A ales să fie muzician liber profesionist, să se poată ocupa de proiectele sale de suflet. Își imagina că o să ajungă percuționist într-o trupă rock sau punk, dar a ajuns unul dintre cei mai valoroși flautiști ai României. Matei Ioachimescu este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții și burse și colaborează cu muzicieni celebri din Europa. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent, proiectul La Vida Loca. Pentru prima dată, a fost invitat să cânte alături de Filarmonica de Stat Sibiu.
De mai bine de 20 de ani susțineți concerte și recitaluri pe multe scene ale lumii. E prima dată când veniți la Sibiu în calitate de solist invitat. De ce abia acum?
Matei Ioachimescu: Poate că de-abia acum ne-a sosit tuturor timpul să ne cunoaștem. În primul rând, relația specială bazată pe respect față de dirijorul Gabriel Bebeșelea, ne-a adus cumva împreună. Aveți aici un dirijor de talie internațională, aș îndrăzni să spun că este cel mai valoros dirijor român al momentului. Este o bucurie pentru mine să cunosc și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, care este tânără, motivată, extrem de entuziastă, care formează un corp sonor de excepție și care crește de la o repetiție la alta. Este o orchestră care funcționează foarte bine, un lucru întâlnit din ce în ce mai rar în spațiul românesc.
Cum se îmbină cele trei elemente: solist, dirijor, orchestră?
Matei Ioachimescu: Eu am făcut multe concerte în România, unde cel puțin o componentă nu era la locul ei și pot să vă spun că aici funcționează și e o bucurie pentru mine. Fără o coordonare bună, fără dorința de a face muzică împreună și fără un nivel bun al solistului, rezultatul nu mai e unul îmbucurător. Iar pentru un concert de succes, cele trei elemente trebuie să se potrivească perfect.
Ați ales pentru această seară, să cântați Concertul pentru flaut și orchestră al lui Jaques Ibert, destul de dificil, și care se cântă rar la noi.
Matei Ioachimescu: Din punct de vedere tehnic, este un concert dificil pentru toată lumea. Și pentru orchestră, și pentru dirijor, și pentru mine. Cu atât este mai mare interesul. Trebuie să remarc că acest concert de flaut, chiar dacă este scris într-o manieră dificilă, publicul îl percepe ca fiind ușor. Este un concert cu mare priză la spectatori, mult prea puțin cântat la noi din păcate, binecunoscut în afară. A doua parte a concertului, scrisă de compozitor chiar după moartea tatălui său, are o sensibilitate extraordinară, iar partea a treia impresionează prin virtuozitate. Este un concert dificil, dar publicul nu va observa. Asta este interesant în scriitura lui Jaques Ibert, că totul pare extrem de simplu.
Ați început să studiați pianul, însă până la urmă ați ales flautul. De ce?
Matei Ioachimescu: Pentru că n-aș fi fost niciodată un pianist bun. Noroc că părinții mei au realizat după nouă ani de studiu la pian, că am talent, dar n-aș fi fost niciodată un pianist. Mie îmi plăcea mai mult să bat mingea și să mă joc cu copiii decât să stau ore întregi la studiu. Îmi lipsea cumva o anume componentă organică. Pianul era un instrument străin. În schimb, flautul este un instrument foarte aproape de vocea umană. Atât ca tehnică de producere a sunetului, cât și ca sunet în sine. Este extrem de curat. Sunetul îl formăm deja în interior, suntem dependenți de diferite stări emoționale. Este un instrument atât de capricios, precum este corpul și sufletul nostru. Este o relație organică, exact ce nu am găsit la pian. Iar, în momentele mele de rebeliune, eu nu mă imaginam flautist, ci aș fi vrut să cânt la percuție într-o trupa de punk sau rock.
Locuiți la Viena. Cât de des veniți în România?
Matei Ioachimescu: Din ce în ce mai rar pentru că sunt prins acolo cu proiecte de diferite genuri. Ca liber profesionist trebuie să îmi asigur o continuitate a proiectelor. Vin cu mare drag, îmbin utilul cu plăcutul de câte ori pot. Tatăl meu locuiește la București și e o bucurie să îl vizitez, însă încerc să îmbin aceste călătorii cu proiecte artistice. De cele mai multe ori, vizitez întreaga țară fiind în turneu cu proiectele mele care promovează muzica de cameră și câteodată sunt solist invitat la diferite filarmonici din țară.
