Cum să simți muzeul prin prisma dansului? Plec cu întrebarea în minte către Piața Mică. În fața porții verzi din lemn masiv, văd de la depărtare câteva siluete. După ținută îmi dau seama ușor că sunt câțiva balerini. Alții trec pe lângă mine. Ne îndreptăm în același loc: la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”. Aici se va desfășura peste puțin timp repetiția generală a spectacolului „Simțuri. Spectacol expoziție”.

De vineri seara până acum, am avut vreme destulă să rememorez mișcările balerinilor în holul muzeului, în sala unde se proiectează filme de la Astra Cinema sau în subsol. După ce am discutat cu coregrafii, dansatorii și organizatorii proiectului, cred că și la Sibiu e loc pentru performanță și viziune, iar scena e acolo unde publicul vine să întâlnească artiștii.

Despre Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” se știe că este axat pe cercetarea și valorificarea patrimoniului de etnografie extra-europeană. Despre Teatrul de Balet din Sibiu se știe că este o companie unică în România datorită componenței internationale a corpului de balet și a repertoriului, care este destul de complex, de la clasic, până la contemporan și neoclassic. Cele două colaborează pentru prima dată în cadrul unui proiect ce aduce în fața publicului atât o expoziție, cât și un spectacol de dans contemporan. Ambele evenimente se desfășoară simultan și au aceeași temă: cele cinci simțuri (auditiv, vizual, tactil, gustativ și olfactiv). Scena de spectacol ia altă formă, expoziția devine una itinerantă, iar vizitatorii pot deveni parte activă a spectacolului. Dintr-o camera în alta, vezi altceva. Ești invitat să simți, să auzi, să vezi, să guști un altfel de spectacol.

Gabriela Deldago, unde dintre solistele Teatrului de Balet Sibiu, îmi spune că această experiență va fi complet diferită pentru ea, chiar dacă a mai dansat în spații neconvenționale: „Am mai dansat la Madrid într-un spațiu deschis și a fost un sentiment foarte plăcut să fim în contact cu natura. De data aceasta e diferit, dansăm la muzeu și cred că publicului român ii va plăcea mult acest spectacol. Va fi o experiență complet diferită pentru ei să ne vadă atât de aproape și să simtă toate vibrațiile spectacolului și ale celor cinci simțuri. Sunt convinsă că se vor bucura de spectacol, într-un mod diferit”.

Cele cinci coregrafii sunt create de cinci dintre balerinii TBS: Aleisha Gardner (Noua Zeelandă), Russell Hewey (SUA), Keston Meyer (SUA), Joshua Legge (Australia) și Myrna Squire (Canada). Dacă pentru primii trei, experiența punerii în scenă a unei coregrafii nu mai e de mult un secret, pentru Joshua Legge și Myrna Squire spectacolul marchează debutul lor coregrafic.

Simturi. Spectacol Expozitie - foto credit TBS, fotograf Ovidiu Matiu

 Cum intri în muzeu, prima camera din dreapta este destinată simțului auditiv. Joshua Legge lucrează la prima lui coregrafie: „E un sentiment foarte plăcut să realizezi o coregrafie pentru o companie profesionistă de dans. Să lucrez cu dansatorii Teatrului de Balet Sibiu a fost minunat, nu doar pentru că îi cunosc, ci mai ales pentru că procesul creării acestui spectacol a fost unul organic. Sper că publicul din Sibiu se va bucura de acest spectacol cel puțin la fel de mult pe cât m-am bucurat eu să creez această coregrafie inspirată de simțul auditiv. Ideea centrală e bazată pe interacțiunea dintre sunet și dansator, despre felul în care sunetul transformă dansatorii. M-am focusat foarte mult pe felul în care dansatorii interacționează cu sunetul și, în anumite secțiuni, cu sunetul produs chiar de audiență. Sunt foarte curios cum publicul va acționa, reacționa și interacționa cu dansatorii.”

elliot_tbs

În holul muzeului, alți dansatori așteaptă ultimele sfaturi de la coregraf. De data aceasta, Aleisha Gardner, cunsocută de sibieni pentru celelalte coregrafii pe care le-a realizat, și-a ales ca sursă de inspirație simțul tactil: „A fost interesant să creăm un spectacol cu o temă comună cu cea a expoziției și să avem cu toții același mesaj inspirat de simțuri. Pentru mine, ca si coregraf, e foarte important să creez spectacole în care să am o interacțiune cu publicul. Prima dată când am avut această abordare în coregrafie, a fost pentru spectacolul de dans – teatru Sint o baba comunista! și a am avut succes cu acest gen de abordare, sper ca și de această dată, publicul să reacționeze bine. În acest moment, e foarte important pentru noi, ca și companie de dans, să putem dansa un spectacol în spatiul Muzeului, pentru că sala mare de spectacole a Sindicatelor este încă închisă și atunci, ne bucurăm de orice colaborare nouă care ne pune la dispoziție o scenă. Cred ca spectacolul Simțuri va fi unul foarte bun și bine primit de public.”

De la parter, urcăm la etaj, în sala principală de expoziții, unde Myrna Squire lucrează cu dansatorii la coregrafia sa, inspirată de simțul olfactiv: „E o coregrafie între liric și contemporan. Am încercat să aduc împreună tot ce știu despre dans și tot ce am făcut și experimentat până acum: teatru, dans contemporan, musical. Într-un fel, am încercat să mă dezvalui cumva pe mine, să arăt cum sunt prin toată această coregrafie și, totodată, să arăt în ce fel văd eu o coregrafie inspirată de simțul olfactiv. Pentru mine, acest simț  îți poate pune tot corpul în mișcare. Un miros preferat, îți poate mișca fiecare celulă a corpului, am încercat să exploatez această idee și, totodată, m-am inspirat din poveștile de dragoste.”

simturi_tbs

Printre oamenii care au participat la repetiția generală, am întâlnit-o și pe Crina Mareș, muzeograf, cea care a coordonat acest proiect, din partea muzeului: „Orice muzeu trebuie să fie un spațiu de dialog între comunitate și patrimoniul pe care îl deține. De asemenea, muzeul trebuie să fie un spațiu de dialog între diversele arte. De data aceasta, muzeul este mediator între dans și patrimoniul deținut de muzeu. Proiectul se deșfășoară în cinci săli, două de la parter plus holul central, sala principală de expoziție de la etaj și sala de expoziții temporare de la subsolul clădirii. Toate au fost adaptate ca balerinii să se poată desfășura. Totodată, ne dorim să punem în valoare și patrimoniul muzeului, prin intermediul acestui proiect. În fiecare încăpere se vor regăsi obiecte care reprezintă tematica din sala respectivă, pentru fiecare simț în parte.”

Până la premieră, mai sunt câteva ore. De la ora 19.00, se deschide iar poarta verde a muzeului din Piața Mică, atât pentru iubitorii dansului, cât și pentru cei care vor să vadă obiecte din patrimoniul muzeului.  Spectacolul va fi reluat si marți și miercuri, de la  ora  19.00,  tot la  Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, din Piața Mică.