Filmul Blestemul ariciului (regia: Dumitru Budrala), unul dintre cele mai valoroase documentare românești, explorează realitatea de zi cu zi de-a lungul a 5 ani a unei familii sărace de romi și pătrunde în viața și mentalitatea acestor oameni dincolo de imaginea superficială proiectată de presă.
Filmul surprinde realitatea crudă, peregrinarea romilor pe timp de iarnă, dintr-un sat în altul, în lupta pentru supravieţuire. Regizorul Dumitru Budrala se opune numeroaselor prejudecăţi şi clişee existente despre comunitatea de romi şi propune o abordare subtilă şi fragilă a romilor care au o filosofie diferită de viaţă, reguli şi credinţe proprii după care se ghidează.
Blestemul ariciului a avut un circuit festivalier impresionant, fiind selecționat în festivaluri de prestigiu din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa. Proiecția de joi, 9 iunie, ora 19:00 de la Astra Film Cinema (Piața Mică, nr. 11) va fi urmată de o sesiune de Q&A.
Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției.