O zi obișnuită de sfârșit de martie. În centrul Sibiului unii lenevesc la o cafea, alții se grăbesc, mânați de griji cotidiene, dar toți se bucură de soarele, care, în sfârșit, a apărut.  În fața Cercului Militar se adună elevi. „Pe aici, pe aici!”, strigă cineva, indicând, cu voie bună, intrarea. Este matineu. Trilogia Ionesco, spectacol de balet neoclasic, reprezentație sold out, pentru cei de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.

Sala se umple rapid cu grupuri de adolescenți energici și zgomotoși. „12 clase, 346 de elevi”, îmi va spune Hermann Gerold, directorul liceului, fericit că spectacolul a fost reluat și că a reușit să ajungă și cu elevii aici. Va adăuga: „este al treilea spectacol dedicat nouă al teatrului de balet. Elevii au posibilitatea să decidă asupra participării întregii clase sau să renunţe. De data aceasta, toţi au spus da.

Chicotele și șoșotele încetează.

Trilogie Ionesco. Ovidiu Matei Iancu, Ayaka Nagai si Yvonne Slingerland in Lectia

„Trilogie Ionesco”. Ayaka Nagai, Yvonne Slingerland și Ovidiu Matei Iancu în „Lecția”

Începem Lecția ionesciană, prezentată sugestiv de Ovidiu Matei Iancu, profesorul feroce, alături de frageda elevă, reprezentată de Ayaka Nagai, și credincioasa menajeră – Yvonne Slingerland. Mișcări bine gândite amintesc de încercările elevei și indicațiile profesorului, în dorința de a lua doctoratul total, dar și de acea durere de măsea… Urmărim o susținere complicată pe scenă și un murmur de admirație rupe tăcerea din sală. Iar liniște. Din fundal, de pe un uriaș manuscris de decor ne transmit un mesaj și versurile lui Eminescu O prea frumoasă fată… Și era una la părinți… Fade to black. Eleva ucisă dispare, învelită în papirusul cu poezii, continuând ciclul pățaniilor elevelor precedente.

Nici nu reușim să ne însușim bine lecția, cum, ținându-ne în suspans și ținându-se de spate, cu pași înceți, se ivește un cuplu de bătrâni senini. Scaunele. Așezându-le, meditativ și cu grijă, Russell Hewey și Aina Sanxo încep dialoguri pasionate, însuflețite chiar și fără cuvinte. Atât cu oaspeții imaginari, la răstimpuri, cât și între ei.

Contraste.

Edith Piaf ne amintește: Non, Je ne regrette rien… și vedem cu coada ochiului, din umbră, deși în prim plan, dragostea și izolarea bătrânilor, în opoziție cu vigoarea a trei perechi de tineri energici, plini de viață, care cuprind sala cu efervescența spiritului parizian. Și jocul se repetă de câteva ori. Mereu diferit, dar același. Un băiat de alături începe să bată încet ritmul, până o nouă mișcare scenică îl lasă cu respirația tăiată.

Trilogie Ionesco. Scaunele

„Trilogie Ionesco”. Secvență din „Scaunele”

Încet, ne trezim cu un pas de troix în față. Daisy (Gabriella Delgado) desenează agale un cerc, amintind ușor de omul vitruvian, iar Berenger (Claudiu Buldan) și Jean (Elliot Bourke) țes povestea alături. Din nou, grația este întreruptă de apariția brutală a Rinocerului, interpretat impecabil de Jonathan Milton. Scena ba se umple de lume, ba se golește. Urmărim rinocerizarea deosebit de plastică, povestită prin mișcări sigure, calculate, rapide. Viguroase și brute. Mărșăluim alături de balerini-rinoceri.

Și, brusc… zeci de ochi sticloși de rinocer privesc, triumfător și iscoditor, parcă nu doar spre solitarul Berenger, ci și în interiorul nostru, al spectatorilor.

Încerc să mă dezmeticesc și, după ropotele de aplauze, mă îndrept să aflu părerile elevilor.

„A fost foarte frumos, foarte interesant. Mi-a plăcut ce sentimente au fost transmise, costumațiile au fost foarte frumoase și, în general, mesajul operelor a fost foarte bine transmis. Am mai fost la teatru ionescian și operele le-am citit parțial, dar sunt în cl. a IX-a și încă nu am reușit să studiem opera lui”, îmi spune Simona.

