5 concerte live vor avea loc în luna februarie a acestui an, la Luxemburg, în cadrul unui eveniment denumit „Because Music Matters”. Organizatorii spun că prin acest experiment urmăresc să testeze măsurile de siguranță pe care le-ar putea folosi  în viitor ca să poată fi reluate evenimentele live.

Concertele vor avea loc între 10 și 14 februarie, pe arena Rockhal și vor respecta toate măsurile de siguranță.

Va fi organizat câte un concert pe zi, iar capacitatea va fi limitată la 100 de persoane. Participanții vor purta măști pe tot parcursul concertului, vor sta așezați și vor respecta distanțarea socială.

Artiștii vor susține concertul de pe o scenă centrală, vizibilă din toate unghiurile.

“Atmosfera va fi una intimă, cu rolul de a trezi în ascultători simțul muzicii, permițând celor prezenți să simtă energia, emoția și experiența specifice unui concert live”, scriu organizatorii pe rockhal.lu.

Potrivit acestora, prin achiziționarea unui bilet la concerte, participanții se angajează să facă, gratuit, și un test pentru depistarea Covid-19.

“Tot acest proces a fost gândit pentru a permite autorităților o monitorizare atentă a evenimentului, în vederea reîntoarcerii, în siguranță, pe viitor, la evenimentele de tip live”, mai spun organizatorii, potrivit aceleiași surse.

Programul evenimentului poate fi consultat tot pe rockhal.lu.

Sursă foto: www.rockhal.lu.