Oraşul Ani a fost condus de către foarte multe regate şi imperii de-a lungul secolelor. Ani era locuit de mii de oameni, devenind un centru cultural şi de putere regională, sub dinastia armeniană bagratidă. În ziua de azi, este un oraş fantomă abandonat şi straniu, aflat pe un podiş în zonele muntoase izolate din nord-vestul Turciei, la 45 km distanţă de oraşul de frontieră turcesc Kars.
În timp ce mergeţi printre multele ruine lăsate deteriorării de 90 de ani, singurul sunet este cel al vântului ce şuieră printr-o prăpastie ce marchează graniţa Turciei cu Armenia.
Ani, sursă foto: Linda Caldwell/Alamy
Vamă a multor conducători
Vizitatorii care trec prin oraşul Ani sunt întâmpinaţi de o panoramă a ruinelor vechi de trei secole şi stăpânite de imperii precum bagratid, armenian, bizantin, selgiuc turcesc, georgian şi otoman. Podişul Ani a fost cedat Rusiei odată cu înfrangerea Imperiului Otoman în Războiul Turco-Rus din 1877-1878. După izbucnurea Primului Război Mondial, otomanii au luptat pentru a recucerii nord-estul Anatoliei. Deşi au redobândit oraşul Ani şi zona inconjurătoare, regiunea a fost dată noii Republicii a Armeniei. Zona şi-a schimbat proprietarul ultima dată, după ce noua Republică Turcă a capturat-o în timpul Razboiului de Independenţă Turc, din 1920.
Credit foto: Joseph Flaherty
Un teritoriu aprig contestat
Ruinele unui pod antic pe râul Akhurian, ce se intinde de la baza prăpastiei pentru a crea o graniţă naturală, sunt adecvate, având în vedere relaţiile turco-armeniene lung discutate. Cele două ţări au fost în dezacord privind uciderea în masă a armenienilor de către Imperiul Otoman, în timpul Primului Război Mondial, iar Turcia şi-a închis graniţa cu Armenia în 1993, ca şi răspuns al conflictului teritorial dintre Armenia si aliatul Turciei, Azerbaijan.
Credit foto: Joseph Flaherty
Încercarea de a salva ruinele
Deşi discuţiile despre Ani se concentrează asupra tensiunilor dintre Turcia şi Armenia, există un efort al arheologilor şi al activiştilor în desfăşurare, pentru a salva ruinele care au fost abandonate, în favoarea unor zone mai uşor accesibile şi mai puţin istorice, din antichitatea clasică. Istoricii au discutat de mult timp importanţa orasului Ani ca o legătură medievală uitată, şi ca urmare, Ani se afla acum pe o listă de încercare de recunoaştere drept loc de Patrimoniul UNESCO. Cu puţin noroc şi muncă de restaurare prudentă, incepută în 2011, aceştia sunt capabili să prevină efectele timpului.
Credit foto: Joseph Flaherty
Oraşul a 1.001 de biserici
La apogeul său, în timpul secolului XI, cercetatorii estimează populaţia oraşului Ani la 100.000 de locuitori. Lucrările artistice bazate pe descoperirile arheologice prezintă un centru medieval plin de viaţă, aglomerat, cu un număr vast de locuinţe, ateliere artizanale şi biserici impresionante imprăstiate peste tot.
Cunoscut ca “Oraşul a 1.001 de biserici”, conducătorii şi negustorii armeni din Ani au finanţat un număr extraordinar de lăcaşuri de cult. Toate au fost proiectate de către cei mai mari arhitecţi şi artişti. Deşi denumirea a fost exagerată, arheologii au descoperit dovezile existenţei a cel puţin 40 de capele şi mausolee până în prezent.
Credit foto: Joseph Flaherty
O catedrală impunătoare
O redută de caramidă de culoarea ruginii, Catedrala oraşului Ani conturează aşezarea, acum abandonată. Deşi cupola acesteia s-a prăbuşit în timpul unui cutremur, în 1319, iar un secol mai târziu, alt cutremur i-a distrus colţul din nord-vest, încă are o dimensiune impunătoare. Aceasta a fost terminată în 1001, în timpul domniei regelui armean Gagik I, atunci când bogăţia şi populaţia oraşului Ani a fost la apogeu. Trdat, renumitul arhitect armean, ce a proiectat-o, i-a servit şi pe bizantini, ajutându-i să repare cupola catedralei Hagia Sophia.
Credit foto: Joseph Flaherty
Jumătate din biserică
Numai jumatate din biserică a rămas în picioare – un monument dedicat atât dibăciei artistice a dinastiei armene bagratide, cât şi inevitabilităţii timpului. Sprijinit acum de către schele extinse, catedrala a fost o ispravă arhitecturală impresionantă, atunci când a fost construită. Aceasta avea 19 arcade şi o cupola, toate fiind construite din bazalt vulcanic de culoare roşie-maronie.
