„Când am plecat din România am avut doar stele în cap și uite câte am reușit să realizez cu stelele”

de Oana Ciucă Lázár

Haritina Mogoșanu este astrobiolog. Este directorul executiv al organizației New Zealand Astrobiology Network (NZAN), comunicator științific principal al Observatorului Carter din Wellington și cercetător științific la Blue Marble Space Institute of Science. Are un asteroid care îi poartă numele și, în viitorul apropiat, și-a propus să înființeze un centru de știință, astronomie și explorare spațială în apropierea Wellingtonului. „Când am plecat din România am avut doar stele în cap și uite câte am reușit să realizez cu stelele”, mi-a spus Haritina după două ore de povești pe Skype, care ar fi bune de prins într-o carte sau într-un podcast. La finalul convorbirii noastre, exact așa a și rămas: facem un podcast spațial, unde oamenii să o întrebe despre stele, cer, Marte, lună… absolut orice”.

Carter Observatory – telescopul Ruth Crisp

Când am realizat interviul cu Haritina Mogoșanu, întâm­plarea a făcut ca exact atunci să se împlinească 16 ani de când s-a mutat în Noua Zeelandă. Are 47 de ani și o bucurie în glas cum rar am mai întâlnit. Îi place să povestească cât de fascinantă e astronomia și câte mai sunt de descoperit în univers. După o oră și ceva de conversație, îmi spune „Hai, că totuși încă mă descurc bine în română”. Nici nu-mi dădusem seama că româna nu mai e limba ei uzuală. Din primul schimb de mesaje cu ea, până să programăm interviul mi-a spus să-i zic Haritina, că „așa se obișnuiește pe aici”, iar în ziua următoare, când la noi era dimineață devreme, iar la ei deja seară, mi-a trimis câteva poze de la un airshow în care participa cu un program STEM: De pe lună pe Marte „See you on Mars”, scria pe unul din bannerele NZAN, sub care a desfășurat programul. Aveam să aflu apoi multe lucruri interesante: despre experiența ei în Utah (Haritina a făcut parte din Prima Expediție Marțiană Românească, 2011, care l-a avut comandant pe Virgiliu Pop, alter-egoul contem­po­ran al cronicarului Nechifor Bugeac), des­pre internshipul la NASA, despre astro­foto­grafie sau prima expoziție dedicată planetei Marte pe care a organizat-o la Stonehenge Aotearoa în Wairarapa și pe care plănuiește să o aducă și în România.

Haritina la MDRS – Photo Virgiliu Pop

„Singura chestie care este importantă în viață este să faci ce îți place. Iar eu nu am avut șansa să fac ce îmi place în România pentru că mi s-a spus tot timpul că am de făcut aia, că trebuie să mă comport într-un anumit fel, că trebuie să am un job stabil, bani. Asta era mentalitatea în România atunci când am plecat eu de acolo, în 2005. Aici, în Noua Zeelandă, lumea își schimbă jobul cam la doi ani. Chiar așa. Dacă nu îl schimbi, e ceva în neregulă cu tine. Oamenii experimentează mult ca să-și dea seama ce le place cu adevărat. Ce am învățat eu de la astrobiologie în toți anii ăștia este următoarea treabă: că suntem unici, că suntem făcuți din praf de stele – pe bune, iar viața pe pământ este trecătoare, dar unică și extraordinară. Suntem norocoși că trăim pe planeta Pământ.”

Stonehenge Aotearoa / foto © Sam Leske

Când a plecat din România avea un serviciu bun, era inginer la o firmă de pesticide. A absolvit Facultatea de Horticultură din București și un master în Managementul mediului, la care a avut o bursă TEMPUS în Anglia. De mică și-a dat seama că pasiunea ei e astronomia, însă n-a fost să fie. N-a reușit atunci să urmeze un liceu de fizică și a mers către biologie, iarăși o știință care o pasionează.

„Aveam șase ani și a venit maică-mea într-o zi cu un dicțio­nar pe care mi l-a pus în brațe, pentru că eu o tot întrebam ce înseamnă cuvântul ăla, dar ăla… și tot așa. Și a venit cu dicționarul, mi l-a pus în brațe și mi-a spus că de acum pot să mă descurc singură. Să le caut în dicționar. Și mă uitam eu la dicționarul explicativ al limbii române și am observat o poză cu ciclul de viață al unei stele. Mi s-a părut cea mai frumoasă chestie pe care am văzut-o vreodată, iar sentimentul ăla nu s-a estompat deloc. În continuare cred că astronomia, astrofizica, de fapt, este cea mai frumoasă disciplină pe care am întâlnit-o vreodată. La liceu am studiat biologia, dar am rămas cu astronomia după mine.”

