Nicio faptă bună nu rămâne fără urmări. Așa s-ar putea rezuma elementul care a declanșat subiectul unui serial din catalogul platformei de streaming Netflix. Totul a început de la o simplă ceașcă de ceai oferită de un barman milos unei cliente care-i spune că nu-și poate permite să își plătească prețul consumației. Și, Doamne, cât de scump a ajuns să fie plătit ceaiul respectiv de către barman, din moment ce l-a costat câțiva ani de coșmar!
Am ajuns să văd ”Baby reindeer/Micul meu ren” după ce practic toată presa internațională a scris despre el și eram deja avertizată că serialul are la bază un spectacol scris de Richard Gadd inspirat de fapte reale. El nu doar că și-a asumat rolul principal în film, el de fapt își spune propria poveste, care i s-a întâmplat pe când avea 20 de ani.
Cu toate că eram avertizată despre subiect și cam știam la ce să mă aștept de la ”Micul ren”, vizionarea în sine nu a fost deloc una confortabilă. La început nu prea știi ce să faci, aproape că râzi și ți se pare că asiști la niște scene de umor negru. Apoi, pricepi că nu e nimic amuzant și devine limpede că nu poți decît să te îngrozești.
Prea multe despre conținutul serialului o să încerc să nu dezvălui, ca să nu vă dau spoilere în caz că nu l-ați văzut, așa că mă limitez la descrierea de pe imdb: ”Povestea urmărește relația întortocheată dintre actorul și scriitorul Richard Gadd cu o femeie care l-a hărțuit și impactul pe care l-a avut asupra lui pe măsură ce este forțat să își înfrunte o traumă întunecată și dureroasă din trecutul lui”.
Faptele în sine sunt grăitoare: eroul din serial, un comediant fără prea mare succes care lucrează ca barman intră în vorbă cu o clientă, îi oferă un ceai, fără să bănuiască faptul că are de-a face cu o persoană malefică. Femeia începe să îi facă avansuri sexuale, apoi să îl urmărească peste tot și să îi amenințe familia, pe scurt nu mai scapă de ea. O teroare care a durat ani de zile, zeci de mii de emailuri și ore întregi de mesaje vocale.
Ce m-a impresionat cel mai tare la ”Micul meu ren”, dincolo de aceste fapte, sunt mecanismele psihologice care se încearcă a fi deslușite în serial: relația dintre victimă și hărțuitor, frica și dependența pe care o poți simți cînd ești hărțuit sau abuzat sexual, instalarea așa numitului sindrom Stockholm și mai ales rușinea de a recunoaște că ai fost slab. Și mai este ceva: lipsa de susținere pe care o acordă uneori autoritățile competente atunci când îți iei inima în dinți, când ceri ajutor și recunoști că ai o problemă pe care nu o poți rezolva singur.
De altfel, pe genericul de final al serialului ”Micul meu ren” sunt trecute numerele de telefon la care poți suna dacă ești (în Marea Britanie) victima unui abuz sau dacă cunoști pe cineva care se confruntă cu o astfel de situație. Cred că cel mai important pentru oricine care trece printr-o experiență similară, în orice colț al lumii s-ar afla, este să știe că nu e singur, că are la cine apela pentru ajutor.
Imagine principală: IMDb
Materialul a apărut pe www.radiocluj.ro.
