După anii 2000, nici nu se mai punea problema să nu mergi la o facultate. Nu conta ce facultate. Mulți au ales domeniile unde nu se dădea admitere. Alții făceau câte două facultăți în paralel și mergeau și la un serviciu sezonier. De multe ori, și după terminarea facultăților rămâneau la același serviciu, cu gândul că poate într-o zi o să lucreze în domeniul studiat.
Astăzi, angajatorii din sectorul privat te întreabă prima dată ce știi să faci. De acolo se negociază salariul, apoi dacă mai e nevoie, poți să amintești și ce diplome ai. La stat, e exact invers. Dacă n-ai diplomă, poți să fii as în domeniu că e degeaba. Nu te poți angaja. Și atunci, te apuci de altă facultate la 40 și ceva de ani, ca să fie totul în ordine la dosar, dar la distanță, că nu-ți mai permiți să mergi în fiecare zi la cursuri.
De câțiva ani însă încep să se schimbe cutumele. Am întâlnit tineri care și-au descoperit pasiunile și preferă să facă cursuri de specializare după liceu decât să meargă la facultate. Alții, și-au lăsat deoparte diplomele de la facultate și s-au angajat sau și-au deschis mici afaceri în domenii în care se regăsesc. Am găsit și oameni care de peste 30 de ani au aceeași meserie, unele pe cale de dispariție, altele reinventate. În lipsa unui sistem educațional care să ne ghideze pentru alegerea potrivită a meseriei, fiecare încearcă să se descurce cum poate. Așa că, inițiativele unor oameni pot deveni surse de inspirație pentru alții.
Andreea Juravle
barista
Andreea este din Suceava, dar de trei ani locuiește în Sibiu. Cine are obiceiul să meargă la Hug the Plate sau Hug the Mug o cunoaște, cu siguranță. Extrem de sociabilă și zâmbitoare, foarte ușor discută și în limba engleză cu clienții străini. A absolvit Facultatea de Litere din Suceava. Spune că oamenii încă au tot felul de prejudecăți vizavi de domeniul în care lucrează ea, privindu-i de sus pe cei care le prepară cafeaua, fresh-ul sau mâncarea.
„Ca orice tânăr confuz după absolvirea liceului, am ajuns la Facultatea de Litere din Suceava. Nu pot să zic că m-am regăsit întru totul în ceea ce am studiat la facultate, însă fiind purtată de “trendul social” am absolvit facultatea, în cele din urmă. Simțeam nevoia unei schimbări majore astfel încât am decis să mă mut la Sibiu. Am lucrat câteva luni în marketing ca vânzătoare după care am ajuns la Hug the Mug, locul în care ma aflu și în prezent. Îmi place extrem de mult ceea ce fac în momentul actual iar satisfacția pe care o am când “oaspeții”care ne trec pragul pleacă de la noi cu zambetul pe buze nu cred că poate fi descrisă în cuvinte. Evident că lucrurile nu sunt întotdeauna roz și că există și situații neplăcute cu care trebuie să mă confrunt. Încă mai circulă în societate ideea că barmanii/chelnerii au un statut social inferior și de multe ori ești privit de sus de cei care lucreaza în alte domenii. Nu trebuie să fii foarte open minded să conștientizezi că este un job ca oricare altul, că este o meserie onorabilă, mai ales când pui suflet în tot ceea ce faci.
E greu de descris generația din care fac parte. Suntem într-o perioadă de tranziție cu trenduri sociale din ce în ce mai diverse însă mă consider o persoana moderată, nu îmbrățisez toate trendurile care apar destul de frecvent.
Cred că sistemul nostru de învățământ e unul deficitar la multe capitole și, din păcate, încă perpetuează o mentalitate comunistă. Elevii/studenții sunt văzuți ca o masă amorfă ce trebuie să asculte orbește de ceea ce zice profesorul, un semizeu a cărui autoritate nu trebuie pusă la îndoială. Sper totuși ca noile generații care sunt pe punctul de a le înlocui pe cele precedente, să ridice nivelul calitativ al învățământului românesc.