Wings Over Wairarapa Airshow

Pasiunea pentru stele a condus-o către Astroclubul din București unde își petrecea tot timpul liber. „Mă duceam la stele în fiecare marți, dacă puteam, iar in weekend plecam toți pe teren cu telescoapele. Cei mai grozavi prieteni de acolo îi am, cele mai frumoase amintiri de acolo sunt. Cu Astroclubul am făcut proiecte de popularizare a astronomiei, iar una dintre chestiile pe care începusem să le fac când eram în România, în 2003, a fost să scriu pentru Știință și Tehnică.”

La astroclub, 2003

De aici lucrurile aveau să se lege pentru viitorul profesional al Haritinei. Cineva i-a sugerat că trebuie neapărat să meargă în Noua Zeelandă, dar ea tot la stele s-a gândit. Și aia a fost. Nu s-a gândit atunci nicio clipă să plece de tot din România unde avea serviciu bun, cu bani, cu mașină, birou, costume și pantofi cu toc. Bifase tot ce trebuia ca să fie un om împlinit. Dar destinul ei nu era acolo, ci în Noua Zeelandă, unde a luat-o de la zero.

„Toată lumea vorbea atunci de Cerul Sudului și, în 2003, a venit cineva la noi la serviciu și a spus uite, ar trebui să te duci în Noua Zeelandă că e frumos. Și eu am zis că nu vreau să merg, nu vreau să emigrez. Avusesem ocazia să rămân și în Anglia unde făcusem masterul. Mă hotărâsem să stau în România să reconstruiesc țara, să fac treabă acolo. Așa a fost să fie, că în 2003-2004 s-au întâmplat niște chestii în viața mea, din alea de te întorc total pe dos și am zis hai să văd ce o fi, mă duc până acolo și mă întorc. Mă duc, văd cerul și mă întorc. Mă resetez și vin înapoi. Ăsta era planul. Nu am avut niciun gând să rămân. Deloc. Am ajuns în Noua Zeelandă, aveam 300 de dolari în buzunar și știam un prieten de la Astroclub care locuia acolo. I-am zis că vin în Noua Zeelandă, el m-a întrebat unde, iar eu habar nu aveam. Atunci el mi-a sugerat să merg în Wellington și așa am făcut. În prima seară cu cer senin am fost să vedem stelele. Mi s-a părut cea mai extraordinară chestie pe care o văzusem vreodată.”

Și a stat mult să se gândească ce alegere să facă, aproape trei ani, dacă să se ducă în Noua Zeelandă sau nu. De fapt, îmi spune că așa e firea ei, mereu nehotârâtă, pentru că vrea să facă multe lucruri deodată. Când s-a hotărât în sfârșit să plece definitiv, mai avea 10 zile până îi expira viza. „Mi-am găsit job în trei zile la un supermarket. Era un job de birou, făceam facturi și salarii. Aveam cărțile de astronomie cu mine și în pauze, la job. Într-o zi a venit la mine colega de la Resurse Umane, după trei luni de stat acolo, cu un pătrățel rupt dintr-un ziar și mi-a spus că angajau cei de la Observator (n.a Planetariul din Wellington). Am zis că n-are rost să aplic, că nu aveam studii de astronomie. Trei zile la rând a venit la mine colega, și m-a tot rugat să aplic.
Și am acceptat, ca să scap de ea. Era pentru un job de office manager pe care nu l-am obținut. În schimb, m-au sunat și mi-au propus să fiu prezentator la planetariu. Nu a durat o fracțiune de secundă să accept. Pentru că ăsta era visul vieții mele, să lucrez în astronomie, orice ar fi fost, nu conta, și la coada măturii, cum a zis omul de serviciu de la NASA – Noi am pus astronauți pe lună. Așa și eu. Acela a fost momentul definitoriu al vieții mele, când am știut ca am atins perfecțiunea. Pentru că ce este mai grozav decât asta? Și acum tot acolo sunt, la Planetariul din Wellington, din 2005.

Când am venit din România în Noua Zeelandă am fost un nimeni, nu știa nimeni cine sunt, nici limba nu o vorbeam așa de bine ca să mă pot înțelege cu ceilalți. Aici fiind, am putut să îmi aduc contribuția la niște chestii extraordinare. Am fost în Utah cu Agenția Spațială Română. Am realizat niște lucruri extraordinare așa, fără niciun fel de relații. A fost o chestie fantastică.”


În Noua Zeelandă, pe lângă tot ce a făcut cu astrobiologia ca voluntar, a lucrat aproape 10 ani pentru Ministerul Agriculturii ca analist de risc pe carantină fitosanitară. A mai absolvit un master în Securitate Internațională cu specializare în informații pentru că a vrut să înțeleagă care este cea mai eficientă metodă de a comunica științific spațiul. „Studiind acest master mi-am dat seama că, de fapt, fiecare dintre noi putem să facem diferența, să ne aducem contribuția în lumea aceasta. Trebuie doar să știm cum. În copilărie, nouă ni se spunea că nu suntem importanți, că nu avem nicio putere, că puterea este în instituție. Dar eu cred că oamenii sunt cei care fac instituțiile.”