Biserica a adapostit, de asemenea şi o parte a Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Iisus. Protectorul bisericii, Prinţul Ablgharib Pahlavid ar fi obţinut relicva în timpul unei vizite la curtea bizantină din Constantinopol.
Credit foto: Joseph Flaherty
O biserică adecvată unui prinţ
Construită aproximativ la sfârşitul secolului X, Biserica Sfântului Grigore Luminătorul, o capelă cu 12 feţe, are o culopă sculptată cu arcade întunecate, bolti menite doar înfumuseţării, în loc să ducă spre intrare. La începutul anilor 1900, un mausoleu a fost descoperit, îngropat sub aripa nordică. Conţine, cel mai probabil, rămăşiţele prinţului Grigor Pahlavuni şi al familiei acestuia. Din păcate, ca şi multe din terenurile din Ani, mormântul prinţului a fost jefuit în anii 1990.
Credit foto: Linda Caldwell/Alamy
Rămăşiţele unui oraş subteran
În partea opusă a Bisericii Sfântului Grigore de Abughamrentsare există o serie de peşteri săpate în piatră. Unii istorici speculează faptul că acestea sunt mai vechi decât oraşul Ani. Peşterile sunt deseori descrise ca fiind “oraşul subteran” al Ani. Semnele indică folosirea lor drept morminte şi biserici. La începutul secolului XX, unele peşteri erau încă folosite ca locuinţe.
Credit foto: Joseph Flaherty
O biserică ce veghează
Biserica Sfântului Grigore stă vigilentă deasupra prăpastiei care separă Turcia de Armenia. Administrată de către un negustor bogat şi construită în 1215, biserica a fost ridicată atunci când regatul Georgiei a acordat oraşul Ani ca feudă zakariennilor, descendenţii conducătorilor armeni. Pe timpul iernii, biserica singuratică oferă o privelişte izbitoare a stepei armene, acoperită cu zăpadă.
Credit foto: Joseph Flaherty
Frescele acoperă zidurile
Biserica Sfântului Grigore este una dintre cele mai bine păstrate clădiri din Ani. E decorată cu rămăşiţele picturilor, ce înfăţisează scene din viata lui Hristos şi a Sfântului Grigore Luminătorul. Ciclurile de fresce detaliate nu făceau parte din arta armeană din acele timpuri, ducând la concluzia că acestea erau, cel mai probabil, georgiene.
Credit foto: Joseph Flaherty
Un minaret islamic încă stă în picioare
Imperiul Selgiuc – un stat turcesc din Anatolia, ce i-a alungat pe bizantini şi a cedat Imperiului Otoman – a controlat cea mai mare parte din nord-estul Turciei şi Armeniei, incepând cu jumătatea anilor 1000. Însă, în 1072, acesta a acordat controlul oraşului Ani unei dinastii islamice de origine kurdă, Shaddaditii. În scimb, Shadaditii şi-au lăsat amprenta asupra oraşului Ani prin clădiri precum moscheea Manuchrir. Minaretul acesteia se ţine pe picioare încă de pe timpul când a fost construită. Restul moscheii este, cel mai probabil, o completare din secolele XII si XIII.
Credit foto: Joseph Flaherty
Originile Ani sunt puse în discuţie
Scopul iniţial al moescheii Manuchrir este dezbătut de către Turcia si Armenia. Unii sustin că acea clădire a servit ca şi palat pentru dinastia armaniana bagratida şi a fost convertita mai tarziu intr-o moschee. Alţii sustin faptul că a fost construită ca şi moschee de la început, deci fusese prima moschee turceasca din Anatolia. Din 1906 până în 1918, moscheea a servit drept muzeu al descoperirilor arheologice ale săpăturilor din Ani de către arheologul rus Nicholas Marr. Indiferent de originea clădirii, cele patru ferestre elegante ale moscheii oferă privelişti spectaculoase.
Credit foto: Joseph Flaherty
Zidurile orasului formidabil de altă dată
Zidurile oraşului Ani par gata să se prăbuşească. Însa, atunci când au fost construite, în secolul X, au fost proiectate pentru a oferi o apărare formidabilă. Familia de regi Baratid le-au construit pentru a fortifica noua lor capitală. De-a lungul secolelor, au protejat locuitorii oraşului împotriva multor asedii. Aceste metereze, împreună cu locuitorii oraşului Ani au asistat la conflicte sângeroase dintre bagratizi şi bizantini şi intre bizantini şi selgiuci.
În ciuda trecutului, ca şi câmp de război, ruinele reprezintă multe perioade din istorie, în care oraşul a trecut prin multe scimbări culturale, religioase şi artistice.
Credit foto: Joseph Flaherty
sursă: bbc.com
traducere: Alex Dodiţă