Ilie Prejoianu
poștaș
Ilie Prejoianu are 53 de ani. Este poștaș din 1987. Nu a urmat vreo școală în domeniu, s-a format la locul de muncă. Crede că peste 10 ani meseria lui nu va mai exista. Încă de acum nu mai vin oamenii să se angajeze pentru că e mult de lucru și nu e așa de bine plătit. Și asta se resimte în tot sistemul. Deși a avut multe ocazii să-și schimbe locul de muncă, spune că nu s-a gândit să facă altceva pentru că meseria de poștaș o face din pasiune. De-a lungul timpului, s-a creat o relație frumoasă între el și oamenii cărora le duce corespondența. Are același traseu de 32 de ani. Merge cu bicicleta și cu gențile alea mari pe care le știm și noi dinainte de ’90. Doar că acum nu mai sunt din piele, ci din vinilin.
„Când m-am angajat eu, în 1987, era luna noiembrie. Grea perioadă. În decembrie era și mai greu fiindcă se contractau abonamentele pentru anul viitor. A fost foarte mult de muncă. De dimineața până seara, la ora 22.00. Atunci era Poșta Română și atât. Nu erau telefoanele astea moderne, poșta și telefonia erau una și aceeași. Toate au evoluat, nu mai sunt cum erau pe timpuri. Ceea ce făceam eu acum 30 de ani singur, azi sunt cinci – șase curieri care fac același lucru. Atunci făceam numai eu.”
După mai bine de 30 de ani, cu toate inovațiile în tehnologie, Ilie Prejoianu spune că pentru meseria lui nu s-a schimbat nimic: „Noi tot aceeași meserie o facem, tot așa prost plătită e. Vedeam o schimbare dacă am fi avut și noi, cum au cei de la curierat, o chestie din-aia de pui degetul acolo și nu mai trebuia să-i dau lista să semneze. Tehnologia, aia era o schimbare. La noi e încă cu pixul și hârtia. Nu mă deranjează nici că omul scrie cu pixul, dar ar fi mai ușor, ar merge mult mai repede treaba.”
Meseria ar mai avea prestigiu și astăzi, spune domnul Prejoianu, „doar că nu mai sunt oameni. Sunt lipsuri. Sunt puțini care s-au angajat de curând. Azi, important e să vină cineva să se angajeze, calitățile contează mai puțin acum. Nu ai de unde să cunoști zona. Dacă te trimite undeva și nu ai mai fost niciodată, o să înveți. Sunt oameni care au venit, au lucrat o săptămână sau două și au plecat. Au renunțat. Lipsurile le acoperim cum putem. Mai iau eu o stradă, mai ia colegul o stradă.˝
Domnul Prejoianu duce corespondența la peste 700 de familii. S-a creat o prietenie frumoasă, ceea ce l-a făcut să nu renunțe la această meserie: „Lucrez cu aceiași oameni de atâta vreme și pentru mine nu s-a schimbat decât faptul că nu-i mai duc cinci scrisori, ci numai una. Îmi place relația cu oamenii, faptul că suntem ca o familie. Ne cunoaștem, îmi cunosc familia. Și dacă merg la piață sau în oraș, mă întâlnesc cu nu știu câți oameni pe care îi cunosc. Am avut ocazia de nu știu câte ori să plec, dar n-am vrut. Și dacă e mai bine plătit și faci ceva ce nu-ți place? Așa, mai bine te mulțumești cu puțin și faci ceva ce-ți place. Lucrul cu oamenii îmi place. Și prietenia dintre noi. De atâția ani de când mă duc cu corespondența, nu mai zic „vine poștașul”, ci spun „vine Iliuță”!
Raluca Luță
stewardesă
Raluca a absolvit Jurnalistică din
Sibiu în 2007. A lucrat puțin timp în domeniu, dar și-a dat seama că nu i se potrivește meseria de jurnalist și așa au început căutările. De șapte ani lucrează în domeniul aviatic și spune că e cel mai potrivit job pentru ea.
