Comunicat de presă
Universul fascinant al lăutarilor este prezentat la Astra Film Festival 30 în cadrul unei expoziții inedite întitulată „Dadestar chaveste”/ „Din tată în fiu”, semnată de fotograful Iulian Ignat. Expoziția a fost inaugurată luni, 16 octombrie, la ora 16:00, în foaierul lateral al Sălii Thalia, prin lansarea unui album, cu același nume, în prezența autorului. Invitat special a fost fotograful francez domiciliat în Sibiu Louis Guermond. Expoziția poate fi vizitată în perioada 15-21 octombrie, între orele 11:00 și 20:00. Iar pe 22 octombrie, între orele 11:00 și 15:00.
„Am fost cucerit de căldura, de umorul, de firescul acestor oameni și, în primul rând, de muzica lor. Îi văd ca pe niște mesageri ai unei meserii magice, purtate din generație în generație, până în ziua de azi”.
Iulian Ignat
„Dadestar chaveste” înseamnă în limba romani „Din tată în fiu”. În carte aflăm despre poveștile lor de viață și despre continuitatea acestei meserii, de-a lungul anilor, în familie. Volumul conține 64 de fotografii alb-negru, dintre care 20 se regăsesc în cea de-a 14 a expoziție personală a autorului.
Adriana Bittel, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane
„Bun gazetar și iubitor de muzici, Iulian Ignat a avut flerul să transmită istoriile orale ale unor dinastii de lăutari, dezvăluind o lume în toată autenticitatea și savoarea sa.”
„Cartea este o colecție de interviuri seducătoare și pline de miez cu câțiva dintre cei mai valoroși muzicieni populari din România de azi, totodată oameni inteligenți, reflexivi, cu o vorbire concisă și expresivă.”
Speranța Rădulescu, reputat etnomuzicolog și antropolog
Iulian Ignat este redactor şi fotograf al revistei Formula As. Cele mai recente expoziţii ale sale au fost dedicate tradiţiilor satului sibian Gura Râului, spectacolului de dans semnat Răzvan Mazilu, Urban Kiss, şi concertelor de world music , în „Buena Vista şi alte tarafuri”.