Inițiat în 2013 de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, cu scopul de a sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret (2 aprilie), parteneriatul  educațional național se derulează în instituții culturale din aproape toate județele țării, angajând, până în prezent, mii de copii, părinți și cadre didactice.

Proiectul se adresează celor mici, în special copiilor de grădiniță și elevilor din clasele pregătitoare și cl.I-II, și vizează încurajarea interesului acestora pentru lectură, precum și susținerea celor implicați în activitățile didactice și educative ale copiilor. Denumirea proiectului, „Prietenie… pe o… sfoară…”, este inspirată de activitățile practice care însoțesc sesiunile de lectură. Acestea includ realizarea unor desene reprezentând grafic mai multe scene din lectura parcursă. La sfârșitul proiectului, partenerii instituționali fac schimb de desene,urmând ca fiecare instituție să expună pe o sfoară desenele primite de la ceilalți parteneri.

Ediția din acest an a proiectului propune tema „Carlo Collodi și poveștile sale minunate” și este dedicată celebrării operei literare a autorului italian. La Sibiu, proiectul este găzduit de Filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, pe parcursul lunilor aprilie și mai 2019. Sunt invitați, așadar, alături de cadrele didactice coordonatoare, copiii care doresc să asculte lectura îndrăgitei povești ”Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi. În cadrul întâlnirii propuse la bibliotecă, va fi proiectat un scurt material informativ din care cei mici vor afla detalii despre celebrul scriitor italian și opera sa literară. La finalul activității, copiii vor avea de colorat câte o fișă reprezentând fragmente din povestea plină de peripeții a tâmplarului Gepetto și a păpușii sale, Pinocchio.

„Ne bucurăm foarte mult să vedem că cei mici vin la bibliotecă pentru activități de lectură. Sperăm să prindă cu adevărat gustul cititului, să își formeze deprinderi legate de lectură, iar cărțile să le stârnească mereu interesul și curiozitatea pentru a-și dezvolta creativitatea și simțul artistic. Deși trăim timpuri în care tehnologia ne ocupă foarte mult timp și parcă nu mai reușim să ne dezvoltăm temeinic, consider că uneori este bine să ne oprim puțin din iureșul activităților cotidiene. Putem face acest lucru relaxându-ne alături de familie și prieteni sau răsfoind o carte. Indiferent unde ne aflăm, acasă, în fotoliu, pe banca din parc  sau în spațiile unei biblioteci, cărțile ne ajută să temperăm ritmul trepidant al vieții și ne oferă timp să observăm lucrurile cu adevărat importante.”, este de părere Daniela Sava, responsabilul Filialei Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Redeschisă pentru public în toamna anului trecut, Filiala Bâlea pune la dispoziție un fond de peste 13.000 de volume destinate tuturor categoriilor de utilizatori. În cele patru săli de lectură, cititorii au acces liber la raft, unde pot găsi literatură beletristică românească și străină pentru toate grupele de vârstă, literatură științifică, science-fiction, enciclopedii, dicționare, cărți de istorie, psihologie, filozofie, muzică, artă, medicină, mitologie etc. Domenii foarte bine reprezentate sunt literatura propusă în bibliografia școlară, critica literară și ficțiunea pentru adolescenți.

Publicul poate accesa serviciile Filialei Bâlea, prin intermediul unui permis valid de acces în bibliotecă, în timpul programului de funcționare:

  • luni și joi: 10:00 – 18:00
  • marți: 08:00 – 16:00
  • miercuri: 08:00 – 17:00
  • vineri: 08:00 – 15:00

În egală măsură, utilizatorii bibliotecii pot consulta disponibilitatea titlurilor dorite în catalogul electronic al bibliotecii, accesând http://bjastrasibiu.ro/catalog-online/.

Pentru derularea activităților cu copii în cadrul bibliotecii, inclusiv a celor din Programul „Școala Altfel”, cadrele didactice interesate pot face o programare direct la sediul Filialei Bâlea, din Str. Bâlea, bl.9, sau la nr. de tel. 0369 807 053.

Toate evenimentele și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.