Ce au în comun arta și arhitectura industrială? Cum se poate trasforma o fabrică, o hală sau orice construcție dezafectată într-un pol urban de dezvoltare culturală? Răspunsul este adaptive reuse, o formă alternativă de conservare arhitecturală.
Această tehnică, destul de cunoscută în întreaga lume, revalorifică și prelungește viața unor clădiri industriale nefolosite. În 1968, Lina Bo Bardi a proiectat un centru cultural într-o fostă fabrică din São Paulo, iar în ’77, la Paris se inaugura Centre Pompidou, un punct de referință pentru artă și arhitectură. Într-o fostă tipografie din Lituania funcționează acum „Arts Printing House”, fenomen unic și creativ, dedicat artiștilor, în timp ce la Essen, Germania, o fostă fabrică de cărbune a fost transformată într-un muzeu de artă contemporană – Zollverein. Avem și în România câteva exemple de conversie funcțională: Fabrica de Pensule de la Cluj, Testpoint și Modulab din București.
Pentru prima dată, Sibiul intră pe lista orașelor care adoptă această metodă de revitalizare a patrimoniului, cu proiectul Fabrica de Cultură, o inițiativă public-privată, demarată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Directorul Constantin Chiriac spune că alături de inginerul Ioan Tușinean, directorul SC Construcții SA (fost IACM,ICMJ Sibiu), care a fost de acord cu punerea la dispoziție a mai multor spații, a dat startul unui proiect foarte important pentru Sibiu și pentru dezvoltarea culturii: „Fabrica de Cultură va fi și este deja cel mai important centru alternativ pentru cultură, educație și cercetare din România. În primul rând, mă refer la conținut pentru că are în patrimoniu deja trei spectacole importante și avem încă vreo cinci proiecte pe care le gândim în acel spațiu. În al doilea rând, mă refer la dimensiunea acestui centru alternativ ca mărime naturală. Vorbim de 2 hectare de teren și spații bine organizate. E foarte important că putem să aducem conținut într-o formă pe care am adaptat-o și pe care încercăm, în clipa asta, să o dezvoltăm cu fonduri europene și norvegiene, în așa fel încât spații similare, care ne sunt modele în lume, cum ar fi Parc de la Villette din Paris, să devină o realitate și în România. Toate aceste spații pe care le propunem nu sunt în centrul orașului, ci în zona cartierulul Vasile Aaron. Ceea ce facem noi acolo este un lucru de mare viziune, care va da roade extraordinare și care este la fel de important ca și construirea noului teatru în centru.”
Fabrica de Cultură este o zonă din Baza de Producție a Construcții SA (fost IACM, ICMJ Sibiu), rezultată din optimizarea spațiilor alocate atelierelor de prefabricate mari, preparare betoane, prefabricate mici, confecții, oțel-beton, reparații auto-utilaje, reabiltiare clădiri. Prin relocarea acestor ateliere în alte zone ale Bazei, au rezultat spațiile și terenurile unde a apărut Fabrica de Cultură . Baza de Producție a intrat într-un program de investiții a firmei Constructii SA, care a sprijinit dezvoltarea acestor spații culturale care astăzi găzduiesc unele dintre cele mai grandioase producții ale TNRS.
Aici au lucrat mii de oameni, unii se mai întorc din când în când să caute în arhive sau să mai vadă o dată aceste construcții, unde și-au petrecut o parte din viață. Acesta este și motivul pentru care halele din Strada Triajului, numărul 1-3 (Viaductul Vasile Aaron), nu au fost dărâmate până acum. Directorul Ioan Tușinean povestește: „Fabrica aceasta este din 1950. Se mai întreabă unii dacă mai există Baza de Producție (IACM,ICMJ,Construcții SA). Da, mai este, pentru că nu se dărâmă și nici nu se construiesc mall-uri peste tot. Aici au lucrat oameni din toată țara. Unii lăcrimează când văd Baza de Producție, pentru că aici este și o parte din viața lor. Nu am vrut să vând Baza de Producție și nici zona de aici pentru că au o semnificație pentru multă lume, eu îi știu fiecare părticică. De 65 de ani se păstrează toată arhiva. Acum, cei care vin aici să mai caute în arhivă sau vor pur și simplu să treacă pe viaductul Vasile Aaron, vor găsi Fabrica de Cultură , un proiect care s-a potrivit cu spațiile pe care le aveam aici. Eu nu mi-am dorit să demolez sau să vând Baza de Producție, domnul Chiriac avea nevoie de CEVA, aceasta a fost coincidența.”