„Am absolvit Facultatea de Jurnalistică din Sibiu, după care am urmat cursurile de masterat în cadrul aceleiași facultăți, specializarea Publicitate și Brand. Am cochetat, apoi, cu jurnalismul, fiind reporter la un ziar local, Pulsul Sibian, apoi redactor la o revistă de lifestyle (Glam Magazine). Din păcate, nu m-am regăsit în acest domeniu și nu m-am văzut profesând pe termen lung, motiv pentru care am ales să administrez magazinul unui prieten. Așa, am descoperit că am o anumită orientare spre tot ce înseamnă “customer service”. Am hotărăt să caut joburi peste hotare în acest domeniu. Din pură întâmplare, aplicasem pentru jobul de însoțitor de zbor, undeva în Emiratele Arabe. Îmi amintesc că în 2012 concurența era acerbă, a fost un drum destul de anevoios până am ajuns aici. Nu știam exact ce implică acest domeniu al aviației. Credeam că este suficient să fii puțin draguță și să zâmbești , însă acest job presupune o pregătire intensă, atât la nivel de cunoștințe, cât și la nivel practic în Centrul de Pregătire de clasă mondială WizzAir, de la Budapesta. Cei din jur au fost puțin sceptici, în special familia. Știm cu toții că stewardezele sunt catalogate uneori greșit. Există multe prejudecăți în acest domeniu, multe comentarii răutăcioase cum ar fi „ești doar o chelneriță la înălțime”, însă acest domeniu presupune mult mai mult decât se observă din afară. Nu e de ajuns să fii frumoasă și să zâmbești. Vă asigur că suntem pregătiți pentru a face față oricărei situații sau probleme la bord. Servirea băuturilor și a alimentelor este doar varful icebergului în trainingul nostru. Atât eu, cât și colegii mei, știm cum “funcționează” o aeronavă, suntem pregătiți să facem față oricărei situații medicale, așa că, vă asigur că sunteți pe mâini bune când călătoriți cu noi. Din fericire, cei apropiați m-au susținut și au ajuns la concluzia că este cel mai potrivit job pentru mine.
Cred că ar trebui introduse mai multe cursuri practice care să-i dezvolte pe tineri din punct de vedere emoțional. Contactul cu oamenii este primordial și ajută la dezvoltarea unui caracter frumos, în special dacă alegi un job unde trebuie să ai “grijă” de ceilalți. Și, dacă tot am menționat de „public”, cred ca ar trebui să îi învățăm pe tineri cum să scape de trac și să practicăm mai mult „vorbitul în public”. Sunt sigură că ar ajuta foarte mult introducerea unor cursuri de dezvoltare personală, deoarce inteligența emoțională este extrem de importantă și cu cât lucrezi mai mult la acest aspect, cu atât mai mult vei fi capabil să înțelegi nevoile celorlalți.˝
Mădalina Vlădulescu
food photographer
Mădălina a studiat la Facultatea de Istorie și Patrimoniu Sibiu. A urmat un master în domeniu și, între timp, s-a angajat operator bancar cu gândul că va fi ceva temporar. A lucrat acolo 9 ani până într-o zi când și-a dat demisia și a început să-și dedice timpul pasiunii pentru gătit și fotografiei de produs.
„Până acum câțiva ani nu aș fi știut să spun care e pasiunea mea, în ce domeniu aș lucra cu plăcere. Am avut de-a lungul timpului mai multe idei legate de ce vreau sa fac, ce carieră vreau sa am: moderator de emisiuni culturale, avocat, bancher, profesor. După ce am absolvit liceul, am ales Facultatea de Istorie pentru că fusese una dintre opțiuni unde am încercat și am intrat la fără taxă. După terminarea facultății am realizat că nu îmi doresc să profesez în domeniu și astfel am ajuns sa lucrez operator bancar. Nu îmi plăcea dar mă gândeam că va fi oricum ceva temporar. Am rămas acolo 9 ani. După alte cursuri (am mai făcut și un curs de Resurse umane), căutări interioare, căutări exterioare, momente de rătăcire, mi-am descoperit pasiunea pentru gătit și foodphotography… a venit firesc, după ce mi-am schimbat stilul alimentar și am început să gătesc acasă. Și astfel, la 30 de ani mi-am dat demisia, fără să am un plan bine pus la punct cu ce o să fac în continuare. Iar astăzi, pot spune că mi-am descoperit pasiunea. Fac foodphotography pentru câteva business-uri mici din Sibiu și experimentez în bucătărie.
