Nu îi vedem prea des la film, teatru sau dans, dar, timp de patru zile, oamenii cu dizabilităţi sunt protagoniştii unui festival care începe astăzi, la Tîrgu Mureş. Teatru, muzică, dans, film şi invitaţi speciali se regăsesc la Festivalul Art For Change, care se va desfăşoară până în 3 aprilie.
Fiecare seară de Festival are e o temă distinctă, iar majoritatea reprezentațiilor sunt susținute de persoane cu dizabilități. „Sperăm ca festivalul Art for Change să fie un eveniment cultural pe care, în anii următori să-l continuăm, și poate să-l ridicăm și la un rang internțional. În fiecare zi avem invitați speciali, în prima zi va cânta artistul Florin Mândru, a doua zi avem lansare de carte a doamnei Liliana Moldovan, a treia zi evoluează trupele ”Just dance” din Brașov și ”Hajdina” din Luduș și în ultima zi va cânta artistul Vizi Imre. O să fie, eu cred, un spectacol frumos și interesant unde fiecare o să arătăm acea plus valoare pe care o avem”, a spus, pentru Radio Mureş, Gyarfas Erzsebet, managerul de proiect și reprezentant al Fundației Alpha Transilvană.
Programul Festivalului:
JOI, 31 MARTIE – Seara teatrului
În prima seară vor evolua tinerii de la Clubul de Teatru „ATRIUM” împreună cu cei de la Clubul de Teatru Alpha. Alături de aceștia vor mai urca pe scenă artiștii de la Asociația Surzilor Tîrgu-Mureș, Școala Incluzivă nr. 1 din Tîrgu-Mureș, CITO Căpușu de Câmpie și Fundația Curcubeu. Invitatul special al serii este artistul Florin Mândru care va susține un recital.
VINERI, 1 APRILIE – Seara filmului
A doua seară va fi marcată de prezentarea filmului realizat în cele unsprezece luni de pregătire a festivalului. Acesta va cuprinde imagini cu emoţiile și trăirile persoanelor cu dizabilităţi şi ale voluntarilor. După proiecția filmului „Art for change” spectatorii vor fi invitați la o lansare de carte semnată de scriitoarea Liliana Moldovan.
SÂMBĂTĂ, 2 APRILIE – Seara dansului
A treia seară este seara dansului. Vor fi prezentate dansuri moderne, sportive, dansuri de societate, precum și dansuri aparţinând culturii rome. Evenimentul va fi regizat şi pus pe scenă de experţi în arta dansului: Szőke István (lector universitar dr. la Universitatea de Arte din Tîrgu-Mures) și Szőke Szilárd Levente (antrenor şi arbitru în cadrul Federaţiei Române de Dans Sportiv). În seara dansului publicul îi va putea vedea pe scenă pe tinerii de la Clubul de Dans Atrium, precum și pe artiștii de la Centrul Marton Aron din Gheorgheni, Grupul de Dans Roma Fest, CITO
Căpușu de Câmpie, dar și pe dansatorii Vinitor Renata și Csat Gábor. Seara va fi completată de dansatorii sportivi de la Clubul de Dans Spotiv Apollo din Tîrgu-Mureş și de invitații speciali Trupa Just Dance din Brașov și Ansamblul Hajdina din Luduș.
Duminică, 3 APRILIE – Seara muzicii
A patra seară va purta sloganul „Muzica nu are graniţe”. Trupa Happy Feet va interpreta melodiile pe care le-a pregătit în unsprezece luni. Pe lângă formaţia Fundaţiei Transilvană Alpha vor urca pe scenă şi alți invitați cum ar fi: Grupul Vocal Amigos din Brașov, Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz “Kozmutza Flóra” din Cluj-Napoca, Kelemen Attila de la Asociația Hifa România, Irisz Band Sf. Gheorghe și Nicol. Invitatul special al ultimei seri de festival este Vizi Imre.
Festivalul este organizat de Fundația Transilvană Alpha în parteneriat cu Asociația Actus Dramatikus şi reprezintă evenimentul de final al proiectului ”Art for Change”, derulat în cadrul Programului PA17/RO13 Promovarea diversității în cultura și artă în cadrul patrimoniului cultural european și finanțat prin Granturile SEE.