Se creează puntea cu trecutul industrial al zonei
Însă, înainte de a apărea această potrivire sau coincidență, spațiul deja fusese gândit într-un proiect mare de revitalizare a întregii zone industriale. Chiar fiica sa, Monica Tușinean, acum architect în Germania, și-a făcut proiectul de diplomă, gândind mai multe variante de a reutiliza aceste spații. Iată că, după mai bine de 4 ani, ideea se continuă cu Fabrica de Cultură . „Tema reconversiei spațiilor industriale m-a preocupat din timpul facultății, primul proiect de acest tip fiind o strategie de salvare și protecție a zonei ICSH Hunedoara. În 2011 am lucrat în Zürich, în biroul de arhitectură EM2n, la un proiect de reconversie a unei fabrici de lapte. Au urmat o serie de expoziții foto pe această temă, însă ideea de a face un proiect de reconversie pentru halele din Sibiu poate că a pornit de la albumul editurii Igloo, Kombinat. După ’89, tendința de a da uitării tot ce a avut de-a face cu comunismul a însemnat, din păcate, ștergerea din amintirea colectivă a trecutului industrial al țării. Păstrându-l, putem reanima un spectru de sentimente care, deși manipulate abuziv în comunism, sunt în esență pozitive”, spune Monica Tușinean. Conceptul proiectului ei de diplomă, din 2012, a presupus crearea unor parametri sistemici care să permită dezvoltarea spațiului din toate punctele de vedere: un centru sportiv, un spațiu de retenție pentru toate activitățile culturale din zonă (jazz, teatru), grădinărit urban, spații de joacă. Acestea sunt soluții care pot cataliza dezvoltarea unui spațiu și care, în esență, se opun intervențiilor de distrugere.
„Denumirea Fabrica de Cultură mi se pare cea mai potrivită. Astfel, se creează puntea cu trecutul industrial al zonei, sugerând în același timp un element dinamic, un spațiu în care se creează și inovează perpetuu”, mai spune Monica Tușinean.
Încercăm să construim casa din interiorul sufletului
Iată cum un proiect gândit acum câțiva ani prinde viață într-o altă formă, dar păstrează principiile. Directorul general al TNRS, Constantin Chiriac spune că, atunci când un constructor care lucrează cu material se întâlnește cu unul care lucrează cu plăsmuirea de vise, iar cei doi se și înțeleg, cu siguranță se obțin doar lucruri frumoase: „Colaborarea cu domnul Tușinean a fost una extraordinară, reciprocă. Era al treilea an în care mutam Faustul, după ce s-a jucat în alte două spații industriale, iar eu tot căutam un spațiu potrivit. În 2015 s-a ivit această mare oportunitate și iată acum, în sfârșit avem un contract pe 20 de ani, colaborăm excelent și ne gândim serios la lucruri mari pentru viitor. Nu este vorba numai de o schimbare de destinație a unor spații, ci e vorba de viziune, de filosofie. Din acest spațiu pe care noi l-am numit Fabrica de Cultură , altădată au plecat toate materialele pentru apartamentele care s-au construit în Sibiu. Iată, acum încercăm să construim casa din interiorul sufletului.”
Fabrica de Cultură este un proiect sibian complex, care propune lărgirea orizontului cultural activ al orașului, din centru către periferie și care, de asemenea, propune soluții pentru lipsa spațiilor culturale și ajută la revitalizarea patromoniului orașului. În cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10-19 iunie), Fabrica de Cultură va găzdui mai multe spectacole, printre care: „Faust”, „Lulu”, „Metamorfoze”, „Vanilla Skype” și „Sensul Vieții”.