Când am hotorât să demisionez, reacțiile celor apropiați au fost oarecum previzibile. Părinții nu înțelegeau cum demisionez de la un loc de muncă stabil, cum o să mă întrețin. Le-am înțeles grijile, într-o anumită măsură, pentru că societatea ne-a învățat că a avea un loc de muncă este cel mai important. Chiar dacă nu lucrezi cu pasiune, important este să te trezești dimineața și să pleci către un serviciu.
Dar eu cred că generația noastră este mult mai curajoasă în a-și urma visele și pasiunile și să privească dincolo de zona de confort. Asta poate pentru că era în care trăim azi ne pune la dispoziție mai multe tool -uri pentru a ne exprima. Și nu este niciodată prea târziu să îți schimbi viața sau să descoperi ce îți place.
De multe ori credem despre noi că nu avem niciun talent. Eu cred că nu există om pe lumea asta care nu dețină un talent. Iar aici o vină are și sistemul nostru educațional care ne face să credem că adevărata noastră valoare este dată de niște cifre scrise într-un carnet.
Einstein are un citat care sună cam așa: «Arta supremă a învăţătorului este de a trezi bucuria în exprimarea creativă şi cunoaştere».˝
Cosmina Ciucă
Florina Frunzete
make-up artist
Florina are 32 de ani. E născută la Sibiu. A studiat la Facultatea de Știinţe Socio-Umane din Sibiu, Departamentul Psihologie. Momentan urmează un program de formare în Psihoterapie Cognitiv Comportamentală la București și, în paralel, este înscrisă la un curs de NLP Practitioner Integrativ (Neuro-linguistic programming) în Sibiu. De aproximativ șase ani lucrează în domeniul esteticii. Predă cursuri de machiaj în cadrul Academiei de înfrumusețare Reflexovital unde este trainer/formator.
„Nu-i o rușine, așa cum cred mulți, să fii coafeză, machior, tâmplar sau mecanic auto dacă există pasiune. În mâinile unui pasionat, orice meserie poate deveni o artă care să ofere satisfacții mult mai mari decât o diplomă care, la urma urmei, poate să nu ofere nimic decât dezamăgiri.
Din păcate ajungem la facultate cu zero consiliere şi orientare şcolară şi profesională, drept urmare când este pusă problema viitorului profesional și nu numai, tinerii au tendința de a se orienta cu o foarte mare ușurință spre ce este la modă, ce este uşor. Am terminat liceul, trebuie să fiu şi eu student undeva. Pe de altă parte, sunt familii care aleg sau impun copiilor să îmbrățișez profesii care nu concordă cu aptitudinile și calitățile lor, ignorând astfel voința copilului. De aceea, s-a ajuns să existe psihologi fără clienți, medici care nu iubesc ceea ce fac etc.
Sistemul educaţional, din nefericire, se bazează mai degrabă pe cantitate decât pe calitate, ceea ce se întâmplă în învăţământ este din alt film în raport cu cerinţele şi dinamica societăţii actuale. Cred că e nevoie de metode moderne de învățare care să-i ajute pe elevi să-și cunoască și să își dezvolte abilitățile necesare pentru viața profesională. Un rol esențial în alegerea viitoarei profesii/ meserii pe care o va practica mai tarziu copilul de azi, îl are și familia pe lângă școală.
Florina mai spune că felul în care ne raportăm noi înșine la ceva anume este cel mai important lucru:„am ales să mă raportez în primul rând eu cu respect la ceea ce fac din și cu pasiune indiferent de poziția socială a acestei meserii, acest lucru reflectându-se și în exterior. La momentul actual sunt machior de aproximativ 6 ani, am descoperit însă arta machiajului în urma unui lung șir de încercări tot în domeniul esteticii și frumuseții. Activitatea o desfășor într-un salon din Sibiu unde am un spațiu închiriat. Atunci când nu sunt la salon, predau cursuri de machiaj în cadrul Academiei de înfrumusețare Reflexovital unde sunt trainer/formator. Cred cu tărie că fiecare ajunge exact acolo unde îi este locul mai devreme sau mai târziu.