MDRS in the Moon(s) light

Datorită cunoștințelor pe care le-a dobândit în biologie și astronomie, Haritina a fost selectată să facă parte din echipajul românesc care a realizat, în 2011, Prima Expediție Marțiană Românească în Utah (prima misiune de simulare marțiană românească, la baza de cercetări marțiene MDRS – Mars Desert Research Station – din statul Utah, SUA, aparținand Mars Society), unde s-a reîntors și cu echi­paje din Noua Zeelandă și internaționale. „A fost o experiență extraordinară, spirituală, fizică, științifică. Totală. Nu pot să spun cât de mult mi s-a schimbat viața cu călătoria aceea. Mi-am dat seama că dacă ești explorator spațial trebuie să știi câte puțin din toate. Să știi și astronomie, să știi să crești plante, să faci mâncare, curat, să știi să vorbești cu colegii de acolo să nu se enerveze. Așa am conștientizat că tot ceea ce eram eu, persoana asta care era criticată că nu are coloană vertebrală pentru că îi plac prea multe lucruri, de fapt era ca un fel de explorator spațial și de atunci am îmbrățișat tot ceea ce eram. Când am fost acolo, am simțit că trebuie să mă întorc. M-am întors de trei ori. A fost atât de frumos, atât de înălțător și eram, în sfârșit, într-o lume de care aparțineam și în care nu mai râdea nimeni de mine.”

Haritina spune că a fost toată viața astronom amator, nu profesionist, însă ea e extrem de mulțumită pentru că așa a putut să fie aproape de stele. Acum, după ce-a aterizat Perseverance pe Marte, mulți jurnaliști i-au luat interviuri pentru că e văzută ca un fel de „marțian” în Wellington, dacă a fost de atâtea ori în Utah. Anul trecut a realizat chiar o expoziție dedicată planetei Marte, prima de acest fel din Noua Zeelandă, pe care plănuiește să o aducă și în România. „E un vis de-al meu să am aceeași expoziție în limba română. Marte este o planetă pe care, probabil, o să ajungem în viitor.”

Acum construiește o grădină a lunii: „…o grădină prin care lumea să se plimbe doar când este lună plină, pentru ca nu prea te poți uita la stele când e lună plină aici este prea multă lumină să poți vedea galaxii aflate la milioane de ani lumină. Așa, pe lună plină, ne uităm la flori, iar grădina trebuie să aibă doar plante albe și frumos mirositoare. Atunci când luna este plină, florile care sunt albe sunt foarte strălucitoare.” Iar din noiembrie 2018, în fiecare vineri și sâmbătă merge la un observator în aer liber, Stonehenge Aotearoa, unde a pornit un proiect împreună cu un coleg, dedicat oamenilor interesați să vadă și să învețe despre stele. Totodată, intenționează să scrie o carte, iar acum lucrează împreună cu o echipă de la observator la un film ce compară navigația europeană și navigația așa-zis tradițională din Pacific (polineziană, mela­neziană și microneziană). „Mi-am dorit foarte mult să fac acest proiect, a fost visul meu imediat cum am ajuns, în 2005 să înțeleg care sunt diferențele, asemănările, cultura, ce instrucțiuni are fiecare. Visele pot deveni realitate: în 2018, serviciul meu a aplicat pentru un grant de 450.000 de dolari, iar proiectul meu a fost singurul ales pentru finanțare dintr-o o serie de proiecte. Nu mi-a venit să cred. Acum avem o echipă profesională, cu actori, regizor de film, manageri de proiecte, animație, ba chiar am lucrat cu una dintre echipele faimosului regizor Peter Jackson, creatorul Lord of the Rings, la înregistrarea sunetului în Miramar.”

Haritina Mogoșanu a reușit să-și împlinească visul de a fi cât mai aproape de stele, plecând în Noua Zeelandă. Însă spune că i-e dor de România în fiecare zi:
„Noua Zeelandă are cel mai frumos cer din lume. Când am venit aici am avut stele în cap și uite că am făcut foarte multe cu stelele. Acum vrem să facem aici un nou centru de știință de astronomie și explorare spațială. Astea sunt chestii extraordinare. Nu știu câte șanse ai în viață să construiești așa ceva așa că deocamdată mă concentrez pe construit. Îmi este dor de România tot timpul. Și întotdeauna am spus că sunt româncă pentru că, în sinea mea, nu am plecat niciodată definitiv, ci doar temporar ca să rezolv niște proiecte, ca și cum ai pleca în deplasare cu serviciul. Jumătate din mine este în România și va fi întotdeauna.
Cer senin!”

cover foto: Cerul sudui – regiunea Eta Carina si galaxia Marelui Nor al lui Magelan

*articol apărut inițial în Capital Cultural nr. 26