Seria spectacolelor-conferință Round Table București continuă astăzi cu invitatul special Dan C. Mihăilescu, scriitor cu o activitate prodigioasă dedicată cercetării și criticii literare, cunoscut îndeosebi publicului larg pentru emisiunea realizată timp de 15 ani, „Omul care aduce cartea”.
De la ora 19.00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Strada Știrbei Vodă nr. 33), reputatul muzicolog Valentina Sandu – Dediu îl provoacă la dialog pe Dan C. Mihăilescu care va și citi pentru publicul aflat în sală și, deopotrivă, pentru cel care urmărește online, fragmente din „Cartea simțurilor”.
„Potrivit cărui simţ vă rotiţi cu predilecţie făptura? Care dintre cele cinci (sau poate al şaselea?) vă defineşte mai apăsat şi mai autentic realitatea, aşteptările, opţiunile? Ordinea dumneavoastră lăuntrică pune tot văzul pe locul suprem, urmat de auz, miros, gust şi tactil, aşa cum ne-a obişnuit tradiţia? Cu ce simţ operează, pentru fiecare, aducerile-aminte? Acceptaţi un cutreier prin labirintul memoriei senzoriale, evocând cele mai intense, mai răvăşitoare, iniţiatice, înduioşătoare sau provocatoare senzaţii din copilărie, adolescenţă, maturitate? Ce pondere credeţi că au simţurile în manifestările profesionale ale vocaţiei dumneavoastră? Iată numai câteva întrebări menite să contureze perspectiva dintru care am gândit cartea de faţă.“ (Dan C. Mihăilescu)
Conferința-spectacol va fi completată de recitalul jazz susținut de Ana – Cristina Leonte acompaniată de Ciprian Pop (chitară) și Alex Arcuș (saxofon). Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.
Spectatorii din țară pot urmări, și de această dată, transmisiunea în direct pe platforma EnjoyTV.ro. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, după o rezervare solicitată la adresa de email round.table.bucuresti@gmail.com.
Publicul bucureștean va fi invitat în perioada imediat următoare să ia parte la două astfel de întâlniri avându-i în prim plan pe arhitectul Ștefan Ghenciulescu (10 martie) și Sorina Goia, redactor – șef Radio România Cultural (17 martie).
Dan C. Mihăilescu s-a născut în anul 1953 la București, pe 12 decembrie. A început să citească de la vârsta de patru ani și de atunci literatura i-a acordat cele mai mari bucurii și satisfacții profesionale. În ultimii 15 ani a prezentat sute de cărți zilnic la TV și în numeroase publicații literare, a participat la sute de întâlniri cu cititorii și la numeroase lansări de carte, a fost realizatorul celei mai urmărite emisiuni culturale în plan național. Cu o medie de peste 400.000 de spectatori pe minut, emisiunea „Omul care aduce cartea” a stabilit un record național de audiență pentru producțiile culturale.
Din februarie 2016, la vârsta de 62 de ani, Dan C. Mihăilescu a decis să continue activitatea temerară, de această dată în mediul online, prin realizarea emisiunii „Cartea de la ora 5”, adresându-se cu precădere publicului tânăr. Această schimbare de paradigmă se aseamănă, pentru scriitor, cu momentul începuturilor în TV: „la 47 de ani am fost scos din vizuina mea de bursuc în care mă aflam și (…) m-am lăsat aruncat pe sticlă cu o inconștiență fără margini.” Pe platforma noii sale emisiuni, publicul online poate vota cartea care urmează a fi recenzată în fiecare zi de luni și, de asemenea, este anunțat un club de lectură în cadrul căruia criticul va avea întâlniri cu cititorii, cu dialoguri pe marginea cărților preferate.
Pe lângă prezentarea aparițiilor editoriale, Dan C. Mihăilescu a publicat un număr impresionant de cărți și studii literare în volum și în presa de specialitate, a semnat zeci de prefețe/ postfețe și a tradus operele a numeroși autori din limba franceză. Prima sa carte a fost publicată în anul 1982 – „Perspective eminesciene” – pentru care a obținut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, la 8 ani de la debutul său publicistic în revista „România literară.”
Activitatea sa literară a fost distinsă de-a lungul timpului cu recunoașteri precum Premiul USR pentru traducerea integrală a dramaturgiei lui Eugen Ionescu (1999), Premiul Consiliului Național al Audiovizualului pentru emisiunea „Omul care aduce cartea” (2003), Premiul Radio Bucureşti (2004), Premiul Radio România Cultural (2007), Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2004) sau „Premiul pentru educaţie – dascălul românilor”, acordat la gala MEDIAFAX (2013).
Timp de 23 de ani (1980 – 2003), Dan C. Mihăilescu a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, iar în anul 1990 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor. În anul 1999, Dan C. Mihăilescu a fost consilier pe probleme de comunicare al Preşedintelui Societăţii Române de Televiziune. Totodată, a fost membru în juriile Uniunii Scriitorilor, UNITER, AFCN, CNC, Festivalului de Comedie, juriul pentru premiile Clubului Român de Presă, Freedom House, Dakino ş.a., a fost membru în Consiliul director al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă (2008-2011). În anul 1976, Dan C. Mihăilescu a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română, la specializarea Română-Franceză, în cadrul Universităţii din Bucureşti. În martie 2014, i s-a conferit prin decret prezidenţial Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Comandor.