Trilogie Ionesco. Rinocerii

„Trilogie Ionesco”. Secvență din „Rinocerii”

Diriginta ei, Corina Stroe, completează: „Este un obicei al școlii noastre de câțiva ani să participăm la spectacole și cred că este o ocazie deosebită pentru elevi să vină în contact și cu astfel de spectacole. Mă bucur că sunt și astfel de piese mai moderne să zic așa, care prind mai bine la cei tineri. (…) Sunt dirigintă de cl. a IX-a și, mâine, când ne reîntâlnim, sunt curioasă să văd care este impresia lor. Dar așa, după cum am observat, cred că le-a plăcut. Cred că mai ales partea finală a fost deosebită, și prin costumație, și prin mișcarea scenică, antrenantă pentru ei… a fost deosebit. Partea aceasta finală mi s-a părut și mie mai interesantă.”

Parcă rupându-se cu greu de cele trăite mai devreme, Magda, Denisa, Carna, Ștefana și Alexia povestesc și ele, într-un cerc strâns, afară, așa că le abordez.

„Mi s-a părut ceva special. Partea cu rinocerii mi-a plăcut foarte tare, pentru că a fost mai colorată. Ce nu mi-a plăcut a fost partea cu scaunele. Mi s-a părut foarte ciudată. Apreciez baletul foarte mult, dar partea aia chiar nu mi-a plăcut. Restul… a fost frumos”, spune cu mult curaj Denisa, recunoscând „când am fost mai mică am făcut balet și eu”, iar Ștefana îi ia cuvântul:

„Sincer, mie mi-a plăcut foarte mult secvența cu scaunele. Mi-a plăcut foarte mult pentru că a fost introdus și baletul contemporan. (…) A fost, pe departe, preferata mea. Pur și simplu îți dădea un sentiment că ei simt atât de bine ceea ce joacă și, nefiind baletul acela tipic pe care îl vedem, clasic, a fost ceva mult mai special.”

Tot ea continuă, în legătură cu Ionesco și teatrul absurdului, „Este așa… puțin mai abstract totul. Mai ales dacă nu ai citit. Oricum, este foarte interesant. Acele combinații… și la rinoceri, acel dans și joc a fost foarte interesant. Și cum am spus – așa abstract, desprins de viața reală”, iar Alexia adaugă: „a încercat dna profesoară de română să ne spună despre ce va fi, ca să avem o idee, dar, într-adevăr, a fost greu de înțeles.”

Trilogie Ionesco. Scaunele. Russell Hewey si Aina Sanxo

„Trilogie Ionesco”. Russell Hewey și Aina Sanxo în „Scaunele”

Aflu și că opt balerini de la Teatrul de Balet Sibiu au fost în vizită la ei la colegiu.

Aleisha Gardner, coregrafă și balerină: „A fost o experiență plăcută pentru dansatori și, de asemenea, importantă pentru elevi, care au putut să pună întrebări despre Trilogia Ionesco, dar și alte reprezentații, viața balerinilor, cum a ajuns fiecare la Teatrul de Balet Sibiu, cum este viața în fiecare țară de unde vin aceștia, comparativ cu România, cum s-au adaptat vieții de aici etc.”

Și dl Hermann Gerold a precizat: „a fost trezirea curiozităţii elevilor în legătură cu spectacolul programat, o oră de engleză altfel, deosebit de reuşită, elevii dialogând cu oaspeţii, deschidere intelectuală (în spectacol au dansat balerini din 11 ţări! – asta înţelegem noi prin Europa viitorului)”. Și, referindu-se la misiunea Colegiului „Brukenthal”: „Pentru a atinge obiectivele școlii, trebuie să căutăm modalităţi funcţionale, pentru a ieşi din rutină, nu să ne plângem de dezinteresul elevilor sau să căutăm motive birocratice (se pot găsi oricând!). În acest context trebuie să subliniez colaborarea excelentă cu toate instituţiile de cultură sibiene, în cazul TBS, cu domnul Mihai Zugravu.”

Elevi la spectacolul de balet neoclasic Trilogie Ionesco

Elevi de la Colegiul „Samuel von Brukenthal” la spectacolul de balet neoclasic „Trilogie Ionesco”

De altfel, cine spune că Școala altfel se rezumă doar la o săptămână pe an?!

Și, brusc, zeci de ochi sticloși  de rinocer privesc, triumfător și iscoditor, parcă, nu doar spre solitarul Berenger, ci în interiorul nostru, al spectatorilor.

credit photo: Ovidiu Matiu