Prejudecățile mor greu, spune Florina, care s-a confruntat cu câteva situații în care nu s-a simțit confortabil cu reacțiile celor din jur. „S-a întâmplat să fim mai mulți oameni la masă, la un eveniment, iar când a venit vorba de ce face fiecare și eu am spus machiaj s-a făcut liniște și au avut o expresie de genul: Da, te întreține maică-ta. Asta a fost cu ceva ani în urmă, când o meserie nu era ceva lăudabil. Societatea respecta inginerii, medicii ș.a. Acum lumea e mai informată. Știe că de cele mai multe ori dintr-o meserie poți face chiar mai mulți bani decât un inginer. S-a schimbat mult și modul meu de a mă raporta la meseria mea. La început ezitam, după, am fost mândră, iar prin atitudinea mea am reușit să îi fac si pe cei din jurul meu să privească altfel”.
Elena Călinescu
Mihai Neagu
gelatier
Mihai Neagu, 34 de ani, gelatier
Mihai a absolvit Facultatea de Drept din Brașov. Și-a dat seama că nu prea are multe în comun cu meseria de jurist sau avocat și a încercat alte domenii. Câțiva ani a fost barman, apoi și-a deschis cu un prieten o pizzerie și un bar. Când a venit criza, a închis afacerea și a plecat în Italia. Aici a descoperit meseria de gelatier și pasiunea lui pentru acest domeniu. A urmat un curs de specializare, a făcut practică acolo, toate cu gândul să se întoarcă în Brașov și să-și deschidă o gelaterie. Astăzi are o afacere de succes și spune că meseria pe care și-a ales-o îi dă o satisfacție foarte mare.
„Am studiat dreptul, dar mi-am dat seama că nu prea am eu multe în comun cu domeniul ăsta. Am încercat să fac altceva. Am lucrat foarte mulți ani ca barman unde îmi plăcea să fac tot felul de cocktail-uri, de amestecuri și combinații. Mi se părea ceva super tare. După, am avut bussiness-ul meu în România, în perioada cu criza, un bar cu pizzerie împreună cu un alt prieten. Am prins perioada crizei și a trebuit să renunț că nu era foarte profitabil. Am ales să plec în Italia unde am lucrat în același domeniu, la bar, până am descoperit înghețata.”
Mihai i-a spus șefului său că ar vrea să învețe să facă înghetață și să deschidă în România o gelaterie. Norocul a fost că și șeful învățase de la tatăl său cum se face o înghețată bună.
„Fiecare gelatier are niște parametri. Rețeta lui trebuie să se încadreze în niște parametri, după care poate să-și facă fiecare orice sortiment, asta depinde de produsele pe care le folosești, depinde de fructe, depinde de lapte. Un gelatier trebuie să calculeze câte fibre, câte părți solide, lichide, cât zahăr are o rețetă de înghețată astfel încât să fie echilibrată complet. Adică să nu se înmoaie, să nu piardă aerul, să nu se întărească.
Eu, de exemplu, deși în Italia este foarte rar întâlnit, am ales să lucrez cu lapte proaspăt, lapte de vacă. Primesc în fiecare dimineață lapte de la fermă pe care îl procesez eu, îl pasteurizez eu și din el fac înghețata. Nu cumpăr lapte direct pasteurizat.
M-am întors în 2015 la sfârșit. În primăvară, împreună cu un prieten am deschis gelateria. Eu am fost convins 100% că o să meargă, deși prieteni, rude, de prin Italia sau România îmi spuneau că fac înghețată într-un oraș în care sunt doar 3 luni de vară și eu vin cu un produs de vară. Asta e concepția noastră, a românilor, că înghețata artizanală este doar un desert. Alte țări, de exemplu țările nordice nu o consideră un desert, ci un aliment pentru că înghețata artizanală conține lapte, frișcă, fructe, toate naturale. Și atunci e ca un aliment.”