Ce vă oferă acest statut de liber profesionist?
Matei Ioachimescu: Libertate. Este un alt mod de viață care mă reprezintă. La început și eu mi-am dorit să fiu angajat și am fost 8 ani la Filarmonica George Enescu din București. Însă, alegerea pe care am făcut-o este proprie. Acum am libertatea să-mi împart timpul așa cum îmi doresc, ca să mă pot concentra pe proiectele mele de suflet. Lucru care ar fi fost mult mai greu dacă aș fi fost angajat într-o orchestră, unde cantitatea de lucru pe zi este una fixă și care necesită un plan intens de repetiții.
Prin proiectele pe care le realizați, spuneți povești sonore, oamenilor din diferite orașe ale țării? Cum au fost aceste experiențe. De ce ați ales să promovați gustul pentru muzica de cameră?
Matei Ioachimescu: Încercăm să arătăm publicului din România că muzica de cameră nu este de speriat. Dimpotrivă, este fundamentul muzicii, ar trebui încurajate cât mai des, asemenea acțiuni. Poate și mai mult din partea instituțiilor de concerte. Noi n-am cântat numai în instituții de concert, ci am fost și în locuri neconvenționale. Să nu uităm că cei mai mari compozitori ai lumii au scris multă muzică de cameră. Recomand instituțiilor, poate chiar din interiorul orchestrelor, să sprijine aceste inițiative. Este un lucru benefic ca muzicienii de orchestră să cânte împreună. Cine cântă împreună, se ascultă, cine se ascultă poate cânta împreună mai bine. Este un lucru esențial. Nici vorbă de asemenea argumente cum că publicul din România nu vrea să asculte muzică de cameră. De fapt, publicului trebuie să îi fie prezentată această muzică, într-un anume fel și atunci va veni.
Veți ajunge și la Sibiu cu astfel de proiecte?
Matei Ioachimescu: Am speranța că poate ne vom revedea în toamnă. Ultimul proiect pe care l-am desfășurat, „La Vida Loca” s-a bucurat de un mare succes și am primit deja invitații pentru un al doilea episod, la toamnă. Acest proiect este sprijinit de Institutul Cervantes și a fost scris în exclusivitate pentru noi și publicul din România. Având în vedere această sală minunată pe care o aveți la Sibiu și acest public educat, de ce nu, poate o să trecem și prin Sibiu, la toamnă.
Cum e publicul din diferite orașe ale României?
Matei Ioachimescu: Este entuziast. Iar această remarcă nu e doar a mea, ci a multor muzicieni care au cântat în România. Publicul de aici, dacă are acces la informație, este extrem de plăcut. Este o bucurie să vii în fața oamenilor. Condiția este ca informația să ajungă la ei. Asta ar fi o dovadă de respect din partea instituțiilor de spectacole, ca măcar să promoveze informația ca să ajungă la public. M-a bucurat foarte mult să văd că Sibiul este împânzit de afișe despre acest concert. Aceasta este platforma care poate aduce publicul în sălile de spectacol: comunicarea.
Ce ați importa din Viena și ați aduce la noi, când vine vorba de învățământul muzical?
Matei Ioachimescu: Foarte multe. Învățământul muzical din România necesită o reformă serioasă pentru că acest sistem nu ajută absolut la nimic. Este un sistem conceput după reguli și programe învechite. Eforturile se văd, dar nu sunt de ajuns. Eu încerc să mă ocup de tinerii flautiști din România, cel puțin de două ori pe an, în cadrul cursurilor de măiestrie, dar este mult prea puțin. Remarc cu tristețe că, în continuare, este dorința tinerilor muzicieni de a pleca în străinătate, chiar dacă avem locuri de muncă în țară. Oamenii, pur și simplu, încearcă să plece în locuri de unde pot învăța mult mai multe. De fapt, nevoia este de a trăi într-un mediu ofertant din punct de vedere cultural. La urma urmei, eu am învățat mai multe decât am învățat în școală, trăind într-un oraș cu o experiență culturală destul de intensă.
