Interviu cu Ioana Grigore
În cadrul ediției de anul acesta, când Astra Film Festival a sărbătorit 30 de ani, festivalul a dezvoltat împreună cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC) un parteneriat concretizat într-un atelier de film documentar pentru tineri cu vârste între 18 și 25 de ani.
Cei 12 participanți, coordonați de Ana Vlad și Ioana Grigore, cadre didactice ale programului Masterat Film Documentar din cadrul UNATC, au lucrat vreme de cinci zile pe echipe, și, pornind de la materiale video din arhiva UNATC și nu numai, au creat propriile povești în filmulețe de maxim cinci minute. Rezultatele workshop-ului au fost prezentate la AFF 30, în cadrul unei discuții moderate de regizorul și profesorul Copel Moscu.
Anda Ionaș: Spune-mi, Ioana, de unde a pornit ideea acestui proiect, frumos și necesar pentru tineri?
Ioana Grigore: Ideea workshop-ului în cadrul Astra Film a fost a Anei Vlad, lector universitar, coordonator al masteratul de film documentar de la UNATC. Împreună cu ea și cu domnul profesor Copel Moscu, am bucuria să predau și eu la acest masterat. Și eu și Ana aveam deja în gând un workshop de film documentar în care să se lucreze pe arhive.
De ceva vreme plănuiam să facem acest lucru în cadrul școlii, așa că ediția aniversară ASTRA FILM a venit la fix pentru gândul nostru. Workshop-ul era deja conturat, și atunci am spus că acesta ar fi un moment bun pentru un parteneriat pe termen lung între UNATC și ASTRA. Anul acesta este prima ediție, dar sperăm să fie ceva recurent, să se întâmple în fiecare an.
Au aplicat mulți tineri pentru acest atelier?
Ioana Grigore: Deși am lansat apelul destul de târziu, am avut 40 de înscrieri, din care am selectat un număr de 12 participanți. Selecția a fost destul de dificilă, cu multe aplicații bune. Evident, asta nu poate decât să ne bucure, fiindcă este nevoie de un astfel de workshop, iar festivalul ASTRA FILM este un context foarte bun, fiind un reper la noi în țară în film documentar.
Aveau experiență tinerii care s-au înscris la workshop?
Ioana Grigore: Înscrierile au venit din toate colțurile țării: din Arad, Iași, Timișoara, Cluj, București, chiar și din Chișinău. Noi nu am impus experiență în film, dar interes pentru documentar. Cei înscriși au background-uri diferite. Au fost și absolvenți de film de la UBB Cluj, din Chișinău, și chiar studenți de la UNATC, din anii I și II. De asemenea, am avut înscriși de la jurnalism, de la sociologie, antropologie, arte, limbi străine, chiar și de la mate-info.
Așadar, au venit propuneri de peste tot, lucru care ne-a bucurat foarte mult. E clar că filmul documentar e un limbaj universal și începem să depășim bariera între documentar și ficțiune. Granița devine din ce în ce mai difuză. E pur și simplu cinema, nu e cinema documentar sau cinema de ficțiune.
Care au fost criteriile de selecție?
Ioana Grigore: Înscrierea a presupus trimiterea unui self tape în care motivau dorința de a participa, povesteau despre experiența lor în audio-vizual, nu neapărat cu filmul. Important era să înțelegem de ce își doresc să participe, ce vor să găsească aici, și care este relația lor cu cinema-ul în general, în ce fel îi interesează și dacă au mai avut contact sau nu cu genul acesta de proces. Celor pe care nu am reușit să-i selectăm am decis să le propunem să vină totuși ca observatori, cu acces gratuit la toate filmele din festival. Propunerea a fost îmbrățișată de câțiva dintre ei.
Cum a fost structurat workshop-ul?
Ioana Grigore: Workshop-ul a fost organizat pe durata a 5 zile. Prima zi a fost și pentru a ne cunoaște, cu mai mult spațiu pentru ei, pentru că ne interesa motivația lor, experiența și căutarea lor, de fapt. Am avut o introducere în filmul documentar, cu exemple, și am vorbit un pic despre această graniță pe care o pomeneam mai devreme, între filmul documentar și filmul de ficțiune, care, de fapt, astăzi este mai mult ca oricând dizolvată. Când vorbim despre film documentar de fapt vorbim despre cinema în general, vorbim despre film creativ, deci despre metaforă, și atunci despre artă. Și, până la urmă, cinema-ul documentar nu este realitate, este despre realitate. E deci o formă subiectivă de a pune lucrurile pe ecran.
Asta este foarte important de reținut, și despre asta vorbim și cu studenții noștri la clasă. E perspectiva subiectivă a cuiva, este o interpretare a ceea ce vezi. Apoi, am intrat în filmul de arhivă, am discutat tipurile de arhive, cum pot fi folosite, care este scopul reinterpretării și reutilizării lor, de ce ne întoarcem la ele, de ce sunt relevante astăzi. Până la urmă, ceea ce găsim într-o arhivă nu reprezintă neapărat o istorie obiectivă, ci un proces de selecție la un moment dat al cuiva. În orice formă ar fi expusă arhiva, fie prin fotografie, audio-vizual, diferite tipuri de texte, ea cred că este o propunere subiectivă.