A început în 2016 cu 20 de sortimente de înghețată, acum are peste 100, iar de unele combinații chiar e mândru, cum ar fi înghețată cu lămâie, mentă, ghimbir, sau ciocolată picantă, portocale cu busuioc, zmeură cu rozmarin, sau ananas cu proseco.
L-am întrebat pe Mihai cum vede meseria de gelatier și de ce e nevoie ca să reușești în acest domeniu: „E o meserie superbă. Muncești foarte mult, dar și satisfacția e foarte mare. Când vii la muncă și vezi că toți clienții că pleacă cu zâmbetul pe buze e un sentiment foarte plăcut. Cred că e nevoie de multă perseverență, atenție și să-ți placă. Să faci lucrurile cu suflet. Am avut zile în care am lucrat și 17 ore. Dar simt altfel oboseala. Când vezi clienții mulțumiți ai o satisfacție extraordinară.”
Cornel Popa,
electrician
Încă din copilărie, Cornel Popa a fost atras de montaje electronice și experimente. Bunicul acestuia era electrician bobinator. A observat vocația pe care nepotul său o avea pentru acest domeniu și l-a sprijinit financiar pentru a-și putea procura accesorii și reviste tehnice. A urmat școala în același domeniu și a fost încurajat constant de profesori. În 1986 a absolvit Școala Profesională în cadrul Liceului Agricol, profilul electrotehnic. Are o experiență de 33 de ani în acest domeniu și spune că e împlinit din punct de vedere profesional. În prezent, este angajat la Complexul Național Muzeal ASTRA, în calitate de electrician întreținere.
„Pentru mine, a fi electrician înseamnă împlinirea pe plan profesional și implicit pe plan financiar și familial. Este meseria care a reușit în tinerețe să mă convingă că este mai mult decât un hobby. Îmi place să fiu întrebat cum de am ales această meserie și răspund cu mare drag la întrebare, deoarece am fost călăuzit pe acest „drum” de familie. Când eram elev la școala generală, îmi plăcea foarte mult să meșteresc tot felul de montaje electronice și instalații cu becuri și baterii. Bunicul din partea mamei, care a aflat de această pasiune, m-a ajutat cu mici sume de bani pentru a-mi putea procura accesorii și reviste tehnice. Menționez că, la acea vreme, bunicul meu a fost electrician bobinator și, în mod cert, se gândea că poate cineva îl va moșteni. Se pare că nu s-a înșelat. O altă persoană care a contribuit la formarea mea pentru viitoarea carieră a fost profesoara de fizică de la școala generală. Dumneaei a înțeles că am o pasiune pentru această meserie și m-a determinat să particip activ la executarea experimentelor în timpul orelor de fizică. În felul acesta, am reușit să înțeleg fenomene care se întâmplau cu ajutorul aparatelor din laborator.”
Consideră că domeniul în care lucrează este vital pentru viața cotidiană: „Ritmul de dezvoltare este cât se poate de alert, cerințele din partea celorlalte domenii și din partea consumatorilor sunt foarte mari, iar asta implică o dezvoltare continuă în producerea, transportul și distribuția curentului electric. Așa cum este și în alte domenii, lucrurile evoluează extraordinar de repede. Există tot timpul un motiv de perfecționare, exploatarea energiei electrice fiind un domeniu extrem de sensibil din perspectiva tehnologizării.”
În egală măsură, Cornel Popa este convins că alegerea unei meserii încă de pe băncile liceului este benefică pentru noile generații. „Învățământul dual este cea mai bună soluție pentru o bună calificare. Absolvenții au șanse reale de a găsi un loc de muncă. A învăța și a pune în practică ceea ce există în teorie, mi se pare cea mai sigură metodă de a asimila informație, un lucru important pentru tinerii care își doresc nu doar o simplă carieră, ci un drum în viață.”
Anamaria Enescu
Ilustrație Diana Blaga
