamăgire. Pe holuri, prind un grup de fetițe vesele, care se întrec în piruete și mișcări de păsări ușoare. Una dintre ele, cea mai mică, de vreo 8-9 ani, îmi mărturisește:

”Să fii pe scenă este superb (vocea i se lungește a visare).  Însă e multă muncă și multe sacrificii. Dacă nu iau niciun premiu, măcar știu că am fost pe acea scenă. Mi-a plăcut foarte mult.”

Totuși, pe lângă această bucurie scurtă a tuturor participanților de a fi fost pe scenă, laurii îi primesc doar câțiva. Premiile de excelență ale acestei ediții s-au acordat concurenților, conform categoriilor: intermediari – Momona Sakakibara, din Japonia (premiu în valoare de 500 dolari), seniori – Akane Tanaka, din Japonia (premiu în valoare de 500 dolari) și Mihai Cristian Preda, din Romania (premiu în valoare de 2 000 dolari). În finala concursului din Orlando (SUA), care va avea loc în perioada 8 – 13 iunie 2015, s-au calificat: Luca Dobos (Romania), Stefanija Gashtarska (Macedonia), Andreea Diana Dumitru (Romania), Maria Ruxandra Bodea (Romania), Momona Sakakibara (Japonia), Arisa Mori (Japonia), Akane Tanaka (Japonia), Mihai Cristian Preda (Romania).

credit photo: Cristian Bîscă