Asta chiar și, prin simpla decuparea realității…
Ioana Grigore: Exact, exact. Din momentul în care pui camera într-o direcție, ai decupat realitatea, deci este o alegere.
Li s-a făcut un training de editare video și audio?
Ioana Grigore: Am avut un curs de montaj cu Cristian Georgescu, monteur care lucrează deja de mai mulți ani cu materiale de arhivă, și el absolvent UNATC. De altfel, noi lucrăm împreună de vreo șase-șapte ani. Eu, regizor, el, monteur, am avut de-a face cu diferite tipuri de arhive, din diferite suporturi, perioade și țări. Am avut ocazia să o reutilizăm și reinterpretăm în filmele noastre.
De asemenea, am avut un curs de sunet, ținut de Ștefan Rucăreanu, profesor de sunet la UNATC și sound designer cu experiență, care lucrează la multe dintre filmele, documentare sau de ficțiune, pe care le vedem în cinema. Pe sunet participanții nu au avut niciun fel de limitare. Au putut folosi sunetele, muzica, ambianțele sau dialogurile din arhivă, dar au putut, de asemenea, să-și înregistreze voice-over cu echipamentele pe care le-am adus noi. Ștefan a venit și cu o librărie de sunete pentru ei, dar au putut folosi și sunete din librăriile online.
În ce fel au lucrat cu arhiva? Care a fost sarcina de lucru?
Ioana Grigore: Noi am făcut o selecție de o oră și 10 minute de arhivă din diferite surse, pe care ei au folosit-o ca brut. Vorbim de filme de dinainte de ʼ90: scurtmetraje realizate în UNATC, documentare despre natură, filme de propagandă și de protecția muncii. Tema participanților a fost ca pe baza aceluiași material de arhivă, fiecare echipă să realizeze câte o poveste diferită, prin diverse tipuri de a nara prin limbajul cinematografic.
Cei 12 au fost împărțiți în patru echipe a câte trei participanți, și le-am propus niște teme, niște direcții: film de propagandă, film horror, love story și film-eseu. Asta a fost de fapt provocarea și asta este frumusețea: să vezi cum același material de arhivă poate fi reinterpretat, iată, de patru ori în forme, structuri și povești distincte. Timp de două zile au lucrat pe aceste materiale, iar noi am fost acolo pentru feedback: eu, Ana, Ștefan și Cristi.
Am avut și niște vizionări intermediare. Ei au venit mai întâi cu o propunere de poveste pe care am discutat-o. După care au făcut selecția de material și o structură în montaj și mai apoi au lucrat pe sunet, în tot demersul discutând cu noi. Rezultatele finale le-am vizionat în a cincea zi de workshop, într-o întâlnire condusă de domnul profesor Copel Moscu.
La final, l-am avut invitat pe regizorul de film documentar deja foarte cunoscut, Marc Isaacs, care a fost chiar membru al juriului festivalului, alături de Ana Vlad, în competiția românească. El a venit cu cel mai recent film documentar al său. În urma proiecției, închisă pentru publicul larg, Marc a ținut un masterclass, participanții având ocazia să îi pună întrebări.
După ce criterii ați ales echipele?
Ioana Grigore: I-am lăsat pe ei să decidă cum vor să se organizeze. S-a întâmplat ca patru dintre ei să aibă un pic de experiență în montajul de film și atunci am propus să fie în fiecare echipă câte un monteur, să se implice și din perspectivă creativă, dar și din perspectiva workflow-ului.
Cum a decurs procesul lor de lucru? Au fost lucruri care v-au surprins?
Ioana Grigore: Mi s-a părut că procesul de lucru în sine a fost bucuria workshop-ului. Din momentul în care am avut vizionarea cu materialul brut pe care ei urmau să lucreze, au devenit foarte implicați în ce aveau de făcut. Ne gândeam că or să se organizeze cu echipa într-un alt spațiu de lucru, că poate vor avea nevoie de liniște, fiecare în altă cameră. Ei bine, au rămas toate cele patru echipe în aceeași sală, sala de proiecție, și s-au organizat imediat, era ca un hub creativ. Au lucrat intens timp de două zile, aproape fără pauze de masă, depășind chiar orele din program.
Au intrat foarte mult în jocul explorării imaginilor și asta mi se pare extraordinar. Le-a plăcut probabil și pentru că aveau de a face cu ceva nou, nici unul dintre ei nu mai lucrase cu materiale de arhivă până atunci, nu se cunoșteau de dinainte, spațiul era nou. Cel mai frumos mi se pare faptul că li s-a dat contextul întâlnirii. Sunt tineri cu background-uri diferite, mai mult sau mai puțin din aceeași generație, cu aceleași interese, care pot lega prietenii și chiar colaborări pe viitor.
Imagine principală: Ioana Grigore
