„Teatrul online e ca o relație la distanță. Atunci când persoana iubită se află de cealaltă parte a planetei, bineînțeles că recurgi la un apel video. Dar acest apel video nu poate înlocui o îmbrățișare adevărată. La fel e și cu teatrul online, este o analogie. Nu-l va înlocui niciodată, dar îl va îmbunătăți”, crede Thomas Ostermeier, unul dintre regizorii emblematici ai scenei europene contemporane. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care s-a desfășurat în premieră online, regizorul german a fost unul dintre invitații conferințelor speciale.

Director artistic la Schaubühne Berlin, Thomas Ostermeier a discutat cu Octavian Saiu, profesor, cercetător și critic de teatru, despre politica sa repertorială și dimensiunea socială a teatrului pe care îl face, despre provocările și temerile societății actuale.

Tot în cadrul ediției speciale #FITSonline publicul a putut urmări spectacolul ”Domnișoara Iulia” de August Strindberg, realizat la Moscova de Thomas Ostermeier și echipa sa și prezentat în cadrul Teatrului Națiunilor, un spectacol care a stârnit reacții intense. Nonconformist și provocator, Thomas Ostermeier este creatorul a peste 50 de spectacole care s-au jucat peste tot în lume, de la Atena și Barcelona la Dublin și Buenos Aires, de la Londra la Oslo, de la Moscova la New York, Quebec, Sidney, Tel Aviv sau Tokyo.

Artist asociat al Festivalului de la Avignon, deţinătorul Premiului Europa pentru Noi Realități Teatrale, Thomas Ostermeier a devenit de ani buni un nume foarte cunoscut şi în România, după ce câteva dintre creaţiile sale s-au jucat la Bucureşti, Craiova, Cluj și Sibiu.

„Atunci când fac un spectacol, încerc să fiu sincer cu mine”, mărturisește regizorul german, tăios și pragmatic ca de obicei, adăugând că, provocarea politică a acestor vremuri face parte din rutina sa, dintr-o pasiune, dar niciodată mai mult decât e cazul. Spectacolele sale sunt de cele mai multe ori asumate politic, fie că rescrie dramaturgia clasică în cheie contemporană (Hamlet, Richard al III-lea) sau montează texte actuale în estetici contemporane. Totodată, regizorul german a dedicat o serie de producții condiției femeii în societatea modernă (Nora, Hedda Gabler, Căsătoria Mariei Braun). ”Am făcut multe spectacole pentru că am simțit nevoia de a le face și nici măcar nu pot să spun de ce. A fost o vreme în cariera mea când eram obsedat de personaje feminine și de rolul femeii în societate, de inegalități. A început cu ”Nora” și a continuat timp de 10 ani cu ”Hedda Gabler”, ”Căsătoria Mariei Braun”, ”Lulu”, ”Vulpile” de Lillian Hellman. Dacă nu ajungem la o societate ce tratează egal ambele sexe, și bărbații vor fi nefericiții. Nefericirea femeilor ne face mereu nefericiți și pe noi, bărbații. Deci lupta pentru feminism vine și dintr-un fel de masculinitate, dacă vreți”.

Regizorul Thomas Ostermeier mărturisește că încearcă să iasă din bula aceasta a dramaturgiei care îl înconjoară, e la curent cu aparițiile editoriale, citește presa în mod constant. ”Lumea exterioară e cea care mă inspiră. Iar apoi iau decizii ciudate, cum ar fi să pun în scenă o carte sau un eseu”, povestește regizorul german. Și tot el a fost cel care a montat pentru prima dată după textele unor dramaturgi contemporani care ulterior au devenit celebri, ca Marius von Mayenburg sau Sarah Kane.

”Nu e surprinzător faptul că spectactorii și criticii găsesc urme de influențe politice în operele mele”, spune Ostermeier, reprezentativ din acest punct de vedere fiind spectacolul  „Întoarcerea la Reims”, realizat după eseul lui Didier Eribon. ” Acest spectacol e un exemplu foarte bun al muncii mele. Mai întâi e descrierea politică a ultimilor 40 de ani de politică europeană, de politică europeană social-democrată. Aceasta a fost contribuția lui Didier. El mărturisește că mereu s-a simțit rușinat de faptul că provine din clasa muncitoare. Și este mult mai rușinat de acest aspect, decât de faptul că este homosexual. Acesta este nivelul politic. Dar apoi, modul în care am ales să fac piesa, cu un regizor și o actriță, arată că e vorba despre interogarea acestora. De ce nu sunt mai activi politic sau de ce au complotat cu sistemul politic, sunt câteva dintre întrebările pe care și le pun cei doi protagoniști. Așadar, există o parte personală în spectacolele mele, dar și una politică. Iar nivelul politic este mai prezent în ultimii ani pentru că vremurile pe care le trăim sunt tot mai întunecate, așa că și opera mea s-a schimbat puțin”.

Director artistic al celebrului teatru Schaubühne din Berlin, de peste 20 de ani, Thomas Ostermeier a vorbit în cadrul conferinței speciale #FITSonline și despre politica sa repertorială. „Mă aflu în poziția privilegiată de a fi director de teatru și pot să decid eu însumi ce punem în scenă. De multe ori când aleg să montez ceva, nu pornesc de la ideea că trebuie să fie neapărat un succes. Nu avem nevoie de acel spectacol pentru repertoriu sau pentru supraviețuirea financiară, avem nevoie de el doar pentru distracția noastră și pentru a experimenta. Aceasta este premisa de la care pornesc. Cred că munca mea e un amestec între a lucra la repertoriul clasic, pentru că îmi place, nu din obligație. Îmi place să lucrez Shakespeare sau Ibsen, și știu că atunci când lucrez pe aceste texte, cel puțin 50 sau 100 de spectacole vor avea sala plină. Asta face ca teatrul să funcționeze. Și pentru că avem această siguranță, există și celălalt spectru al muncii mele, în care experimentez, iar uneori aici am avut cele mai frumoase rezultate în munca mea. ”Visul unei nopți de vară” e un astfel de exemplu, ”Întoarcerea la Reims”, ”Istoria violenței”, de asemenea. Toate aceste piese au fost strecurate în repertoriu, nu erau planificate, nu aveam mijloacele financiare să le facem, dar cu toate astea simțeam nevoia să le punem în scenă”.

Dar să nu ne imaginăm că teatrul poate schimba lumea, atrage atenția Thomas Ostermeier. Oamenii de teatru ar trebui să fie onești și să admită că nu au un rol atât de important pe cât își închipuie.

”Există întotdeauna întrebarea de bază, de ce? De ce ne aflăm aici? De ce facem ceea ce facem? Care e scopul existenței noastre? Probabil nu există un scop. Dar există acest ”de ce”. De ce nu suntem capabili să învingem nedreptatea? De ce nu suntem capabili să învingem violența? De ce nu suntem capabili să învingem foametea? De ce nu suntem capabili să depășim Europa granițelor închise?

Dacă vrei schimbări politice, trebuie să ieși în stradă, trebuie să faci parte dintr-un partid, trebuie să participi constant în acțiuni politice. Eu sunt, pe de o parte, un gânditor activ politic și uneori, activist, iar pe de altă parte sunt artist. Dar nu sunt un artist care crede că arta schimbă balanța de putere politică. Puterea e mult prea nemiloasă ca să se supună artei”.

*articol publicat în Capital Cultural nr. 22, ediție specială FITSonline 2020